Cititi online anunturile din ziarul “Romania libera”:
Grigore Frasin: Despre ‘unduire’
Joi, 24 Aprilie 2008 11:54
Se constata si se recunoaste acum ca exista o fenomenologie a undelor culturale si inovative cu diverse perioade. Primul cugetator de la noi care surprinde aceasta fenomenologie a fost filosoful Vasile Conta (1845 - 1882), un exponent al ideilor burgheziei românesti radicale. In Teoria ondulatiunii universale, Vasile Conta publica acele cugetari la anul 1877. Este o certitudine ca exemplare ale tipariturii ajungeau si in Bucovina. La Universitatea din Cernauti, inainte de primul razboi mondial, preda un tînar profesor pe nume Joseph A. Schumpeter (1883-1950). Care va mai tine cursuri magistrale de economie politica si la alte universitati prestigioase din Europa, inainte de a emigra pentru a inregistra apoteoza carierei lui academice la Harvard University. Acolo, Joseph A. Schumpeter impunea in stiinta economica pozitiva sintagma ‘creative destruction’, adica distrugerea urmată de creatie (dansul lui Shiva era o metafora), precum si teoria ondulatiunii universale, pe care o va specula si scriitorul anticipativ american Alvin Toffler in lucrarea The Third Wave. Salut faptul ca domnul Razvan Codrescu focalizeaza pentru atentia noastra lupta lui Dan Botta cu Lucian Blaga pentru prioritatea ideii de ‘unduire’. Eu trasez inceputul la Conta. Dar probabil ca el se baza pe surse mai vechi ale ideii, despre care lansez ipoteza ca este prezenta in spatial de civilizatie a excelentei din Romania Orientala cel putin de pe vremea primului umanism bizantin.