11.2 C
București
joi, 22 octombrie 2026
AcasăSpecialTemplu inchinat unei divinitati asiriene, descoperit la Sarmisegetusa

Templu inchinat unei divinitati asiriene, descoperit la Sarmisegetusa

Echipa de arheologi clujeni care face sapaturi la Sarmisegetusa a reusit sa identifice in sit un templu inchinat unei divinitati asiriene, respectiv Iarhibol, un zeu al soarelui, monument din care s-au pastrat cateva piese de arhitectura si sculptura.

Conducatorul echipei de arheologi clujeni, Ioan Piso, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, ca arheologii au aflat ca in zona se afla un templu inchinat lui Iarhibol, zeului soarelui din Palmyra (Siria de azi), dintr-o inscriptie descoperita cu patru ani in urma.

Monumentul a fost descoperit intr-un sir de cladiri situate la vest de forul lui Traian de la Ulpia Traiana Sarmisegetusa.

"Anul acesta templul a putut fi identificat. S-a pastrat un podium impresionant si porticele care sustineau coloane de marmura. Au fost gasite piese valoroase de arhitectura, de sculptura si inscriptii. Descoperirea cea mai importanta este aici o camera subterana (crypta), care servea cultului acestei divinitati palmyrene. Ea s-a conservat impreuna cu tencuiala pictata", a spus Piso.

Colectivul de arheologi de la Sarmisegetusa este condus de Ioan Piso, din el facand parte Felix Marcu, Ovidiu Tentea si mai multi doctoranzi de la Universitatea "Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă