26.2 C
București
joi, 16 iulie 2026
AcasăSpecialPeste 500 de medicamente vor disparea de pe piata in acest an

Peste 500 de medicamente vor disparea de pe piata in acest an

Peste 500 de medicamente vor disparea de pe piata romaneasca in acest an, pe fondul scaderii vanzarilor cu 50%, iar in 2010 alte 1.500 de produse ar putea fi scoase sau vor fi disponibile in cantitati insuficiente, potrivit directorului general al Cegedim Romania, Petru Craciun. "Unele sunt produse care au echivalente pe piata, dar problema este legata de disponibilitatea asigurarii raportului pret/calitate prin competitivitate. Este posibil sa avem un tratament de la 1-2 producatori, la fel cum este posibil sa se ajunga la situatia in care nu va mai exista produs pentru tratamentul respectiv", a explicat Craciun citat de Mediafax.

Din estimarile firmei de cercetare, pana in prezent au iesit de pe piata 281 medicamente, iar la 273 urmeaza sa se renunte. El a mentionat ca, in ultimii zece ani, intre 300 si 500 de produse au iesit sau au intrat pe piata romaneasca, o dinamica ridicata comparativ cu alte piete. "A existat o serie de reglementari negative care au afectat industria in acest an. Amanarea platilor ne-a dus in imposibilitatea de a face o prognoza privind piata. Anul viitor ar putea sa iasa de pe piata producatori de medicamente mici si mijlocii, iar companiile mari ar putea sa-si revizuiasca strategia. In plus, daca nu se rezolva, in maxim zece ani, ramanem fara doctori, in conditiile in care in prezent cei mai multi au intre 50 si 65 de ani", a spus Craciun.

Oficialul Cegedim a adaugat ca decizia de amanare a platii medicamentelor compensate si gratuite ar putea tripla numarul farmaciilor inchise in trimestrul patru fata de iulie-septembrie. In trimestrul al treilea, la nivel national, au fost inchise 42 de farmacii, iar in luna octombrie au fost desfiintate alte 42 de unitati. Craciun a apreciat ca in noiembrie si decembrie numarul de farmacii inchise s-ar putea mentine la nivelul din octombrie.

Potrivit companiei de analiza, ritmul de scadere al numarului de farmacii din regiunea Moldovei este de trei ori mai mare decat al celui din Bucuresti. In Romania, exista intre 4.000 si 5.000 de farmacii. Romania se plaseaza pe locul 29 in randul a 33 de tari din Europa in ceea ce priveste cheltuielile publice si private pentru sanatate pe cap de locuitor, de 473 dolari, media europeana fiind de peste 3.500 dolari. Pe ultimele locuri se plaseaza Belarus si Ucraina, in timp ce lideri sunt Norvegia si Elvetia, cu un buget cuprins intre 6.500 si 7.300 de dolari pe cap de locuitor. De asemenea, costurile totale pentru medicamente pe cap de locuitor se ridica la 104 dolari, fata de media europeana de 600 dolari.

Grupul francez Cegedim furnizeaza la nivel mondial date si servicii de marketing si vanzari pentru industria farmaceutica, avand o cifra de afaceri de peste un miliard dolari si circa 8.000 de angajati.

Cele mai citite

Șantierul Naval Mangalia rămâne fără investitor, deși este legat de un contract militar de 920 de milioane de euro

La prima licitație pentru vânzarea activelor nu s-a înscris niciun investitor, inclusiv grupul german Rheinmetall, indicat anterior drept viitor administrator al șantieruluiPlanul prin care...

Un simplu test de sânge ar putea prezice riscul de Alzheimer cu până la 10 ani înainte. Ce au descoperit cercetătorii

Un simplu test de sânge ar putea ajuta, în viitor, la identificarea persoanelor aparent sănătoase care prezintă un risc ridicat de a dezvolta simptome...

Numărul microîntreprinderilor s-a prăbușit după schimbările fiscale

Aproape 650.000 de firme au ieșit din acest regim în ultimii aniRegimul fiscal al microîntreprinderilor continuă să piardă teren, pe fondul restricțiilor introduse în...
Ultima oră
Pe aceeași temă