27.4 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialPierre Cardin, internat in spital

Pierre Cardin, internat in spital

Creatorul de moda francez Pierre Cardin, 87 de ani, s-a simtit rau duminica pe aeroportul Roissy-Charles-de-Gaulle, de unde trebuia sa plece la Venetia si a fost spitalizat. Pierre Cardin era in sala de imbarcare cand i s-a facut rau. El a fost transportat cu o ambulanta privata la spitalul american din Neuilly-sur-Seine, in apropiere de Paris, potrivit unei surse aeroportuare, relateaza AFP, citata de Agerpres.

In mai, Cardin a fost spitalizat doua zile la Marsilia (sud-est), dupa o cadere de tensiune. Cu cinci zile inainte, el fusese spitalizat pentru o dubla fractura de omoplat dupa ce a cazut pe o scara.

Pierre Cardin, care a deschis casa sa de moda in 1949, este in continuare in fruntea unui imperiu cu o cifra de afaceri estimata la 6 miliarde de euro, de care a inceput totusi sa se separe.

El ocupa in 2008 locul al 71-lea in topul celor mai mari averi din Franta, cu 500 de milioane de euro, potrivit clasamentului anual al revistei Challenges.

Cele mai citite

Româncă arestată în Germania, într-un dosar de spionaj în favoarea Rusiei. Reacția MAE

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că un cetățean român a fost arestat în Germania în baza unui mandat emis de Curtea Federală de...

Ploile din Austria ar putea ridica nivelul Dunării. Creșteri ale debitului sunt așteptate și în România

Precipitațiile care au început în Austria ar putea determina o creștere a nivelului Dunării în zilele următoare, potrivit autorităților din Ungaria.Evoluția fluviului pe sectorul...

Aproape 170.000 de candidați au concurat pentru 1.500 de posturi la Comisia Europeană

Comisia Europeană continuă să fie unul dintre cei mai căutați angajatori din sectorul public, însă unii angajați se plâng de condițiile de muncă.În acest...
Ultima oră
Pe aceeași temă