Viceprimarul PD al municipiului Braila, Daniela Vasioiu, a solicitat in nenumarate randuri respectarea Legii Serviciului Public de Transport si nu este dispusa sa negocieze cu nimeni. „Daca in sedinta CLM din 30 septembrie nu se va discuta pe legea emisa de consilieri in urma cu sapte luni, nu voi negocia legea cu operatorii, nici cu primarul Brailei, liberalul Sever Constantin Cibu, consilierii locali sau cu directorul acestui serviciu public de transport. S-a stabilit, atunci cand s-a emis hotararea in consiliu local municipal, ca analiza eficientei operatorilor sa se faca la sase luni, din punct de vedere social si economic, iar in functie de rezultat, sa se aduca modificari sau nu la trasee. S-a amanat aceasta analiza, termenul fiind depasit cu o luna, iar daca nici de aceasta data nu se doreste intrarea in legalitate, datoria mea este sa informez CLM. Acesta este singurul organism care isi poate modifica propria hotarare”, a subliniat viceprimarul Daniela Vasioiu. Ea a mai precizat ca primarul Cibu a avut intalniri cu operatorii particulari si ca s-au negociat traseele ca la piata. „Este absurd, atata vreme cat operatorii nu respecta traseele licitate, sa-i mai intrebi ce rute prefera”, a mai spus Vasioiu. Aceeasi opinie o are si directorul SC Braicar SA, Cornel Sandulescu, care a participat la astfel de intalniri dintre operatori si primarul Brailei: „Daca Primaria Braila doreste sa se lucreze in haos, eu ce pot sa spun? Ni s-a promis pentru viitor masini noi si poate atunci concurenta va fi eliminata. Cat priveste nemultumirile operatorilor, ma indoiesc ca nu sunt eficienti atata vreme cat sunt pe traseele noastre si mai cereau primarului sa intre, de exemplu, pe soseaua Buzaului, unde sunt deja in jur de 100 de maxi-taxi. Inseamna ca le merge bine. As fi vrut sa se respecte legea, operatorii nu respecta traseele adjudecate la licitatie si stie toata lumea acest lucru”. Viceprimarul Daniela Vasioiu a mai spus ca operatorii nu sunt oficial eficienti, ei primesc banii pe bilete, dar fara sa le elibereze: „Este evaziune fiscala in toata regula si, daca nu ar fi eficienti, nu ar exista o concurenta acerba pe trasee. Ma intreb de ce organismele abilitate nu-si fac datoria. Personal, am purtat discutii cu conducerea Politiei Braila, iar dupa ce consilierii vor lua asupra lor modificarile sau nu ale hotararii din 2004, voi mai solicita Politiei sa-si faca treaba. Primarul liberal Constantin Cibu nu a ascuns niciodata ca poarta discutii cu operatorii, declarand ca este greu sa-i multumesti pe toti: „Nu poti sa-i elimini pe operatori pur si simplu, trebuie sa traiasca si ei! Sper sa mai aduc autobuze la Braicar si atunci lucrurile vor sta altfel”.
In urma cu sapte luni, respectiv in anul 2004, consilierii locali braileni au aprobat in Consiliul Local Legea privind Serviciul Public de Transport, unde s-a stabilit ca operatorii privati de transport sa liciteze traseele secundare ale municipiului, urmand ca peste sase luni sa se faca o analiza a eficientei acestora. Licitatia a avut loc in luna martie 2005, dar de atunci operatorii transportului privat nu numai ca nu au respectat traseele secundare, au intrat peste cele tranzitate de SC Braicar SA si in continuare se plang ca nu sunt eficienti. Exista suspiciuni ca anumiti operatori ai acestui serviciu au relatii la mai multe institutii ale statului si ca exista o protectie fara doar si poate. Desi in mai multe randuri s-au facut declaratii publice din partea unor reprezentanti ai Politiei ca se vor lua masuri, pana acum nu s-a intamplat nimic…