Formatia Iris, mai corect spus brandul Iris, a luat fiinta oficial in 1977. Pana in 1986 prin formatia Iris s-au perindat multi muzicieni de valoare, din acel an formatia avand componenta actuala. Ce i-a tinut uniti atata timp si ce a facut ca muzica lor sa fie ascultata deopotriva de bunici, parinti si adolescenti ne-au povestit membrii formatiei in interviul de mai jos.
Orice concert este ceva nou. Spectacolele Iris nu seamana unele cu altele.
In 1984 se lansa primul album Iris, de fapt, primul album de heavy metal din Romania. Pe 8 octombrie 2009, odata cu concertul de revenire al trupei dupa interventia chirurgicala suferita de Cristi Minculescu in martie, se lanseaza integrala Iris, ce contine primele cinci albume ale trupei, aparute pe discuri de vinil.
Joi, 8 octombrie, Iris sustine la Sala Polivalenta un concert, ocazie cu care se lanseaza si integrala Iris. Cum s-a nascut ideea acestei integrale?
Cristian Minculescu: Integrala este un proiect propus de Casa de discuri Roton, la care am subscris cu mare placere deoarece discurile pe vinil au fost foarte cerute. Ar fi fost mare pacat ca 40 de cantece sa nu mai apara! Ele au fost mult imbunatatite tehnic de oameni foarte priceputi, de specialitate, si au fost lucrate in Germania. Nu sunt de specialitate, dar la un instinct primar, se vede diferenta. Integrala contine primele cinci albume si speram sa fie primite macar cum au fost primite cele de pana acum. Sper sa se bucure de succes!
De ce spui "sper"? Ai dubii?
CM: Eu sunt in general un tip mai circumspect. Sotia mea este o fire optimista. Asa sunt structurat. Ceea ce nu este rau, avand in vedere ca astfel nu prea am fost luat pe nepregatite niciodata. In general, nu prea am gresit in aprecieri, tocmai datorita acestei trasaturi. Subscriu la ceea ce spune Emeric Ienei: "nu-mi fac iluzii, ca sa nu am deziluzii". Pe deasupra, traim intr-o perioada in care spectacolul cu bilet pare putin desuet. Exista foarte multe spectacole fara, la care de altfel participam si noi. Am fost printre primii, in anii ’90, care am participat la astfel de spectacole. In acelasi timp, nu trebuie uitat ca noi traim din muzica, avem de lansat obiective. Spectacolele cu bilet arata insa ca lumea chiar vrea sa ne vada. Nu este un lucru aleatoriu. Si acum este asa-zisul concert de revenire al formatiei Iris, dupa ceea ce s-a intamplat cu mine si cu sotia mea, Rodica, in martie. Este si impactul afectiv, emotional.
Pentru ca ai amintit de acest eveniment, ce a modificat el in modul tau de a privi viata?
CM: Eu si sotia mea privim altfel normalitatea dupa 24 martie. Pentru ca nu ai cum sa nu-ti reconsideri atitudinea fata de asa-zisa normalitate din Romania. Am avut surpriza sa fim sunati de oameni pe care nu-i vazusem de ani de zile. Nici nu stiu cum au facut rost de numerele de telefon. Noi nu aveam nevoie de presiunea mediatica si publica pentru ca nu sutem obisnuiti cu asa ceva. Niciodata nu ne-a placut sa ne facem cunoscuta viata particulara. Pentru noi a fost foarte obositor, nu s-a scris atata nici la spectacole, la aniversari!
Mi-e greu sa dau timpul inapoi pentru ca este clar ca nu mai suntem aceiasi. Si acum mai despic firul in patru, nu pentru ca as fi devenit mai cinic sau mai lapidar. Dar pot spune cu siguranta ca nu mai sunt acelasi ca pana la operatie. Oricum, surpriza cea mai mare, daca o pot numi surpriza, a fost modul in care atata lume a fost alaturi de noi. Nici nu-mi venea sa cred. Au fost alaturi si de trupa si de noi, de mine si de Rodi, in momentele de cumpana, cu incurajari si rugaciuni. Nu credeam ca in vremurile pe care le traim poate exista atata lume care sa se gandeasca la altii!
Aveti emotii pentru acest concert?
CM: Personal, astept mult mai echilibrat acest spectacol. Cu entuziasm, dar poate putin mai ponderat. Asta nu inseamna ca se va reflecta asupra prestatiei, Doamne fereste!
