programul se va mai "roda" si cand vor fi oferite spre finantari alte 6,6 miliarde euro (din totalul celor circa 8 miliarde euro alocate de Uniunea Europeana Romaniei in domeniu pana in 2013).

Pe fond, asa cum era de asteptat, oamenii obisnuiti de la sate nu prea iau serios in considerare aceste finantari. Pentru ei complicatiile sunt imense, unele dovedindu-se chiar insurmontabile. Chiar daca au idei, izvorand din propriile necesitati, n-au nici experienta, nici expertiza de a converti aceste idei in proiecte – mai ales in sensul birocratic cerut de Comisia de la

Bruxelles – si, chiar dincolo de toate acestea, n-au bani! N-au bani pentru a plati consultanti care sa le transforme ideile in proiecte acomodate cu exigentele birocratice europene – mai ales ca proiectele pot fi respinse si atunci cheltuielile s-au dus in van –, n-au bani sa se angajeze intr-o relatie cu o banca prin care sa se desfasoare intreaga finantare (si care, dupa bunul obicei in domeniu, ii va spolia cu dobanzi si indeosebi cu diverse comisioane), si inainte, poate, de toate, n-au bani sa sustina de fapt tot proiectul, si nu doar partea de cofinantare care le revine, pentru ca banii europeni sunt disbursati abia ulterior efectuarii lucrarilor, ca o decontare dupa avizare a cheltuielilor deja facute. In mod inevitabil, la un asemenea sistem, trebuie sa fii o unitate agricola cu ceva istoric si oricum sa dispui de capital de lucru ca sa poti beneficia de finantarile in discutie. Nou-venitii sau incepatorii nu prea au sanse sa primeasca avize favorabile, daca nu cumva se autoexclud prin lipsa de bani in sine pentru investitii.

In mod semnificativ, din proiectele pana acum depuse, peste 70% sunt pentru cea mai simpla si mai putin costisitoare (in timp, in bani si in birocratie) dintre actiunile ce pot primi finantare in cadrul PNDR, respectiv pentru achizitia de utilaje agricole, cu toate ca acestui domeniu nu ii sunt alocate nici macar 20 de procente din total. In timp ce pentru cresterea valorii produselor agricole (prin prelucrare) si pentru infrastructura satelor (domenii carora li se aloca 80 de procente din total) nu s-au depus practic decat cateva proiecte. Deocamdata, cel putin! Nu se poate sti cu certitudine ce se va intampla in continuare, dar structura de pana acum a proiectelor inaintate este relevanta pentru problematica in concret a accesarii fondurilor europene, cel putin in domeniul, altfel crucial, al dezvoltarii rurale.

 

In conditiile subdezvoltarii grave a sectorului agricol din Romania – care, in esenta, face ca un decolaj al agriculturii sau o racordare a acesteia la economia si societatea moderna sa nu se rezume la o problema de bani si finantare –, Uniunea Europeana trebuie sa se pregateasca serios pentru un esec in segmentul agricol din Romania. In general, desi politicile agricole de tip protectionist derulate au avut multi adversari, Uniunea Europeana a constituit o mare reusita in domeniul agroalimentar in toate tarile membre, mai vechi sau mai noi, si reusita pare a fi prelungita in tarile recent integrate. Prin situatia sa absolut specifica in domeniu – o combinatie aiuritoare de intarziere istorica cu ravagiile liberalizarilor rapide, care au creat intre altele o criza de forta de munca, si avatarurile dezarticularii economiei, in conditiile expansiunii economiei financiare fara suport in economia reala –, Romania s-ar putea sa fie o exceptie. si aceasta, aproape indiferent de rata de accesare a fondurilor europene!