Un delincvent roman a fost ucis, iar doi dintre complicii sai au fost raniti si arestati de politia austriaca, in noaptea de vineri spre sambata, in apropiere de Viena, dupa ce, pretinzand ca sunt politisti, au vrut sa fure de la agenti de politie imbracati in civil, potrivit agentiei APA, citata de AFP.
Trei gangsteri, toti trei cu varste cuprinse intre 20 si 30 de ani, prezentand legitimatii false de politist si pretinzand ca efectueaza un "control al actelor", au abordat doi ocupanti ai unui autovehicul parcat pe marginea autostrazii S1, la est de Viena. Spre ghinionul lor, cei doi erau inspectori ai Politiei Judiciare, a explicat colonelul Franz Polzer, de la Politia Judiciara din landul Austria Inferioara. Falsii politisti au incercat sa confiste banii, cartile de credit si telefoanele mobile ale agentilor.
Cand adevaratii politisti si-au dezvaluit identitatea si au vrut sa-i aresteze pe cei trei barbati, unul dintre ei a dus mana la buzunar, dar a fost impuscat in brat. Ceilalti doi au incercat atunci sa ii loveasca pe politisti cu masina. Acestia din urma au deschis focul, l-au ucis pe sofer si l-au ranit in picior pe al treilea atacator. Agresorii raniti au fost transportati la spital, iar politistii austrieci au scapat fara sa fi fost raniti.
Potrivit Politiei Judiciare austriece, numarul de furturi si agresiuni comise de falsi politisti in parcarile de pe soseaua de centura a Vienei au crescut de la jumatatea lunii martie. Cei doi inspectori se aflau in misiune sub acoperire, mai multi colegi de-ai lor aflandu-se in apropiere, pregatiti sa intervina. Autoritatile austriece estimeaza ca banda falsilor politisti romani ar fi reusit sa obtina din jafuri pana la 50.000 de euro doar in ultima luna.