22.4 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSpecialStatele europene cu trupe in Irak si Afganistan, expuse atentatelor

Statele europene cu trupe in Irak si Afganistan, expuse atentatelor

Seif al-Islam, fiul liderului libian Mouammar Khadafi, a avertizat statele europene care au misiuni militare in Irak si Afganistan cu privire la riscul inevitabil al unor atacuri teroriste comise de extremisti islamisti, informeaza site-ul Novinite.com si Mediafax.
"Singura solutie pentru combaterea radicalismului este retragerea rapida a trupelor occidentale din Irak si Afganistan, precum si solutionarea problemei palestiniene", a declarat Seif al-Islam, citat de agentia austriaca APA.

El a facut aceste declaratii in Austria, unde efectueaza o vizita la invitatia lui Joerg Haider, fostul lider al Partidului Libertatii (de dreapta). Seif al-Islam a precizat ca inclusiv ofertele de asistenta economica si umanitara pot expune natiunile occidentale la atacuri din partea extremistilor.
Al-Islam a apreciat ca radicalismul islamic invadeaza Europa prin recrutarea tinerilor musulmani, care sunt receptivi la mesajul militantilor.
Bulgaria are o unitate necombatanta formata din 154 de soldati, care asigura securitatea taberei de refugiati de la Ashraf, situata la 60 de kilometri nord de Bagdad. Dintre cei 400 de soldati din Afganistan, o parte actioneaza la Kabul, iar ceilalti asigura securitatea aeroportului din Kandahar.

Cele mai citite

Bursa de Valori București se îndreaptă spre un nou record de tranzacții în 2026, spune președintele Radu Hanga

Bursa de Valori București (BVB) ar putea încheia anul 2026 cu un nou maxim istoric al numărului de tranzacții, pe fondul creșterii interesului investitorilor...

Putin conduce Rusia spre „haos”, afirmă un politician anti-război

Într-un oraș aflat în apropiere de Moscova, unde își desfășura campania electorală împotriva războiului, Boris Nadejdin și-a petrecut săptămâna analizând ce ar trebui să...

Insulele Greciei se confruntă cu o criză de apă în plin sezon turistic. Șapte destinații au declarat stare de urgență din cauza secetei

Mai multe insule din Marea Egee se confruntă cu o lipsă severă de apă, chiar în perioada în care sunt vizitate de mii de...
Ultima oră
Pe aceeași temă