Nina Cassian, vedeta unei seri de poezie romaneasca la sediul ICR New York.
"Stanga!" A fost ultimul cuvant pe care ni l-a spus Nina Cassian cand am parasit apartamentul ei din Roosevelt Island, New York. Primele cuvinte le schimbasem cu aproape o saptamana in urma, intr-un bar rosu, la propriu si la figurat: KGB, din East Village, cartierul poate cel mai fancy al New York-ului. In KGB, decorul este in acel rosu, iar la loc de cinste stau portretele lui Stalin, Lenin si ale altor membri din "familie". Imposibil sa nu observi obiectele de mobilier, in acelasi rosu, printre care si un antic televizor cu lampi. Ironic, desigur, mai ales ca barul se afla la capatul a trei seturi sanatoase de scari si se numara printre cele mai cautate si spectaculoase locuri de citit poezie in New York. si nici macar nu e nevoie de atatea explicatii, din moment ce numele barului spune totul.
"Sunt cu un picior in groapa, dar nu cu ala cu care scriu"
Cu aproape o luna in urma, pe 3 mai, inaintea unei seri de poezie romanesti in KGB Bar, Nina Cassian, 84 de ani, care tocmai facuse fata celor trei seturi de scari, mi-a spus, tematoare, cum se asteapta ca tinerii poeti romani ajunsi la NY – printre care Razvan Tupa, Vasile Leac, Dan Sociu, Eugen Suman – sa o faca praf, sa-i ceara explicatii pentru o anumita parte din literatura ei, sa o judece pentru anumite optiuni facute in acei ani. Nici macar nu a vrut sa citeasca in acea seara, desi "desantul" romanesc purta ca nume un vers al ei: "The Missing Arm of Venus". Mi-a soptit, ghidus si cinic, daca un astfel de amestec este posibil: "Sa stii ceva: eu sunt cu un picior in groapa, dar nu cu ala cu care scriu". De masa noastra s-a apropiat apoi o reporterita de la revista "Tango", care venise special la NY sa-i ia un interviu. Mi-am spus ca e o idee colosala sa publici intr-o revista citita de femei atat de conformiste un interviu cu Nina Cassian, cea atat de nonconformista, de avangardista, care, e drept, a facut si alegeri deconcertante pentru ca, ghinion, chiar a crezut intr-un miraj politic.
Pana la urmatoarea lectura, de data aceasta la sediul Institutului Cultural Roman din New York, Nina Cassian, un personaj legendar la propriu pentru cei mai multi din generatia noastra, a scapat de aceasta teama. A citit inclusiv un "rap-poem" si, impreuna cu Nora Iuga, a incins sala. Ne-a explicat cum stau lucrurile cu inspiratia, iar peste doua zile, cand aveam s-o vizitam acasa – Constantin Vica, Razvan Tupa, Cristi Neagoe si Corina suteu, directoarea ICR New York –, ne-a spus ca in literatura de azi o nemultumeste pornografia si se asteapta de la tinerii scriitori sa dea dovada de cat mai mult umor.
Poarta o rochie uluitoare, la care a asortat doua bratari verde smarald, facute de mana. Foarte hippy, de parca ar vrea sa insceneze pentru noi, "niste mladite", ceva din atmosfera sfarsitului anilor ’60, cand era o abonata a plajei de la 2 Mai.
De fapt, la plaja a trait si evenimentele din ’68. "Ne asteptam sa intre peste noi, pentru ca eram langa Bulgaria. A fost momentul stralucit al lui Ceausescu, a spus ca e o rusine, a folosit chiar termeni foarte duri impotriva invadarii Cehoslovaciei. Chiar a fost o clipa mareata pentru noi toti. Ca dupa aceea s-a dat in petic si si-a dat arama pe fata – asta e o alta poveste."
"M-am refugiat in muzica si in carti pentru copii"
"Fascismul nu-mi placea, legionarii nu ma atrageau sub nici o forma, pentru ca nu am fost niciodata si mistica – ne explica Nina. Dar, uite, misticismul meu s-a concretizat in acel vis utopic, ca se poate realiza o armonie a lumii, o impacare nu numai intre clase, rase, dar si intre natiuni, popoare, ca statul poate disparea, si banul-ochiul dracului. Comunismul mai dadea si o fraza, care promitea nu egalitatea absoluta, ci fiecaruia dupa capacitati, fiecaruia dupa nevoi. Dupa capacitati, mi-am spus, sunt compozitoare, dupa nevoi, am nevoie de un pian."
