raspunde baiatul. "Mi-ai facut rau, sa stii", ii reproseaza tatal. "si tu mi-ai facut, dar nu stii."
Cartea "Trilogia gemenilor" e plina de astfel de intelepciuni bizare, paradoxale, de Alice in tara cruzimii. Daca n-ai de unde sa scoti binele, trebuie sa-l scoti din rau, pare sa spuna fiecare pagina a acestei parabole, care scoate intelepciunea dintr-o lume bolnava, in criza.

Cartea, laureata cu "Prix europeen de l’Adelf" si cu "Prix Livre Inter", a fost tradusa in 33 de limbi, universul ei bolnavicios facand fani

chiar si in Japonia: Shigesato Itoi, designerul seriei de jocuri PC Mother, inspirandu-se din acest roman in a treia serie a jocului – care are ca eroi doi gemeni, Lucas si Claus (adica exact numele protagonistilor "Trilogiei gemenilor"). Oricum, textul beneficiaza in istoria receptarii lui de un mic scandal, un profesor francez de colegiu recomandand-o elevilor sai, fapt care a scandalizat 15 parinti, care au facut plangere, acuzandu-l pe profesor de difuzare de materiale pornografice, pe motiv ca textul ar contine scene de zoofilie si pedofilie (ofiterul german care – printre altii – ii ocroteste pe cei doi baietei protagonisti are mici jocuri sado-maso si uro cu ei). Profesorul a fost arestat, facandu-i-se perchezitie acasa. Au urmat proteste impotriva abuzului justitiei, un scandal in cursul caruia s-a descoperit ca textul este prins in chiar lista de recomandari de lecturi facuta de specialistii din minister.

Exercitii de cruzime
Cartea, aparuta de curand la Editura Trei, este compusa din 3 parti/volume – "Marele caiet", aparut in 1986, "Dovada" (1988) si "A treia minciuna" (1991). "Marele caiet" este cea mai densa. In timpul razboiului, doi gemeni sunt trimisi de mama lor la bunica, o scorpie zgarcita poreclita "Vrajitoarea", din cauza zvonurilor ca si-ar fi otravit barbatul. Aparent, batrana nu are nici o treaba cu educatia nepotilor, ii apeleaza "fii de catea", ii exploateaza punandu-i sa munceasca, le da mancare proasta, ii bate – in fapt, ii obisnuieste cu duritatea vietii si ii ajuta sa-si construiasca o etica alternativa, de timp de razboi. De pilda, ca sa se obisnuiasca cu durerea, copiii incep sa isi dea pumni. Apoi se lovesc cu cureaua unul pe altul. Finalmente, incep sa se taie si sa toarne sare in rana. "E un exercitiu, bunico", ii explica. In partea opusa, pentru ca amintirea cuvintelor de alint ale mamei "constituie o povara mult prea greu de dus", incep sa si le spuna unul altuia, ca sa le toceasca semnificatia. Lumea si oamenii par simple obiecte de studiu pentru cei doi copii – ei fac exercitii de cersetorie, ca sa o inteleaga pe vecina lor, o fetita aurolaca traind in semianimalitate si imperechindu-se cu cainii; arunca insa ceea ce castiga in urma exercitiului. Fac exercitii de infometare si de cruzime, taind un pui asa cum au vazut la bunica lor si cerandu-i acesteia sa-l gateasca.
Or, ce fascineaza in aceasta prima parte a cartii este explorarea posibilitatii de a fi moral in afara umanismului, eviscerand orice urma de empatie sau compasiune. Astfel, pe vecina lor, cersetoarea Buza-de-Iepure, o salveaza din ghearele celorlalti copii dupa ce acestia o bat si o umilesc – si, cand ea ii intreaba de ce nu au ajutat-o imediat, cei doi raspund ca erau curiosi s-o vada aparandu-se. Il santajeaza pe preot sa le ajute pe Buza-de-Iepure si pe mama ei, cu jocurile sexuale pe care acesta le-a avut cu fetita; micutii sunt fireste atei, "stiti foarte bine ca nu ne rugam", ii spun preotului, "vrem doar sa intelegem". Limita hard a eticii lor este atinsa intr-o scena in care o pedepsesc cu moartea pe slujnica preotului, inscenandu-i un accident pentru ca aceasta s-a prefacut ca-i da o jumatate de tartina unui deportat, apoi a mancat-o in fata lui.

Partea a doua, "Dovada", ii arata pe cei doi gemeni despartiti de Cortina de Fier, suferind de lipsa celuilalt – motiv pentru care registrul dezafectivizat este substituit de unul opus, centrat pe cautarea disperata a alteritatii, pe singuratate si nevoia de iubire. Fiecare personaj sufera de o lipsa: micutul Mathias de absenta mamei, Clara, amanta lui Lucas, nu-si poate reveni din moartea fratelui, de care este legat printr-o relatie cvasiincestuoasa, necunoscutul insomniac este marcat de disparitia sotiei. Regasim insa aceeasi intelepciune stranie a marginalului deviant, acelasi stil precis care puncteaza decisiv asupra alienarii. Partea a treia este mai putin reusita, apasat parabolica, salvandu-se doar pasaje care insceneaza cadre realiste.

O carte scrisa in franceza de o scriitoare din Ungaria care uraste limba franceza
Performanta estetica a cartii este cu atat mai remarcabila cu cat autoarea, unguroaica Agota Kristof, nu este o vorbitoare nativa de franceza, emigrand in Elvetia in urma evenimentelor din 1956, impreuna cu familia, la varsta de 21 de ani. Acolo, a lucrat vreme de 5 ani intr-o uzina, unde a invatat limba franceza: "Colegele ma atingeau ca sa ma invete cuvinte: nas, brate, maini", rememoreaza scriitoarea in cartea autobiografica "Analfabetul". Detesta aceasta perioada, ar vrea sa studieze, motiv pentru care, dupa 5 ani, isi paraseste familia si serviciul, inscriindu-se la cursurile de vara ale Universitatii din Neuchatel. Acestea au ramas ca singurele ei studii – in Ungaria nu a urmat o facultate fiindca s-a maritat la 18 ani, iar in Elvetia s-a format ca o autodidacta. Aceste studii au fost necesare pentru ca, "desi stiam sa vorbesc limba, nu stiam sa scriu si sa citesc". Spre deosebire de maghiara, franceza nu e o limba fonetica, unei litere nu ii corespunde un sunet, ceea ce pune dificultati. A inceput sa citeasca literatura, dorindu-si sa ajunga sa scrie in aceasta limba. Limba franceza are sa ramana insa, cum marturiseste, "un dusman" – "nici acum nu vorbesc limba fara greseli si nu pot sa scriu decat cu ajutorul unor dictionare, pe care le consult frecvent".