Doru "Boro" Bobeica: Este o bucurie sa ne intalnim din nou cu fanii Iris intr-un spectacol mare. Am muncit mult. Spectacolul este greu, fiind vorba si de multe piese vechi, carora trebuie sa le dai parfumul respectiv, si este destul de dificil.
Valter Popa: De fiecare data cand pregatim un spectacol important avem o oarecare teama, mai ales ca, asa cum ne-am obisnuit publicul de ani de zile, vor fi si surprize. Orice concert este ceva nou. Spectacolele Iris nu seamana unele cu altele. Insa emotiile nu sunt mai mari ca la spectacolul aniversar. Acest lucru se intampla poate si pentru faptul ca cel putin pana in acest moment stim ca nu se filmeaza.
Cu toate schimbarile care au existat in trupa de-a lungul anilor, se poate spune ca sunteti una dintre cele mai longevive formatii din Romania. Cum ati reusit acest lucru, in conditiile in care se fac si se desfac mereu trupe?
Nelu Dumitrescu: Trupa Iris o percep ca pe copilul meu, eu am facut aceasta trupa. Si mi-am dorit sa gandim la fel cand este cazul si sa ne contrazicem tot atunci cand este cazul. Desigur, fara sa depasim anumite limite. Au fost ani grei pentru noi si s-au perindat multi pe aici, dar n-au rezistat. Eram mereu in turneu, conditiile de viata erau grele, banii putini, dar noi doream sa facem muzica. Si am reusit sa creez aceasta echipa. Acum, privind in urma, imi dau seama ca nu am trait degeaba, ca am facut un lucru bun, ca ramane ceva dupa noi. Ce ne-a tinut alaturi? Bunul simt, lupta cu noi insine, dorinta de a avea oameni buni pe langa noi. Am incercat sa tin lucrurile in frau, sa fim organizati si seriosi. Poate de aceea mi se si spune mama-mare. Incet-incet am inceput sa invatam sa gandim pozitiv, sa nu ne mai suparam din nimic, sa incercam sa ne cunoastem unul pe celalalt. Ei stiu ca daca eu urlu la ei nu o fac din rautate. Si ei au voie sa urle la mine. Ne spunem parerile direct, in fata.
CM: Prefer o trupa care pentru a merge bine treaba are si neintelegeri, uneia care declara ca membrii ei se inteleg foarte bine si dupa trei luni s-au destramat. Sunt concesii si "conflicte" benefice avand in vedere faptul ca fiecare dintre noi este sub o influenta muzicala diferita. Fiecare are creativitatea lui. Nu spun ca este foarte dificil, dar uneori este mai greu sa aduci la un numitor comun gusturile si sa finalizezi un album. Intotdeauna la un album nou ne raman patru, cinci melodii pe afara.
VP: Noi suntem ca o familie. Am stat mai mult impreuna decat cu famiile noastre. Bineinteles ca apar discutii, deorece suntem fiecare sub o alta influenta muzicala. Poate ca de aici si stilul Iris. Fiecare venind cu alte gusturi s-a format ceea ce inseamna Iris.
DB: Suntem foarte diferiti ca fire si gusturi muzicale, ceea ce este foarte bine pentru ca ne completam unul pe celalalt.
Cum ati caracteriza muzica pe care o cantati?
CM: As fi subiectiv daca as face eu caracterizari. Asta este treaba mass-media. Ca influente din punctul meu de vedere, este vorba despre anii ’70-’80. Nu ca as fi eu intepenit in fixatii afectiv-emotionale, dar sunt si anii in care a dat Dumnezeu si i-a adunat pe toti ca valoare: Led Zeppelin, Deep Purple, Genesis, Queen, Pink Floyd, Black Sabbath. Este si muzica pe care-mi place sa o ascult. Ca maniera, nu ca influenta. Imi plac foarte mult cei de la AC/DC ca stil direct, The Police pentru ca au venit cu ceva nou, Chris Rea imi place foarte mult. Cand scriu piese, in ceea ce ma priveste, sigur ca sunt sub o influenta, maniera, dar stiu cum sa evit acest lucru ca sa nu spuna lumea: ce face asta, a luat de acolo? Sigur ca exista posibilitatea sa-ti placa atat de mult incat sa nu mai faci diferenta intre ceea ce faci tu si plagiat. Nu este o chestie intentionata. Trebuie sa fii foarte echilibrat si sa stii sa iei doar maniera de a compune. E foarte greu. Cine va spune ca este usor minte. Sau poate pentru unii este usor… Este alegerea fiecaruia. Atata tot ca eu le doresc sa serbeze macar 20 de ani.
