17.7 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăSpecialBataia cu flori

Bataia cu flori

Pe vremea "putredului regim burghezo-mosieresc", doamnele si domnii din lumea buna, care era, pe atunci, complet diferita de cea poreclita astfel azi, se bateau cu flori la sosea. Daca nu ma insala memoria, exista chiar o pagina sarcastica a unui mare scriitor din acele vremuri, intitulata "Batai cu flori la sosea". Bataia cu flori nu se desfasura ca aceea, mai democratica, americana, cu frisca, nu. Florile se aruncau dintr-o trasura in alta, atunci cand ele treceau una prin dreptul celeilalte si, fireste, exista vreun interes  si de o parte, si de alta.
Vremea aceea a trecut de mult, acum lumea buna e formata din parveniti si imbogatiti de si postrevolutie, oameni de moralitate indoielnica, asemenea celor care castigau din vanzarea de furnituri pentru armata in vremea primului razboi mondial, despre care da seama tot literatura. Acum florile nu se mai arunca dintr-o trasura in alta, ci dintr-un partid in altul: un trandafir, trei trandafiri. si, chiar daca trandafirul s-a facut de dreapta, semnul nu se uita. Culmea e ca si sageata liberala a devenit floare prin candidatura dlui Crin Antonescu.

Batalia nu a fost, se pare, nici pe departe atat de tandra precum acelea de altadata. S-a remarcat discriminarea majoritatii candidatilor "mici" la dezbaterea de zilele trecute. E drept, nu cred ca aveam ce mare lucru sa auzim de la domnii care, intre timp, au luat 0,1 sau 0,2 la suta din voturi, dar, intrucat fusesera acceptati, cu semnaturile lor cu tot, la candidatura de catre biroul electoral central, nu trebuia sa se calce in felul asta pe BEC. Dar, dupa cum se vede, democratia "e simpatica, are si ea partile ei", ca sa parafrazez iarasi o expresie celebra dintr-o carte tot celebra, rostita de un personaj si el celebru despre Montaigne.
In ziua alegerilor a fost vreme frumoasa, dar multe lucruri mi-au ramas de neinteles. De pilda, pentru ce ar fi trebuit sa plece un grup numeros dintr-un oras sau sat, in corpore, sa voteze aiurea. Inteleg daca ar fi votat pe la vreo ambasada, la Paris, Roma, Viena, Madrid, chiar Budapesta, ca acolo aveau ce vedea inainte si dupa vot, dar la Bucuresti ce sa vezi tu, cetatean din, sa zicem, Fetesti? Casa Poporului, care-o sa ramana in curand pustie, cand prin ea se vor fofila, umile, invinse de dl Basescu, cele  300 de fantome ale noului Parlament monocameral? Sau casa cutarui magnat prin frauda, devenit subit iubitor al poporului si promotor al doleantelor acestuia pana trece de vot. Adica puntea, adica, in realitate, votantul e dracul, cu care, stiti dvs., te faci frate pana treci…

Aud ca doi insi care ofereau bani, de altfel, foarte putini, pentru un vot au fost arestati si imi amintesc de fostul rector de la Oradea, care a fost prins cu 5 buletine de vot pe cand incerca sa le introduca in urna. S-a facut un mic tam-tam, rectorul a trecut de la partidul-matca, PDSR, la opusul sau si lucrurile s-au musamalizat. Pe urma s-a intors la partidul-muma. Noroc ca i-au prins si pe el, si pe fiul sau, succesor in functii, cu matrapazlacuri financiare la universitate, ca sa fie inlaturati, dar nu stiu, nici de data asta, daca si pedepsiti conform legii. Lumea se incapataneaza sa creada in lege si in democratie. Legea e, dupa cum se vede, mai mult pentru unii decat pentru altii. Cat despre democratie, asta nu e pentru "catei", cum s-a putut observa la dezbaterea la care ma refeream mai sus.

 

E drept, legea era invers: pentru "catei", nu pentru dulai. O impartire foarte exacta: voua – legea, noua – democratia. Bataie cu flori? As! Cu bata. Pe vremuri, invatam pe la scolile din socialism cum erau batuti alegatorii nesupusi cu batele de catre "agentii electorali". Acum bata e, ca atatea altele azi, virtuala. Dar mult mai dureroasa, pentru ca efectul tine mai mult decat eventuala vanataie burghezo-mosiereasca.
Pacat numai ca foarte multa lume, dezamagita de rezultatul turului intai, printre care si fanii dlui Crin Antonescu, nu vrea sa mai auda de turul doi, crezand ca Basescu sau Geoana e totuna. Nu e, pentru ca in spatele lui Basescu stau totusi cateva lucruri clare, printre care atitudinea fata de comunism si dosarele Securitatii, in timp ce in spatele lui Geoana sta tot Iliescu. Sa spunem ca Geoana este pentru noi Iliescu doi? Sigur, in alt moment istoric, posesor al altor manusi, dar de aceeasi faina. Daca, Doamne fereste, Geoana va fi ales, dl Ion Iliescu poate jubila: a luat si al patrulea mandat. Ca trei avea dinainte, pe seama sa proprie.

Cele mai citite

Avertisment al agențiilor de securitate: Hackerii ruși au vizat experți americani din domeniul nuclear și al apărării

Un grup de hackeri ruși a vizat, în ultimul an, oameni de știință americani specializați în domeniul nuclear, contractori din industria de apărare și...

Dragoș Pîslaru critică refuzul sindicatelor din educație și sănătate de a participa la discuțiile privind legea salarizării

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a criticat refuzul sindicatelor din educație și al Federației Sanitas de a participa la discuțiile privind noua lege...

Arsenal revine cu o ofertă mai mare pentru Bruno Guimaraes! Brazilianul și-ar fi anunțat intenția de a pleca

Arsenal este pregătită să îmbunătățească oferta pentru Bruno Guimaraes, după ce prima propunere a fost respinsă de Newcastle United.Arsenal continuă să insiste pentru transferul...
Ultima oră
Pe aceeași temă