amatori se citeste asadar ca o lista de falsuri, pentru ca George nu era de fapt profesor universitar (nu avea nici o acreditare reala), nici ziarist (in toata viata lui nu scrisese o piesa jurnalistica autentica), nici comentator (refacea pe site-ul lui un fel de Romanie Mare mai slaba) si cert nu lingvist (nu a publicat in viata lui o lucrare academica adevarata in acest domeniu). si de fapt ar fi putut fi mult mai mult decat toate astea laolalta.

Ne-am cunoscut la Iasi, unde am fost repede pusa in garda contra lui de oamenii din grupul de disidenti ai lui Dan Petrescu, care nu

aveau incredere in el, desi intelectual le era foarte aproape. Reputatia lui inca din 1989 era ca fusese recrutat de Securitate cand fusese prins furand din teribilism niste zacusca si o glastra de flori. Am incercat sa-l aduc la "Convorbiri literare" ca sa aiba si el o slujba, dar nu am reusit, m-a oprit opozitia colegilor. George nu facea lucrurile mai simple, facea vesnic pe nebunul si ne exaspera pe toti. La "Opinia studenteasca" a vrut sa intre intr-o sedinta de redactie unde nu avea ce cauta si de suparare ca nu l-am primit ne-a baricadat pe afara cu dulapuri si maturi. A plecat finalmente la Bucuresti, unde ne-am regasit cateva luni mai tarziu. L-am adapostit in camera mea de hotel cand au venit minerii: am fugit pe usa din spate tinandu-ne de mana.
Cand am devenit redactor-sef la trustul Expres, George avea o rubrica la noi. Era un fel de pamflet amuzant. Intr-o zi insa a schimbat tonul. Mi-a dat pe post de rubrica un text lingusitor, penibil, in care facea elogiul tuturor celor in pozitia de a-l ajuta cu ceva, cu mine in frunte. L-am chemat si i-am spus sa continue sa rada de oameni, ca acolo e forta lui, la scris, si ca eu nu public "limbi" pe fata, despre mine sau despre altii. Mi-a explicat ca e singur pe lume, nu are casa la Bucuresti si asa mai departe. I-am replicat ca nici eu nu aveam. El a subliniat ca eu eram pe cale sa ma marit cu un barbat care avea si ca fiecare se descurca cum poate. Colaborarea noastra a luat sfarsit.

Cand am devenit director la televiziune, George a venit de indata sa imi propuna "Doar o vorba sat-i mai spun", emisiune care rulase pe Tele7, un post fara audienta. si-a negociat un contract foarte profitabil pentru el. Dar, cum publicul iubea emisiunea, am acceptat. Problemele au inceput cand ambitiile lui politice au luat in mod neasteptat avant. Mi-a explicat ca este cel mai popular om din Romania conform unui sondaj dintr-un ziar. I-am explicat ca sondajul nu era reprezentativ si ca increderea oamenilor nu se muta de la gramatica la politica. Nu mai era multumit sa fie un simplu deputat taranist si incepuse sa faca propaganda sovina antimaghiara. In unele seri incerca sa aduca subiectul si pe post. Pe masura ce George se lua mai in serios, audienta lui scadea, asa cum ii prezisesem. Pana la urma, departamentul de programe l-a scos de pe ecran, iar eu nu m-am opus. Cam tot atunci l-au expulzat si taranistii din partid.
George fusese un antipesedist convins. Cu toate astea, s-a dus imediat la PSD. Dar la primele alegeri nu a capatat locul pe lista pe care si-l dorea si asa a ajuns la PRM. Scrisese violent contra lui Vadim Tudor. George apartinea unei populatii minoritare. Nu avea ce cauta la nationalisti. Cariera lui de politician nationalist a fost cea mai oribila, ca acei evrei care colaborau cu nazistii. Lipsisem mult din tara si nu mi-a venit sa cred cand m-am intors. Nimeni nu mai vorbea cu el din lumea buna. Devenise doar invitatul favorit al talk-show-urilor de mana a treia, unde nu se duce nimeni.

In anul 2004 George a fost pe lista neagra a Coalitiei pentru un Parlament Curat, pentru traseism. Ne-am vazut intre doua usi la o televiziune. Era o caricatura a lui insusi. Clovn fusese toata viata, dar acum devenise unul patetic, care recita exact ceea ce l-ar fi facut sa roseasca in timpurile lui bune. Fostul autor de filme artizanale porno si traducator din scriitori deocheati francezi, un ateu convins, nu mai vorbea decat despre neam si Dumnezeu. Nu mai convingea. Votantii nu l-au mai ales.
Poate nu e limpede de ce l-am iubit pe George si de ce ramane singurul barbat pe care am incercat sa-l adapostesc de mineri. In primul rand, pentru ca m-a aparat in aprilie 1990, cand am propus la primul congres al ziaristilor liberi ca oamenii care l-au proslavit pe Ceausescu sa nu mai aiba dreptul sa scrie. Eram foarte tanara pe atunci si George cu inca vreo doi s-a asezat intre mine si trupa care a vrut sa ma linseze dupa aceasta propunere. In al doilea rand, pentru ca inainte de a descoperi televiziunea de pierzanie era un intelectual de mare calitate, desi cam decadent, traducea Infernul lui Dante si recita din Apollinaire. Era si un critic literar onorabil, care promitea sa devina un critic chiar foarte bun. Dar nu a dus niciodata la bun sfarsit nici un proiect maret din cele pe care le-ar fi putut face. Era mult mai simplu sa fie vedeta la televizor sau clovn politic.

Clovnul George Pruteanu a fost mult mai tare ca omul de cultura George Pruteanu, de a carui moarte s-a facut finalmente vinovat. Dar aceasta crima s-a petrecut mult mai demult decat vinerea trecuta. Cand Cristian Tudor Popescu m-a certat intr-un articol de-al lui prin 2003 ca i-am spus lui Pruteanu "George" cu lacrimi in ochi intr-o emisiune, in loc sa-l injur cum merita, avea perfecta dreptate. Atunci imi dadusem eu brusc seama ca George Pruteanu al meu era mort si am inceput sa-l plang in direct. De asta azi nu mai am lacrimi la a doua lui moarte, a carei lectie este ca si cel mai mare talent poate muri de prea putin caracter intr-o societate ca a noastra. Asta e singura lectie a tragicomediei care a fost viata prietenului meu George Pruteanu.