Un om cu suficienta vointa poate muta muntii din loc. Tariceanu putea, daca dorea cu adevarat, sa schimbe soarta tarii pentru multi ani de acum inainte. S-a balbait, a ezitat, a parut apoi ca este hotarat sa declanseze anticipate. Apoi iar s-a balbait, a ezitat, a spus ca… Nu e las, dar s-a razgandit. Nu mai vrea anticipate. Nu-si mai da demisia. A preferat sa se agate de scaun. Calin Popescu Tariceanu s-a transformat in Calin Popescu Slabiceanu, zis si Demagogul! A ratat o sansa formidabila pentru a ridica Alianta, deci inclusiv propriul partid.
Oricat ar dori Slabiceanu sa schimbe regulile onoarei, nu o va putea face niciodata. Un om e respectabil daca se tine de cuvant. A spus ca e hotarat sa demisioneze si nu a facut-o. A fost las ca nu a facut-o, pentru ca s-a razgandit… Nici unul dintre motivele invocate nu au alt rost decat de perdea dupa care sa se ascunda. Sa le luam pe rand: inundatiile. Pentru cateva localitati inundate merita sa sufere o tara intreaga? Sau premierul s-a uitat la televizor si a spus: maaaama, ce dezastru! Ca, altfel, pana marti s-a tot ratoit la bietii tarani care ii cereau ajutorul. Acum, dintr-o data, Tariceanu apare la televizor precum Adrian Nastase. El in prim-plan cu o figura preocupata, flancat in plan secund de localnici. Premierul imbracat cu o camasa in carouri, sifonata, cu manecile suflecate. In spatele sau, oamenii simpli, necajiti, murdari de noroi. Integrarea europeana: Guvernul s-a ocupat de ea prin ordonante, impiedicandu-se in Parlament deseori de refuzul PSD. Iar recomandarile oficialilor europeni erau pentru Romania (care nu ramanea neguvernata daca Tariceanu isi dadea demisia). Interimarul si-ar fi vazut de treaba lui… procedurile pentru declansarea anticipatelor mergeau mai departe. Un alt motiv invocat – „reconstructia tarii dupa inundatii”! A tarii? Sa fim seriosi! Apoi, premierul spune ca vrea sa faca reforma in justitie. Cum, cand PSD a amputat cele mai importante articole din pachet prin Curtea Constitutionala?
Tariceanu s-a transformat in cadavru politic. Dupa numai o zi a intrat in descompunere din cauza caldurii mari. Miroase pestilential a PSD si PUR. Radu Campeanu a sarit el insusi sa-l apere. Si el fusese acuzat ca a fraternizat cu oamenii lui Ion Iliescu. Tariceanu a actionat indragostit de cuvantul consens? L-a obtinut. Tremurau pesedistii, peremistii si puristii de-si zic conservatori de frica anticipatelor. Sigur ca nici n-au de gand sa ridice vreun deget impotriva actualului Guvern cu prilejul solicitarii votului de incredere! Cei care au calcat in picioare pachetul reformei in Justitie il felicita pentru revocarea demisiei anuntate ca irevocabila. Ce paradox al politicii dambovitene! Culmea este ca aceiasi care astazi il lauda pentru ca n-a demisionat sunt cei care nu peste mult timp il vor critica tocmai pentru indecizia de care a dat dovada. Si nu oricum, ci foarte dur. Le-a furnizat materia prima: vor avea argumente zdrobitoare impotriva sa. Asta daca nu cumva am putea asista la o noua reorientare politica si sa vedem in curand o guvernare PSD-PNL-PUR, cu sau fara UDMR, nici nu mai conteaza. Chiar in acest moment se poate spune, fara a exagera, ca PSD a preluat guvernarea. Ion Iliescu, Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu i-au indicat ce sa faca, iar dumnealui a urmat intocmai sfaturile lor in privinta renuntarii la demisie si a justificarii acestui gest.
Din pacate pentru PNL, partid al carui presedinte este Calin Popescu Slabiceanu, liderul sau a ales calea Ciorbea, pe care cine merge trebuie sa stie ca duce exact in afara Parlamentului. Toata lumea se astepta ca premierul sa fie barbat. Dar el a ales sa intoarca spatele anticipatelor…