Eugen Simion, Ion Paun Otiman, Radu Beligan, dar si ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul.

Marius Sala a anuntat ca va prezida sedinta in locul lui Ionel Haiduc, presedintele Academiei Romane, aflat in prezent la Cluj.

Sala a vorbit despre Eugen Ionescu, spunand ca numele acestuia face parte din patrimoniul literaturii universale, si despre opera lui, subliniind ca nu se poate vorbi despre Ionescu fara a se mentiona ca primele sale lucrari au fost scrise in Romania si in limba romana.

De asemenea, Sala a mentionat ca la baza operelor lui Ionescu se afla trei surse de inspiratie romanesti: I.L. Caragiale, Urmuz si Gheorghe Ciprian.

Academicianul a mai vorbit si despre "spiritul de fronda" al lui Ionescu, care s-a manifestat in viata sociala atat impotriva extremei dreapta, cat si impotriva celei stangi. Sala a amintit ca Ionescu i-a adresat o scrisoare deschisa lui Nicolae Ceausescu, in care a protestat fata de politica acestuia.

In incheiere, Marius Sala l-a citat pe Eugen Ionescu, care a spus: "Mi-e teama de uitare, nu de moarte".

"Spiritul sau poate fi linistit, pentru ca Academia Romana nu il va uita", a spus el, anuntand ca Eugen Ionescu a fost numit, post-mortem, membru al Academiei Romane, alaturi de Emil Cioran (1911 - 1995).

Cei doi scriitori romani se alatura astfel altor intelectuali deveniti academicieni post-mortem, precum Constantin Noica (1990), Mircea Eliade (1990) si Nichita Stanescu (1990).

Eugen Ionescu (26 noiembrie 1909, Slatina - 28 martie 1994, Paris), cunoscut in afara Romaniei sub numele de Eugène Ionesco, a fost un scriitor de limba franceza originar din Romania, protagonist al teatrului absurdului si membru al Academiei Franceze.

Primele aparitii ale lui Eugen Ionescu sunt in limba romana, cu poezii publicate in revista Bilete de papagal (1928-1931) a lui Tudor Arghezi, articole de critica literara si o incercare de epica umoristica, "Hugoliada: Viata grotesca si tragica a lui Victor Hugo". Volumul de debut este unul de versuri si se numeste "Elegii pentru fiinte mici". Cele mai de seama scrieri in limba romana raman eseurile critice, reunite in volumul intitulat "Nu!", premiat de un juriu prezidat de Tudor Vianu, pentru "scriitori tineri needitati".

Prima lui piesa de teatru, " Cantareata cheala/ La Cantatrice Chauve", a fost reprezentata pe 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette, in regia lui N. Bataille, fiind primita cu raceala de public si de critica. Piesa relua o alta, scrisa in limba romana si intitulata "Englezeste fara profesor", publicata din nou in limba natala abia dupa 1990. Urmeaza o perioada foarte fecunda, in care autorul prezinta, an de an, cate o noua piesa. Salile de teatru raman goale, dar treptat incepe sa se formeze un cerc de admiratori care saluta acest comic ivit din absurd, unde insolitul face sa explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seama al Frantei, La Comédie FranIaise, prezinta in 1966, pentru prima data, o piesa de Ionescu, "Setea si Foamea", si apoi piesa "Regele moare". Anul 1970 ii aduce o importanta recunoastere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine romana cu o atat de inalta distinctie.

Opera lui Eugen Ionescu a constituit obiectul a zeci de carti si sute de studii, teze de doctorat, colocvii internationale, simpozioane si festivaluri. Criticii disting, in general, doua perioade sau maniere ale teatrului ionescian. Prima cuprinde piese scurte, cu personaje elementare si mecanice, cu limbaj aberant si caracter comic predominant: "Cantareata cheala", "Lectia", "Scaunele" si altele. A doua incadreaza piese ca "Ucigas fara simbrie", "Rinocerii", "Regele moare" etc., in care apare un personaj principal, un mic functionar modest sau rege visator si naiv. In aceste piese, actiunea si decorul capata importanta, limbajul este mai putin derutant si comicul este inlocuit progresiv cu tragicul. Temele predominante sunt singuratatea, izolarea si falsitatea. Obsesia mortii este marea forta motrice a operei lui Eugen Ionescu, de la moartea gandirii si a limbajului la moartea neinteleasa si inacceptabila a individului.

In anul 2009 opera lui Eugen Ionescu este celebrata in mod oficial in intreaga lume, la propunerea Romaniei si a delegatului permanent la UNESCO, criticul literar Nicolae Manolescu. Cu aceasta ocazie, fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, a protestat fata de prezentarea lui Eugen Ionescu ca autor roman, argumentand ca toate piesele acestuia au fost scrise in limba franceza.

Emil Cioran s-a nascut la Rasinari, judetul Sibiu. Prima lui carte aparuta, in 1934, in Romania, "Pe culmile disperarii", a fost distinsa cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitati si premiul Tinerilor Scriitori Romani. Succesiv au aparut: "Cartea amagirilor" (1935), "Schimbarea la fata a Romaniei" (1936), "Lacrimi si sfinti" (1937). Cel de-al doilea volum, "Schimbarea la fata a Romaniei" a fost autocenzurat in editia a doua, aparuta la inceputul anilor '90, autorul insusi eliminand numeroase pasaje considerate extremiste, "pretentioase si stupide".

In 1937, Emil Cioran pleaca in Franta, cu o bursa a Institutului Francez din Bucuresti. Dupa o scurta intoarcere in tara (doua luni) in 1940, el paraseste pentru totdeauna Romania si se stabileste la Paris. Din acest moment, Cioran va publica numai in limba franceza, operele lui fiind apreciate nu numai pentru continutul lor, dar si pentru stilul plin de distinctie si finete al limbii. In 1949 ii apare la editura Gallimard - care va publica mai tarziu majoritatea cartilor sale - prima lucrare scrisa in limba franceza, "Précis de décomposition (Tratat de descompunere)", distinsa in 1950 cu premiul Rivarol. Ulterior, Cioran refuza toate distinctiile literare care i-au fost atribuite.

Emil Cioran a locuit la Paris in Cartierul Latin, pe care nu l-a parasit niciodata. A trait mult timp retras. In schimb, a cultivat darul conversatiei cu numerosii sai prieteni (Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Paul Celan, Barbu Fundoianu, Samuel Beckett, Henri Michaux). Cioran a intretinut o vasta corespondenta, dezvaluindu-se ca un remarcabil autor epistolar.