10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialCum pot să mă promovez ca fotograf profesionist

Cum pot să mă promovez ca fotograf profesionist

Vasile, Timișoara, fotograf profesionist: Am o afacere în domeniul fotografiei și aș dori să știu care sunt cele mai bune modalități de promovare pe internet. Menționez că am două tipuri de servicii: servicii foto pentru evenimente și ateliere pentru fotografi începători. Momentan folosesc site-ul propriu, pagina mea personală de Facebook și contul de Instagram. 

Ozana Giușcă: În domeniul tău de activitate, internetul îți oferă oportunități excelente de promovare. Alegerile tale privind canalele pe care să te promovezi sunt foarte bune.  

În privința site-ului, îți recomand să îl folosești ca pe un blog, nu ca pe o simplă broșură online de prezentare a unor servicii. Ca fotograf profesionist și trainer în fotografie, îți recomand să te poziționezi ca o autoritate în domeniul tău. Cum poți face asta? Prin publicarea unor articole practice de tipul „Cum să“: „Trei metode  să îmbunătățești compoziția fotografiilor tale“, „Cinci greșeli care ruinează fotografiile fotografilor începători“ etc.

Folosește Instagram-ul și Facebook-ul ca pe niște canale care să atragă audiența către articolele pe care le publici pe blog. Este recomandat să postezi de 2-3 ori pe Facebook fiecare nou articol de pe blog pentru a atrage o audiență cât mai mare. Poți schimba puțin perspectiva din care prezinți articolul pentru a nu deveni monoton. Instagram-ul poate fi folosit în mod similar, dar cu accent pe conținutul vizual.  Față de ceea ce faci deja, îți poți îmbunătăți semnificativ rezultatele prin trimiterea unui newsletter lunar. Începe cu un newsletter simplu, realizat în MailChimp sau Aweber. Ideea este să introduci articolele publicate pe parcursul lunii respective și să incluzi câte un mesaj de promovare. Conținutul educațional trebuie să fie preponderent față de cel comercial.  

E-mailul îți permite să ajungi pe terenul potențialului client, în căsuța lui poștală. Este unul dintre motivele pentru care e-mail marketing-ul este în continuare cea mai eficientă metodă de promovare digitală. Dacă Facebook și Instagram îți aduc audiență nouă pe site/blog, newsletterele îți permit să cultivi relația cu potențialii clienți care deja sunt în pâlnia ta de vânzări. De aceea oamenii de marketing digital spun că „the money is in your list“. 

Pentru mai multe informații despre cum să îți coordonezi activitățile de marketing digital și cum să folosești internetul pentru a genera noi piste de vânzări, te invit să participi la următorul meu webinar. Te poți înscrie la adresa: http://www.onlinemeetingnow.com/register/?id=qxvil6e8ju&   

Cele mai citite

Jens Stoltenberg: „ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige” în războiul împotriva Rusiei

„ Nu este prea târziu ca Ucraina să câştige" în războiul împotriva Rusiei, cu condiţia ca Occidentul să-şi respecte promisiunile de a-i furniza mai...

Cine nu este eligibil pentru Start-up Nation

Ediția din anul 2024 a programului Start-up Nation aduce modificări semnificative față de edițiile anterioare, inclusiv în ceea ce privește potențialii beneficiari, anunță o...

UTA lui Mircea Rednic a „topit” Oțelul, la Arad

UTA Arad s-a impus cu scorul de 3-1 în fața formației Oţelul Galaţi, pe teren propriu, în etapa a șasea a play-out-ului Ligii 1. Toate...
Ultima oră
Pe aceeași temă