DB: Atunci cand compunem nu stam sa analizam ceea ce este in trend, ce se poarta. Compunem la inspiratie, in functie de ceea ce simtim. De aceea si sunt diferite piesele, unele mai lirice, altele mai dure. Unii le incadreaza in anumite stiluri muzicale. Pe noi nu ne intereseaza si nu ne preocupa acest lucru.
Muzica voastra este ascultata atat de generatia de 50 de ani cat si de adolescenti. De ce credeti ca place muzica voastra generatiei foarte tinere? Cum ii atrageti pe cei de 14-15 ani?
DB: Cred ca ea este foarte sincera si nu se incadreaza in sabloane. Si exista foarte multi tineri care abia acum ne descopera primele albume, suntem mereu intrebati de ele.
Relu Marin: Pe tineri probabil ca ii atragem in special prin energia pe care o degaja trupa. Noi cantam numai live. Poate 1% se intampla sa fie playback si asta se intampla numai atunci cand suntem invitati undeva unde nu exista conditii de live. Apoi, ne place sa tinem concerte si in orasele mai mici si unde avem surpriza ca vin foarte multi copii, iar multi dintre ei stiu piesele cuvant cu cuvant.
Dar care este reteta?
RM: Depinde de educatia pe care ai primit-o acasa. Daca ai avut cei 7 ani de acasa vei fi un om, daca nu, vei fi alta specie, subumana. Daca traiesti intr-un mediu in care ai ascultat muzica buna – si nu ma refer aici numai la muzica rock, ci si simfonica, populara traditionala, lautareasca autentica – si ai avut pe cineva care sa-ti cultive gustul muzical – atunci cu siguranta stii ce sa alegi si la ce concerte sa te duci. Sunt multe categorii de fani. Unii sunt atrasi de aspectul fizic, altii de energia degajata, altii de lirism. Sub toate acestea exista educatia muzicala pe care ti-o faci, poate, si singur. Noi nu suntem o trupa de studio, ne place sa interactionam cu publicul. Practic, asta ne tine in viata si reprezinta si unul dintre secretele succesului trupei.
ND: Profesionalismul, sa tii la fanii tai. Ca sunt doi sau o mie, nu conteaza, trebuie sa faci performanta. Munca, seriozitate, oferim multa energie, dar primim si noi multa energie de la public. Odata ce ne-am stabilit un standard, ne-am vazut obligati sa-l mentinem. Si, zic eu, am reusit. Avem o stea deasupra noastra. De la inceput, din 1977, a existat ceva care ne-a tinut, ne-a dat stralucire, dar si modestie. Mai ne vine si noua cateodata sa ne dam artisti, dar daca-ti respecti publicul, fanii, trebuie sa dai dovada de bun-simt.
Inainte de 1989 au fost perioade in care nu ati mai putut sustine concerte. Care au fost motivele pentru care ati fost suspendati?
CM: Da, am avut trei suspendari, din care ultima, in 1988, in vara, trebuia sa fi definitiva. Coroborat si cu un incendiu in august 1990 in care ne-au ars toate instrumentele, Iris nu prea se poate lauda cu prea multe amintiri hazlii. La inceputul anilor ’80 au fost tot felul de atentionari care s-au concretizat cu doua suspendari de cate sase luni. Atunci am avut noroc cu "Cenaclul Flacara", o manifestare sub cupola careia am renascut. Altfel nu am mai fi putut continua, cu siguranta nu am mai fi putut exista ca trupa.
Cum anume v-au sustinut cei de la "Cenaclul Flacara"?
CM: Prin publicitatea imensa pe care ne-au facut-o. Am cantat cu ei de la cel mai mic catun, in camine culturale, pana la mari orase. "Cenaclul Flacara" era o supapa de libertate, la propriu si la figurat, daca pot spune asa.
Interdictia venea din cauza popularitatii, a textelor, a modului vostru de prezentare?
CM: Versurile erau modificate tot timpul. Datorita tinutei noastre eram considerati decadenti. Apoi, era muzica, importata din Vest, in opinia lor. Dar nu astea erau lucrurile care ii speriau, ci reactia publicului. Sigur ca aveam, intr-un fel, o atitudine de fronda, dar nu de protest. Protestul, daca exista, venea fara sa vrem, noi reactionam pentru ca stiam ca nu aveam nici o sansa. Noi cantam oricum, ca si cand ar fi fost ultima data. Atentionarile veneau mereu inainte de spectacol: "Aveti trei luni suspendare daca…
La un moment dat a venit unul care ne-a spus direct: "Aveti grija. Oricum va suspenda ca asa vrem noi!". Va dati seama cum intram in concert dupa astfel de amenintari. Practic, te lucrau psihic. Pana in aprilie ‘88 am reusit insa sa trecem peste toate astea. Pe 18 aprilie, la Miercurea Ciuc a venit suspendarea definitiva. Ni s-au luat atestatele.
