Victor Piturca a ales din nou sa enerveze pe toata lumea, selectionerul preferand sa nu apara in fata presei pentru a raspunde tirului de intrebari care-l asteptau, ci sa mearga in emisiunea unui amic de la B1TV, doritor de a-i ridica la "fileu" orice intrebare favorabila, pentru a-si spala imaginea extrem de sifonata.
Iar Victor Piturca s-a dezlantuit impotriva tuturor, a lovit in stanga si in dreapta, a "pus la punct" adevaruri numai de el stiute si recunoscute (plus, probabil, de cei doi prieteni din studio, care nu mai conteneau in a-i ridica osanale) si a amenintat pe toata lumea. La finalul emisiunii, selectionerul si-a mai primit, probabil, o porecla, "buricul pamantului", pentru ca prea le stie pe toate…
Viata fara Piti…
… nu mai exista! E clar, a stabilit-o antrenorul nationalei, care a "decretat" ca, daca el va pleca, prima reprezentativa va intra in colaps. "Daca voi pleca de la echipa nationala, va garantez ca Romania nu se va mai califica la un turneu final inca 7-8 ani pentru ca eu sunt cel care cunoaste cel mai bine realitatea fotbalului romanesc. Cred ca o eventuala aducere a unui antrenor strain nu este o solutie", a spus Piturca.
Cornel Dinu si Mihai Stoica au beneficiat de un "tratament" complet din partea selectionerului. "Dinu a devenit un contestatar cert al meu. A fost un mare fotbalist, dar ca antrenor nu a insemnat nimic. Cand era Dinamo, in meciul cu Benfica, a inceput cu patru atacanti, dar la 1-0 pentru portughezi mai avea un singur varf. Auzi… Meme (n.r. – Mihai Stoica) ma critica pe mine. A fost sase ani secretara lui Marius Stan. La Steaua nu a fost nimic. Nu e nici un manager. El e un intrus in fotbal. Prin perversitate a ajuns unde este.
M-a rugat Gigi Becali sa il aduca la Steaua, mi-a zis: Hai mai Piti ca mai vad, pe asta il punem sa vorbeasca, il trimitem pe la televizor. Sa va povestesc eu ce parere avea Gigi despre Meme cat era la Steaua. Mi-a povestit ca la un moment dat a vrut sa il dezbrace pentru ca el credea ca e travestit. Daca mai vorbeste Stoica despre mine, in urmatoarele sase luni nu o sa mai iasa din casa", a comentat Piturca.
Nu recunoaste incidentul de la cazino
Selectionerul echipei nationale a recunoscut ca ii plac jocurile de noroc, dar a negat ca ar fi fost prins trisand intr-un cazino din Bucuresti, desi in presa a aparut o inregistrare video care sugereaza clar acest lucru. "Nu poate vedea cineva cartile dealerului la cazino cu o camera minuscula de luat vederi. E ceva de domeniul S.F. Oricine are ocazia sa triseze la cazino o face, dar nu are nici o sansa", a afirmat Piturca, explicand ca pe caseta, la un moment dat, se cearta cu unul din cei aflati la masa si dezmintind o interventie a celor de la cazino la masa de joc.
"Nu am avut nici o camera de luat vederi si voi merge pana la Haga pentru a mi se face dreptate. Daca m-au prins trisand, de ce nu au chemat politia?", a intrebat retoric Piturca, precizand ca aceasta caseta, care dateaza din 2002 si care a mai circulat in presa si inainte de a prelua el nationala, fara a fi difuzata, a fost adusa de Liviu Galan.
» Piturca a declarat ca va demisiona in cazul in care reprezentativa nu mai are sanse de calificare la CM 2010. "Daca nu ar fi existat o clauza in contractul meu, conform careia ar trebui sa platesc o suma de bani, as fi plecat de la nationala dupa Euro. Daca pierdem cu Franta, sansele de calificare se diminueaza considerabil", a mai spus Piturca, el considerand ca FRF poate lua decizia schimbarii sale, in cazul unui esec cu Franta. "Daca vom invinge Franta, cred ca avem sanse mari de calificare", spune Piturca.