20 C
București
duminică, 26 mai 2024
AcasăSpecialCe îmi recomandați ca să îmi îmbunătățesc abilitățile de promovare în mediul...

Ce îmi recomandați ca să îmi îmbunătățesc abilitățile de promovare în mediul online?

În fiecare săptămână, Ozana Giușcă răspunde la întrebările antreprenorilor români legate de provocările zilnice. Trimite-ne întrebările tale la adresa antreprenor21@romanialibera.ro.

Georgeta Iorga, psiholog: Întrebarea mea este legată de promovarea online. Am un site, pagină de Faceboook și cont pe LinkedIn, însă doresc să extind promovarea și să învăț cum să o fac eficient pe toate canalele pe care le am la dispoziție.

Întrebarea este: ce produs îmi recomandați care să mă ajute să îmi îmbunătățesc abilitățile de promovare și atragere de clienți în mediile online, astfel încât să o fac eficient?

Ozana Giușcă: Georgeta, pe lângă cele trei canale pe care le folosești, îți recomand să utilizezi și o soluție de e-mail marketing. Alege un soft de e-mailing simplu precum Mailchimp (poți trimite până la 12.000 de mesaje la maximum 2.000 de abonați gratis) sau Aweber (abonamente începând de la 19 dolari/lună). Dacă prin produs te referi la un program care să îți ghideze activitatea de online marketing, îți recomand programul Marketing Lens Growth Program™. E un program de eficientizare a activității de marketing digital pentru micii antreprenori și furnizorii de servicii dezvoltat de compania Tooliers, companie al cărei CEO sunt. Mai multe informații la www.tooliers.com/growth-program/.

În privința canalelor de comunicare, primul motor al activității tale de marketing va fi site-ul. Acesta trebuie să fie gândit, mai degrabă, ca un blog. Nu va fi o simplă broșură de prezentare a serviciilor tale, ci un instrument de educare a potențialilor clienți/pacienți și de poziționare a ta ca expert în domeniul psihologiei și psihoterapiei. Vei comunica pe site din perspectiva nevoilor potențialilor clienți prin articole de genul „Cinci modalități simple să detensionezi atmosfera în cuplu“, „Șapte greșeli care trebuie evitate pentru a gestiona cu succes o situație de infidelitate“. Nu vei face psihoterapie pe site, ci doar vei oferi niște repere și exemple de bune practici de interes pentru potențialii tăi pacienți. Poți să începi cu două articole pe lună. Aceste informații utile vor fi „folosite“ în rețelele de socializare. Facebook și LinkedIn vor fi vitrinele în care expui conținutul valoros publicat pe site/blog. În acest sens, postările în rețelele de socializare vor include îndemnuri clare la acțiune de tipul „Descoperă cum poți reduce riscurile în cazul unei situații de infidelitate în acest articol proaspăt publicat“. 

Obiectivul principal în Facebook va fi să aduci potențialii pacienți și susținătorii acestora pe site. Obiectivul site-ului este că pacienții să se înscrie la news-letter-ul tău și să te contacteze direct via e-mail/telefon. Prin e-mail marketing vei menține comunicarea cu acei potențiali pacienți care nu te vor contacta de la prima vizită pe site. Majoritatea persoanelor au nevoie de mai multe interacțiuni înainte să apeleze la serviciile pe care le oferi. Pentru mai multe informații te invit să participi la următorul meu webinar.

Te poți înscrie la adresa http://www.onlinemeetingnow.com/register/?id=qxvil6e8ju&. 

Cele mai citite

Surpriză pe Wembley! Manchester United a învins-o pe rivala City și a cucerit Cupa Angliei

Manchester United a cucerit Cupa Angliei după ce s-a impus cu scorul de 2-1 în finala disputată în compania marei rivale Manchester City, pe...

Dinamo a încheiat pe locul patru în EHF European League! „Dulăii”, învinși în finala mică de Rhein-Neckar Loewen

Dinamo a încheiat sezonul în EHF European League pe locul patru, după ce a pierdut finala mică în fața formației germane Rhein-Neckar Loewen cu...

Copil de 12 ani, prins la volan într-o comună dâmbovițeană

Un copil în vârstă de 12 ani a fost prins de poliţişti în timp ce conducea o maşină pe o stradă din localitatea dâmbovițeană...
Ultima oră
Pe aceeași temă