Observ ca in programele ambilor finalisti ramasi in cursa prezidentiala figureaza un obiectiv formulat cam in aceiasi termeni: modernizarea agriculturii (cu subintelesul ca si satele romanesti ar trebui aduse spre ograda modernitatii, macar sa semene cu satele din anii ‘50 pe care le aveau partenerii occidentali din UE ai Romaniei actuale). Vast program, unanimitate demna de lauda. Doar ca plasata, in ambele cazuri, pe la coada prioritatilor. Desi ambele programe ataca frontal problemele economice pentru iesirea din criza si pun accentul mai intai pe finante – caci e partea cea mai vizibila a crizei –, nici unul nu pare a lua in seama faptul ca peste jumatate din populatia Romaniei vegeteaza intr-un soi de criza medievala rurala, de neadaptare si de viata mediocra..
Toate guvernele postdecembriste l-au impins discret pe agricultorul roman spre acea economie a autosuficientei la care visa pe vremea comunismului. El s-a instalat in acest rai demodat si nimeni nu i-a spus sau nu l-a pregatit pentru intrarea efectiva, ca producator eficient, in Uniunea Europeana. Unde exista, e drept, o politica agrara comuna care vine in ajutorul fermierilor, dar numai daca agricultura unei noi tari membre o poate asimila. Romania a avut si are mari dificultati sa aplice asemenea programe tocmai fiindca nu a avut o adevarata politica agrara nici pentru dezvoltare, nici, eventual, pentru protejarea productiei agricole romanesti de tip traditional in concurenta interna cu produse agricole din afara.
Nu e un secret pentru nimeni: atat tarile membre UE, cat si alte mari tari agricole, Statele Unite, de exemplu, isi subventioneaza, la urma urmei, masiv si prioritar agricultura, facandu-se ca ignora protestele frecvente trimise la Organizatia Mondiala a Comertului de tari astfel pagubite. Din acest punct de vedere, Romania se situeaza spre lumea a patra, intre tarile perdante care nu-si pot niciodata valorifica potentialul agricol. Polonia iese mai bine din actuala criza, fiindca si-a consusat produsele agricole interne si a mai si exportat ceea ce a putut. Romania importa aproape totul si nici nu se mai poate apara de invazia fructelor fara gust venite din afara sau a altor produse de proasta calitate respinse deja din alte tari. Fiindca nu a stiut sa puna adevarate conditii restrictive retelelor de distributie carora le convine sa importe totul la pachet, la preturi negociate in tari cu adevarata industrie agrara.
Daca merele de pe plaiurile mioritice raman neculese, din lipsa de retele care sa ajute la valorificarea unui circuit productiv, si daca pentru un kilogram de grau produs in Romania se ofera abia pretul pungii in care urmeaza sa fie ambalat, de vina nu este neadaptarea taranilor romani. Ei nu stiu legile moderne ale comertului si nu au cunostinte despre concurenta internationala, fiindca au fost tinuti in utopia mioritica a trocului si a peschesului. In toate aceste decenii nici cu jalba in protap nu si-ar fi facut auzit glasul sub ferestrele de la Palatul Victoriei. Iar unii, e drept, se multumesc cu ce le da gospodaria lor saracacioasa. Din pacate, se apeleaza patetic la ei numai fiindca, din cand in cand, se trezesc cu un buletin de vot in mana.
In timp ce in Franta, unde populatia din sectorul agricol reprezinta doar 5% din activul total, e destul sa-si exprime nemultumirea cateva mii de zarzavagii, de viticultori sau de pescari pentru ca guvernul sa anunte reduceri de impozite, acordari de noi credite si facilitati. Sau sa impuna noi negocieri cu retelele de distributie care isi taie partea leului.
Toate guvernele postdecembriste au socotit ca nu exista probleme in agricultura acestei tari atata vreme cat taranul isi vede de "gospodarie", unde se produce cate putin din toate, fara salar, fara economie de schimb, fara alt viitor decat cel al idealizatilor plaiesi. si in toti acesti ani statul care proteja bancile, incuraja initiativa comerciala sau pe cea industriala si aducea pe tava avantajele care au creat o noua clasa de inavutiti, a ramas pentru taranul roman doar un fel de vechil umanist umflat cu bune intentii, care il vegheaza sa nu se trezeasca din tihna acestei false opulente. Era nevoie de investitii pe lunga durata in invatamantul agricol, in infrastructuri, in programe de dezvoltare si diversificare.
Romania putea sa fie deja la ora actuala tara europeana cu cea mai opulenta oferta de produse ecologice – daca transforma gospodaria traditionala intr-un sistem de gospodarii. Se aude ca am avea sansa sa-l propulsam pe Dacian Ciolos comisar european pentru Agricutura. Va trebui sa-l rugam sa vina mai intai la Bucuresti sa-i explice viitorului guvern ce trebuie facut de urgenta in agricultura. si cat de prioritar este acest sector pentru o tara care in curand risca sa importe si frunzele copacilor.