Recunoaste ca muzica a fost salvarea atunci cand poezia a tradat-o. "Am avut noroc cu muzica, am crescut in acorduri de muzica buna, mama canta, tata o acompania la pian. Faptul ca eram compozitoare mi-a priit foarte bine in timpul proletcultismului, cand la un moment dat nu am mai putut sa scriu. Pur si simplu m-am sufocat in acel corset ingrozitor. Am tacut timp de doi ani, din ’55 pana in ’57, si am scris muzica. Ei, cenzorii, nu stiau ce-i aia do diez, si bemol, putea fi orice. M-am refugiat in muzica si in carti pentru copii. In ’57 am revenit la poezie, inainte de Nichita Stanescu, scriind despre dragoste si natura. A aparut si o expresie de neuitat atunci, «S-a dat drumul la dragoste», cand puteai scrie despre dragoste si daca nu scriai despre tine, o fatuca, indragostita de cutare tractorist. Revenirea la poezie a fost importanta pentru mine. Nu ma rusinez de doua treimi din volumul meu, «Varstele anului». O treime a fost numai cu concesii, dar de doua treimi nu ma rusinez, tematic, nu ca limbaj."
"Tratkaia", spune Nina, ciocnind cu noi paharul de whisky, niciodata gol. "Cand De Gaulle a venit la Bucuresti si a aterizat la Baneasa, a aparut un reportaj despre vizita lui in «Paris Match», in care s-a scris ca a aterizat pe aeroportul Bungaza, parca am fi fost in Congo. si toata populatia striga, in reportajul din «Paris Match», tratkaia. Nu traiasca, ci tratkaia. Pentru ei, noi eram un soi de congolezi amestecati cu rusi. De atunci eu numai asa inchin, «tratkaia», pentru ca imi aminteste de trascaul romanesc."
A plecat in State, in ‘85, cu o bursa Soros
Nina Cassian a ajuns in Statele Unite in 1985, cu o bursa SOROS, profesor invitat la New York University. In acest timp, in Romania, Gheorghe Ursu, prieten apropiat, era arestat din cauza unui jurnal. Jurnal in care Securitatea a gasit transcrise poeme de Nina Cassian. A amanat sa se intoarca. Prietenii din tara ii sugerau sa ramana. "Eram aici si nu eram aici. Ce m-a tinut in viata a fost scutul pe care il aveam, ideea sinuciderii. Eram o sinucigasa. Am si acum pastilele, i le-am aratat doctorului si mi-a spus sa stau linistita, ca au expirat. Nu-mi pasa ce mi se intampla. Oricand aveam o iesire din situatie. Financiar, eram la pamant. Eu nu am venit sa raman, am venit sa predau creative writing. Atunci a intervenit drama cu Gheorghe Ursu. Poezioarele mele, pe care le recitam, inconstienta, in fata a 20 de invitati, dintre care cu siguranta vreo cinci erau turnatori – dar mie nu-mi pasa, eram total inconstienta, ca de altfel si Babu Ursu –, el le transcrisese in jurnal. Era una, sa vad daca mi-o amintesc. Pentru ea: Stimata si iubita chimista si savanta/ Noi iti dorim otita si eczema galopanta."
"Picatura" a fost ce i s-a intamplat lui Babu Ursu, asta a facut-o sa ramana. Un an si jumatate nu a cerut azil politic, pentru ca nu voia sa ramana. "Pana la urma, m-am dus la avocatul care se ocupa cu drepturile omului si i-am spus: «Sunt invinsa»." A reinceput sa scrie din nou dupa zece ani. A publicat in "The New Yorker" si in cele mai importante publicatii americane. Editura Norton i-a propus sa-i publice o carte, in seria "Selected Works", cu toate textele scrise in limba engleza.
"Stanga!", ne-a spus Nina Cassian din pragul apartamentului ei din Roosevelt Island. Desigur, o indicatie spatiala, ca sa nu ne ratacim cautand lifturile.
Articol realizat cu sprijinul Institutului Cultural Roman din New York
