sediul cele mai importante banci din lume, printre care Citigroup, Credit Suisse, Bank of America si altele.
Cu o suprafata construita de peste un milion de metri patrati, format din 34 de cladiri, printre care si cele mai inalte din Anglia, Canary Wharf este un oras intr-un oras. Zilnic, aici lucreaza aproape 100 de mii de oameni, iar alti 500 de mii vin in fiecare week-end sa-si petreaca timpul liber in mall-urile, teatrele sau cinematografele centrului.

 

Cele mai importante banci ale lumii, companii multinationale, organizatii transfrontaliere si publicatii de

prestigiu au sediu la Canary Wharf, centru de afaceri proiectat, construit si condus de romanul George Iacobescu.
In acest complex imobiliar format din 34 de blocuri de diverse dimensiuni muncesc 100.000 de oameni, cam cat populatia oraselor Deva sau Targu Jiu.
Iacobescu a emigrat din Romania in urma cu 32 de ani, dupa ce un om de afaceri britanic a platit, in schimbul lui, cinci mii de dolari.
cu o suprafata de peste un milion de metri patrati construiti, Canary Wharf din Londra este un oras intr-un oras. Cele mai importante banci din lume – Citigroup, Credit Suisse, Hong-Kong Shangai Bank, Lehman Brothers, Morgan Stanley, Bank of America, Barclays, unele institutii media precum Reuters sau Daily Mirror au sediul la Canary Wharf. Peste 500 de mii de oameni vin la fiecare sfarsit de saptamana sa-si petreaca aici timpul liber. Considerat al doilea centru financiar al Europei, valoarea lui este estimata la 16 miliarde de dolari. Putini stiu ca omul care a construit acest complex imobiliar de exceptie si care acum vegheaza la buna lui functionare este romanul George Iacobescu, directorul general al Canary Wharf. El ne-a povestit in exclusivitate cum a evoluat de la pozitia de inginer angrenat in economia socialista la statutul actual.
— Romania libera: Ce amintiri aveti legate de Romania?
— George Iacobescu: M-am nascut in Bucuresti in 1945. Mai pastrez legaturi de familie si am o multime de prieteni. Am urmat scoala primara in Tunari si liceul la Cantemir. Am ramas foarte legat de fostii mei colegi, pe care vin sa ii revad la fiecare cinci ani. Am urmat Facultatea de Constructii Civile, Agricole si Industriale, care a fost una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii mele. Din pacate, amintirile politice sunt mult mai putin placute si asta e motivul pentru care sunt aici si nu sunt acolo.

Vandut de comunisti pentru un pumn de dolari
— De ce ati ales sa deveniti inginer?
— Regimul comunist a avut o influenta importanta in alegerea carierei. Bunicul meu, care mi-a fost un far calauzitor, a fost avocat si ziarist la Adevarul. A trait in mizerie multi ani, pana cand unul dintre fostii sai studenti, ajuns ministru, i-a dat o pensie. Tatal meu a fost medic hematolog si unul dintre inventatorii trombinei. Inainte de a muri, la 56 de ani, din averea agonisita reusise sa isi cumpere o Dacie. Cand au realizat ca aceste doua meserii nu au viitor in comunism, au incercat sa ma indeparteze de ele. Teoria lor a fost ca in lume se va construi mereu si va fi nevoie de ingineri constructori.
— Cum ati parasit Romania?
— Prin anii ‘70 exista un sistem prin care oamenii erau vanduti. Daca ar fi sa ma exprim mai elegant, as spune ca li se oferea posibilitatea sa emigreze in schimbul unei sume de bani. Un om de afaceri britanic facea comert cu Romania. Te inscriai pe o lista de asteptare si ii dadeai o suma de bani. Atunci cand incheia o afacere, cu o parte din banii datorati de statul comunist cumpara libertatea unor romani care doreau sa emigreze. Ulterior, acestia puteau sa paraseasca tara.
O matusa din Canada a strans 5.000 de dolari, bani care nu au fost insa suficienti pentru a plati si libertatea logodnicei mele. Dupa patru ani de asteptare pe acea lista, in 1975 am parasit Romania.

Greva foamei la Natiunile Unite
— Ati facut demersuri pentru a va "elibera" logodnica?
— Le-am scris unor premieri din statele occidentale. I-am trimis o scrisoare lui Jimmy Carter, care era presedintele SUA. M-am intors de cateva ori in Romania si am incercat sa ma casatoresc cu logodnica mea. Un colonel de securitate daduse un memo in care preciza ca cetatenii romani din strainatate nu se pot casatori cu romani care traiesc in Romania. Am vorbit cu secretara lui Ceausescu. Degeaba. Nimeni nu m-a putut ajuta.
Prin interventia unui congresman - seful comitetului care acorda Romaniei clauza natiunii celei mai favorizate - acest memorandum a fost suspendat pentru trei zile. M-am invoit de la munca si am zburat in tara, unde m-am casatorit pe 30 decembrie 1975. Dupa casatorie, autoritatile au spus ca mi s-a acordat doar dreptul de a ma casatori, dar asta nu inseamna ca sotia mea are voie sa plece din tara. Abia dupa un an – timp in care am facut greva foamei in fata birourilor Natiunilor Unite ca forma de protest – sotia mea a putut parasi Romania.
— Care a fost prima slujba in Occident?
— M-am angajat la o firma canadiana din Montreal. Ei aveau nevoie de un inginer care sa refaca doua blocuri care arsesera de curand. Am lucrat doi ani pentru aceasta companie.
Intr-o seara, la un dineu, am intalnit un domn care, aveam sa aflu mai tarziu, era vicepresedintele celui mai mare dezvoltator de proiecte imobiliare din America – Olympia&York. Am stat putin de vorba si peste cateva zile mi-a trimis oferta de a deveni asistentul lui. In urmatorii cinci ani, am construit prima fabrica moderna de granit din America de Nord, la Toronto, apoi un bloc de 64 de etaje la Chicago. Am mai lucrat la cateva proiecte mari in Dallas, Boston, Huston. Intr-o seara cand m-am intors acasa, fetita mea care avea trei ani jumatate se uita la mine straniu. Mi-am dat seama ca nu ma mai recunoaste. Astfel ca, atunci cand firma a fost angajata sa construiasca "World Financial Center", m-am stabilit la New York, devenind si vicepresedintele companiei care s-a ocupat de finalizarea acestui proiect.

