mai multi au fost refractari. Aveau sechele de pe vremea trecuta. Ne intrebau daca nu cumva suntem de la vreo secta care le vrea raul. Ca sa le mai inlatur teama, le ziceam: «Haideti, mai oameni, sa sarbatorim un Craciun impreuna, un Paste laolata»", rememoreaza Nicolae Pluskis primele sale incercari de a-i aduna la un loc pe romanii deportati din Moldova romaneasca, Bucovina si Basarabia in fosta Republica Socialista Sovietica Kazaha. Astazi, Nicolae conduce Societatea culturala romana "Dacia" din capitala tarii, Karaganda, si a facut parte din grupul de zece etnici romani care ieri s-au aflat pentru prima oara pe pamant romanesc, fiind primiti de ministrul de Externe, Lazar Comanescu.

"Am fost invatati sa traim singuri"
Cum iti poti pastra identitatea la mii de kilometri distanta de locurile unde ai copilarit sau in care parintii tai si-au petrecut cea mai mare parte a vietii? "Eu i-am invatat pe copiii mei, care au 17 ani, limba romana. Din pacate, majoritatea tinerilor cu origini romanesti care au mai putin de 30 de ani vorbesc doar rusa", marturiseste Pluskis, profesor de sport. La recensamantul din 1989, in Republica Sovietica Kazaha nu era  inregistrat nici un roman. Dupa zece ani de independenta a republicii, statisticile indicau 596 de romani si 19.458 de moldoveni, din totalul de 15 milioane de locuitori, intr-o tara care se intinde pe o suprafata de 2,7 milioane de kilometri patrati – de vreo zece ori mai mare decat Romania. "Noi am trait multa vreme despartiti fara sa auzim unii de altii. Asa am fost obisnuiti sa traim in timpul Uniunii Sovietice – singuri", explica Aurel Sarbu, nascut in Basarabia, dar ai carui parinti traiesc si astazi la Piatra Neamt.

 

Dintre cei zece care s-au intors ieri acasa, Sarbu este singurul cu cetatenie romana. Aurel a ajuns in Kazahstan in anii ’60, fortat sa participe la lucrarile de destelenire a unor terenuri, dictate de fostul presedinte al URSS Nikita Hrusciov. Simion Plamadeala a fost deportat din Chisinau in 1956 din aceleasi motiv. Pentru a putea supravietui spiritual muncii grele din stepa kazaha, unde temperatura cobora pana la minus 40 de grade, Simion a scris  – asemenea lui Radu Gyr in temnitele comuniste – sute de poeme in limba romana. "In anii ’50 s-a editat la Chisinau o editie a operei lui Eminescu. Pentru a mi-o putea cumpara mi-am vandut haina de pe mine. In timpul deportarii am lucrat si in mina.

Imi notam intr-un caiet tot ceea ce faceam in timpul zilei de munca. Te puteai trezi ca ti se pun in spate tot felul de grozavii, delicte, accidente care se petreceau des in mina, iar eu voiam sa am o dovada", spune Plamadeala. In 2004, a parcurs 1.000 de kilometri de la Karaganda la Alma Ata pentru a schimba doua vorbe in limba materna cu ambasadorul Romaniei.

"Ridicati pe veci"
In Kargazstan traiesc aproape 1.000 de persoane de origine romana. Deplasandu-se in orasul Belovodskoe, situat la 40 km de capitala Bishkek, Vasile Soare, fost ambasador al Romaniei in regiune, si-a identificat numaidecat concetatenii: "Am gasit pe o strada cinci familii Gorciuc – tata (94 ani) si patru frati (intre 55 si 70 de ani). Locuiesc in case mari, impunatoare, care se deosebesc de cele ale kargazilor. Au vita-de-vie si nuci la poarta, pomi fructiferi pe langa case, gradini ingrijit lucrate, stupi de albine – semne dupa care am stiut ca sunt basarabeni. Am constatat repede ca vorbesc o excelenta limba romana in grai moldovenesc, dupa aproape sase decenii de trai atat de departe de tinuturile natale.

Este impresionant daca se are in vedere ca majoritatea s-au nascut in Siberia si au invatat romaneste in familie, desi urmau scoli rusesti". Petre Gorciuc s-a aflat ieri pentru prima oara la Bucuresti. Avea 4 ani cand parintii sai au fost ridicati si deportati din Basarabia. In lagarele de munca sovietice, unde a fost inchis din 1949, parintii l-au invatat limba romana. Au fost eliberati in 1958, dar o hartie oficiala care sa ateste acest lucru au primit abia peste un deceniu.

Un destin similar a avut Vasile Varvariuc, nascut in Siberia, in orasul Tomsk, unde parintii sai fusesera deportati. Ca multora, li s-a intocmit un act aditional in care era mentionat ca sunt "ridicati pe veci". Ceea ce insemna ca nu mai aveau niciodata dreptul sa se intoarca acasa.
stefan Cerescu isi spune greu povestea din cauza lacrimilor si a emotilor. Cand in anii ’40 s-a retrasat granita, impreuna cu tatal sau a ramas in dreapta, iar mama si sora sa au ajuns in partea stanga a Prutului. "Am oleaca de emotii", zice barbatul. In sase decenii nu si-a intalnit sora decat o data, iar peste cateva zile o va revedea.

» Deportari, desteleniri, santiere sovietice
Majoritatea romanilor au ajuns in Kazahstan si Kargazstan ca o consecinta a anexarii Basarabiei si Bucovinei la Uniunea Sovietica. In noaptea de  12 iunie 1941, din Basarabia si nordul Bucovinei au fost ridicate 30 de mii de persoane, majoritatea fiind deportate in Kazahstan si Siberia. In zilele de 6 si 7 iulie 1949, de pe intreg teritoriul noii Republici Sovietice Socialiste Moldova au fost ridicati 40.000 de mii de oameni considerati a fi chiaburi, complici ai germanilor sau "buni romani".

Alte 6.000 de persoane considerate a fi "sectante" au fost deportate in aceeasi regiune la 1 aprilie 1951. Cei mai multi romani basarabeni au fost adusi sa puna in aplicare proiectele grandioase ale lui Hrusciov din anii ’50-‘60 de destelenire a stepelor din nordul tarii si transformarea lor in terenuri agricole. Foarte putini au plecat de bunavoie, atrasi de conditiile relativ mai bune intalnite pe marile santiere sovietice din Kazahstan.