Datorita domnului Florin Lincan, de la Consiliul Culturii, am reusit ca suspendarea definitiva sa se transforme intr-una pe trei luni. Am aflat insa acest lucru abia dupa doua luni. Practic, in momentul acela noua ni s-a luat dreptul de munca. Pentru ca noi din asta traiam! Dansul a rezolvat situatia, facand o comparatie foarte plastica si sugestiva, in sensul ca la un incident rutier, carnetul se ridica in functie de gravitatea faptei, iar in cazul nostru a considerat ca nu-i asa de grav.
Din pacate, nu mai stiu nimic de acest domn, trimis parca din cer. Am aflat apoi ca el era trimis tot timpul la concertele noastre si de fiecare data spunea ca nu se intampla nimic rau acolo. In fond, se dorea distrugerea muzicii rock si, prin noi, dand un exemplu, sa rada apoi tot. Era de fapt, o amenintare voalata pentru toata zona de muzica, cam toate trupele primeau amenintari. Stiu cazul "Timpuri Noi", de exemplu.
Cum a fost colaborarea cu Felicia Filip si imbinarea genurilor muzicale?
CM: E foarte simplu. Am lansat albumul "Luna plina", ajutati fiind de domnul Valerian Mares. Acesta, fiind amic cu producatorul nostru muzical, Mihai Hodorogea, au stat de vorba si au hotarat aceasta colaborare. Ca o paranteza, noi am facut foarte multe lucruri in premiera neintentionat, nicidecum grabiti ca sa nu le faca altii. Din fericire pentru noi, am reusit sa facem multe lucruri inedite. Iar aceasta idee cu Athenaeum, protectorul tuturor artelor, ni s-a parut foarte frumoasa, dar si foarte grea. Si asa fost. Colaborarea cu doamna Felicia Filip a fost fireasca chiar de la prima intalnire ca si cum am fi cantat impreuna dintotdeauna. Stiti ce mi-a placut la aceasta doamna de mare caracter? La cat dura spectacolul ea ar fi putut sa vina putin inainte de segmentul ei. Nici vorba! Desi era frig acolo unde repetam, venea de la inceput si pleca la sfarsit. Or, asta spune ceva! Este un exemplu extraordinar de colegialitate si camaraderie. O admir foarte mult pentru ca dansa canta fara microfon.
Ce asculti din muzica romaneasca?
CM: Imi place foarte mult "Omul cu sobolani", "Luna Amara", un culoar virgin ca stil muzical si mesaj, de "Vama", nu mai spun!
Exista cineva sau ceva fara de care formatia Iris si Cristi Minculescu – vocea formatiei Iris – n-ar fi existat?
CM: Este greu sa va raspund. Ar trebuie sa vorbesc de prea multi oameni: Florin Lincan, Adrian Paunescu, Andrei Partos, Petre Magdin, Paul Grigoriu, Titus Andrei, Lucia Popescu Moraru, Mariana Soitu, Dorina Anastasiu, Dida Dragan. Pe plan personal, Anton Hasias, care atunci cand a fost chemat la Iris a spus "vin, dar mai vin cu cineva", in ianuarie ’80. Eu cantam pe atunci cu el la trupa "Harap Alb" si, ironia sortii, el a plecat de mult din tara si eu am ramas acolo unde m-a dus el. Apoi, mai sunt mass-media si publicul, pentru hotararea cu care au fost alaturi de noi, nu exista nici o indoiala. Modul in care mass-media a reflectat activitatea noastra si publicul, alaturi de noi tot timpul, ne-au responsabilizat.
Pe cand urmatorul album?
CM: Avem deja 15 piese pentru albumul care se va lansa la anul. Sunt piese compuse de colegii mei in perioada in care eu am fost operat. Si bravo lor ca nu au pierdut timpul!
VP: Cand am aflat de operatia lui Cristi, am hotarat sa nu stam, sa mergem la club si sa incepem noul album, ceea ce s-a si intamplat, s-au adunat vreo 15 cantece, negativele sunt facute. Pe parcurs, vom mai modifica la ele, dar, in mare, ele exista. Si, in ciuda situatiei de atunci, nu va iesi un album trist, ci unul pozitiv.