Incurajati de Margaret Thatcher
— Cum ati ajuns la Londra?
— In 1987, premierul Thatcher a anuntat ca vrea sa demareze un proiect de reconversie si reabilitare a fostei zone a docurilor londoneze. Proiectul "Canary Wharf" a fost incredintat firmei pentru care lucram.
Am fost numit responsabil cu realizarea bugetelor, cu proiectarea si construirea a jumatate din Canary Wharf. Am devenit unul dintre cei doi responsabili cu constructia viitorului centru financiar. Necesitatea construirii acestui centru de afaceri a aparut dupa decizia premierului Margaret Thatcher de a liberaliza toate serviciile financiare, decizie importanta, la vremea respectiva, care a schimbat hotarator sistemul bancar londonez.
— Cum ati descrie Canary Wharf pentru cei care nu l-au vazut?
— Canary Wharf este al doilea centru financiar din capitala Marii Britanii. Dupa cum se stie, Londra are un centru financiar istoric care se cheama "City" si care "a crescut" de-a lungul a 500 de ani. In timp ce ei l-au dezvoltat in jumatate de mileniu, noi nu am avut la dispozitie decat 20 de ani. Ca volum al tranzactiilor financiare, Canary Wharf a ajuns la o treime din cel derulat in City, dar suntem peste Frankfurt.
— Dezvoltati afaceri in Romania?
— Nu. Am avut unele discutii cu o companie care dorea sa dezvolte un proiect numit "Esplanada" si care, probabil, va avea 450-500 de mii de metri patrati de constructie in centrul Bucurestiului. Dar nu s-a materializat nimic pana acum.

"As lucra in Romania, dar nu pentru bani"
— Ziarul "The Guardian" v-a mentionat printre managerii cel mai bine platiti…
— Asta e o intrebare pe care ar fost bine daca nu mi-ai fi adresat-o. stii ce se intampla? Fara indoiala ca sunt bine platit pentru ca ar fi stupid sa nu platesti sefii de companii. Salariile trebuie legate de realizari. Practic, ti se spune: atata vei primi daca, de exemplu, valoarea actiunilor se dubleaza. Pentru ca tu ai creat valoare pentru actionari. Blocurile astea nu sunt goale, sunt inchiriate, se fac contracte cu companii mari si noi le construim. Este vorba de o afacere si sunt platit in functie de competitivitatea ei.
— Care este timpul dumneavoastra liber?
— Cel in care am posibilitatea sa ascult jazz, cand reusesc sa fug in Italia. Nu stiu de ce aceasta tara… Cred ca respir mai bine in Italia.
— Sunteti o persoana mondena?
— Nu am decat o singura masina. Nu sunt monden deloc. Viata e o chestie foarte serioasa. In general, fiind in pozitia asta, trebuie sa am de-a face cu institutii financiare, cu organizatii internationale, cu Guvernul. Aici, la Londra, poti fi nevoit sa iti petreci viata mergand de la un dineu la altul, timp de 300 de zile pe an. Eu incerc sa reduc foarte mult asta.
— Cum ar trebui sa sune o oferta de lucru din Romania care sa va atraga?
— Nu poate sa fie decat ceva care sa ma intereseze din punctul de vedere de a realiza ceva bun pentru Romania. Poate daca mi s-ar propune ceva provocator, foarte interesant, dar nu din punct de vedere financiar… Ceva care sa imi stimuleze spiritul, inteligenta, sa fie un proiect creativ.

"Recordurile" Canary Wharf
Canary Wharf este unul dintre cele mai faimoase districte din Londra, construit pe o peninsula, pe locul vechilor docuri ale capitalei Marii Britanii. Centrul financiar, al doilea ca importanta din Europa, este recunoscut pentru faptul ca aici isi au sediul cele mai mari banci din lume. In cifre seci, Canary Wharf este format din 34 de cladiri, printre care sunt si primele trei dintre cele mai inalte blocuri zgarie-nori din Anglia. Cel mai inalt dintre acestea este One Canada Square, care are 244 de metri inaltime si nu este deschis publicului, fiind sediul unor firme. In Canary Wharf sunt 24 de imobile de birouri, cinci mall-uri, un magazin universal, doua centre de conferinte, teatre, cinematografe, cluburi de intretinere si sport etc. Constructia acestui veritabil "Wall Street" londonez a inceput la sfarsitul anilor ‘80, iar primii chiriasi s-au mutat in anul 1991. Acum aproape 100 de mii de oameni muncesc in fosta "Insula a Cainilor", dupa cum era cunoscut districtul in secolul al XVI-lea.