29 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialUn cetatean roman, acuzat de crima si tentativa de omor in Cehia,...

Un cetatean roman, acuzat de crima si tentativa de omor in Cehia, risca inchisoarea pe viata

Un cetatean roman, in varsta de 35 de ani, acuzat de furt si uciderea unei pensionare in varsta de 70 de ani, tentativa de omor a unei femei in varsta de 29 de ani si agresarea fizica a unei studente la Praga, risca inchisoarea pe viata, relateaza Mediafax Cehia.

Marius Daniel Rusu, considerat extrem de periculos, a atacat trei femei in Praga pe parcursul a trei zile. Primul atac a avut loc la 24 martie la ora locala 21.00 (22.00, ora Romaniei) pe o strada din Praga. "Scopul sau era sa o omoare pe femeia in varsta de 29 de ani, sa-i fure geanta, prin urmare a atacat-o cu ajutorul unui cutit de bucatarie si a injunghiat-o in zona fetei si a gatului. Dupa ce a trantit-o la pamant, a inceput sa o sugrume", potrivit rechizitoriului. Potrivit expertizei medicale, tanara nu a murit datorita interventiei rapide a medicilor. Agresorul a furat numai 7.000 de coroane (circa 269 de euro).

In aceeasi zi, la miezul noptii el a urmarit o studenta in varsta de 19 ani de la o statie de metrou pana la caminul unde locuia. In momentul in care a ajuns pe strada Lovosicka, el a atacat-o, a lovit-o cu pumnii si a inceput sa-i linga urechea. Studenta a strigat dupa ajutor, iar Rusu a fugit de la fata locului.

Dupa trei zile, o femeie in varsta nu a supravietuit atacului. Rusu a urmarit o femeie in varsta de 70 de ani. Pentru a-i sustrage geanta, el si-a atacat din nou victima si a injunghiat-o de patru ori cu un cutit de bucatarie in zona capului si a pieptului. Femeia a murit pe loc, iar potrivit analizelor medicale, interventia medicilor s-ar fi dovedit inutila. Marian Rusu a sustras 220 de coroane (circa 8,5 de euro) si un telefon mobil.

Potrivit specialistilor, romanul este instabil psihic si o persoana agresiva cu un nivel scazut de inteligenta. Posibilitatea reabilitarii sale este considerata de specialisti ca fiind problematica. Judecatorul Petr Novak urmeaza sa inceapa procesul la 21 octombrie.

Cele mai citite

PADROM crește la 2 miliarde de euro programul de reasigurare pentru locuințele protejate împotriva dezastrelor naturale

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PADROM) a extins la 2 miliarde de euro programul de reasigurare destinat susținerii plății despăgubirilor pentru locuințele asigurate...

Ilie Bolojan: O creștere economică sănătoasă se bazează pe industrializare și internaționalizare

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, după o vizită la compania Terapia Cluj, că dezvoltarea economică sustenabilă a României depinde de industrializare și internaționalizare,...

Zi decisivă în cazul tragediei de la podul Morandi. Instanța pronunță verdictul, după aproape opt ani de la dezastru

Procurorii au cerut pedepse cu închisoarea cuprinse între doi ani și patru luni și 18 ani și șase luni pentru cele mai grave fapteJustiția...
Ultima oră
Pe aceeași temă