30.6 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialLuminita Anghel, candidat PSD de Bucuresti

Luminita Anghel, candidat PSD de Bucuresti

Consiliul PSD Bucuresti a validat vineri, prin vot secret, candidatii care se vor inscrie in cursa pentru Parlament, printre acestea strecurandu-se si personalitati ale vietii culturale si din show-biz precum regizorul Sergiu Nicolaescu sau cantareata Luminita Anghel – informeaza Newsin.

Membrilor Consiliului li s-a prezentat o lista cu toti candidatii si au fost invitati sa-i taie de pe lista pe cei pe care nu-i simpatizeaza. Cei mai bine clasati, a aratat Marian Vanghelie, liderul PSD Bucuresti, sunt cei care au obtinut cele mai putine taieturi de pe lista. Cei cu locuri fruntase vor avea dreptul sa-si aleaga colegiul, a mai precizat Vanghelie.

Astfel, la Camera Deputatilor ierarhia este urmatoarea: Florian Popa (rectorul Universitatii de Medicina), Aura Vasile, Rodica Nassar (deputate), Dumitru Chirita (sindicalist din energie),  Doina Burcau, Georgian Pop (consilier al lui Mircea Geoana), Oana Mizil (designer), Mariana Negoita, Mihaela Muraru, Luminita Anghel (cantareata), Danut Sandulescu, Ioan Nicolae (rector Universitatea Bioterra), Mihaela Moraru, Adriana Antipa, Ovidiu Musetescu (deputat), Florina Jipa (ex-peremista), Doru Giugula, Alexandru Farcas (fost ministru al Integrarii), Viorel Parvu, Victor Negrescu, Mariana Tatulescu, Dan Darabont. De la PC au locuri rezervate Daniela Popa, Damian Florea si Corneliu Ciontu.

La Senat, clasamentul arata astfel: CatalinVoicu, Cristian Diaconescu, Ecaterina Andronescu, Serban Nicolae, Adrian Campunean, Nicolae Marasescu, Razvan Theodorescu, Sergiu Nicolaescu, Contantin Traistaru, Ionel Oltean, Nedelcu Costel. La Senat, din partea conservatorilor vor candida Dan Voiculescu si Marius Marinescu.

La Bucuresti au fost delimitate 28 de colegii de deputati si 12 de senatori.

Cele mai citite

Rețea de cămătari destructurată de DIICOT. Percheziții în Brăila și Galați într-un dosar cu acuzații de tentativă de omor și trafic de persoane

Gruparea este acuzată că acorda împrumuturi ilegale cu dobânzi foarte mari, obligând debitorii să garanteze cu locuințe sau autoturisme de luxO amplă operațiune a...

Friedrich Merz cere SUA să nu influențeze alegerile din Germania

Merz a subliniat că Germania respectă procesul democratic din Statele Unite și se așteaptă la același tratament din partea WashingtonuluiCancelarul german Friedrich Merz a...

Ciprian Ciucu contestă sondajul IRES și îl atacă pe Sorin Grindeanu: Eu pot să-mi justific fiecare leuț

Primarul municipiului București, Ciprian Ciucu, a respins rezultatele unui sondaj IRES realizat la comanda PSD, susținând că acestea nu sunt credibile și invocând experiența...
Ultima oră
Pe aceeași temă