Deputatii ar trebui sa explice in termeni simpli ca interceptarea si inregistrarea unui cetatean roman impotriva caruia nu exista nici o acuzatie oficiala in legatura cu savarsirea unei fapte penale, inseamna de fapt recunoastrea posibilitatii ascultarii oricand si oricum a oricaruia dintre noi. Daca nu se limiteaza posibilitatea interceptarii cetatenilor la cadrul procesual, inseamna ca functionarii statului (in cazul nostru procurorii) pot decide arbitrar cand si pe cine asculta. Acest lucru este specific statului politienesc, in care, in numele prezervarii sigurantei nationale, valoare suprema si aproape mistica, drepturile individuale sunt limitate la cele naturale: dreptul de a respira si expira.
De la specialistii consultati as fi asteptat sa spuna ca ascultarea convorbirilor unei persoane inseamna o ingerinta a autoritatii in viata sa privata, care nu se justifica decat in masura in care este proportionala cu pericolul concret pe care acea persoana il reprezinta pentru societate, pentru siguranta ori ordinea publica. Or, atat timp cat o astfel de interceptare se dispune in afara procesului penal inseamna ca fata de persoana respectiva autoritatile nu detin suficiente date care, prin gravitatea lor, sa impuna macar inceperea urmaririi penale.
Tot de la specialistii consultati de RL as fi asteptat ca aceasta discutie sa fie depolitizata. Pentru ca in dezbatere nu este imunizarea sau nu a nu stiu carei categorii, ci optiunea societatii romane pentru statul-jandarm sau statul de drept, intemeiat pe domnia legii si protectia drepturilor individuale.