zi incepea cu o goana dupa subiecte. Un ziarist freelance e foarte fragil, practica o echilibristica cotidiana fara a avea certitudinea ca, daca se prabuseste, cineva il va ajuta sa se ridice… si atunci cauta subiecte, are radarul permanent aprins. Era in iarna-primavara lui 2001-2002, epuizasem deja temele pe care le voiau redactiile: situatia femeilor afgane, copiii strazii, gradina zoologica din Kabul, luptele de caini, cocosi, prepelite si berbeci pe care se pariaza, dar care fusesera interzise de talibani etc. si, deodata, cineva mi-a spus – in momentul in care faceam un reportaj radio despre minoritatile tolerate sub regimul fundamentalist, minoritatea sikh si cea hindusa: "stii ca mai exista si doi evrei? Traiesc inca in sinagoga, dar se dusmanesc!" Era ca o invitatie de a ramane acolo. Am ramas doi ani!

"Increderea dintre regizorul de documentar si personaje e ca intr-o relatie amoroasa"
» Din secvente se simte o anume prietenie intre dvs. si Isaac mai ales. Cum ati cucerit increderea personajelor?
Hm, increderea!… Increderea intre un regizor de film documentar si personajele sale este o constructie foarte fragila, care, ca intr-o relatie amoroasa, se repara greu daca e inselata. Eu pun in general un mare pret pe contactul direct si personal. Am o foarte solida pregatire lingvistica si atunci cand incep un proiect de o asemenea importanta invat, in lunile de pregatire, limba viitoarelor personaje. Nu as fi putut de altfel sa fac acest film daca ar fi trebuit sa ma invart acolo zilnic cu o echipa de traducatori, tehnicieni, ingineri de sunet etc. A trebuit sa invat persana, care e principala limba din Afganistan. A trebuit apoi sa filmez singur, de aceea filmul lasa, cred, o impresie de intimitate. Iar de Isaac m-am apropiat mai mult decat de Zabulon din pricina fragilitatii lui. Amandoi erau de altfel niste oameni foarte singuri, care cautau cu disperare o prietenie reala. Am invatat astfel sa filmez singuratatea.
» Ati fost sponsorizat de o institutie cand ati facut filmul?
As spune chiar ca m-am ruinat temporar. Nu exista institutii in Europa care sa poata sponsoriza un asemenea proiect. In cei doi ani cat a durat turnajul mi-am gasit o slujba acolo, conducand o statie de radio locala in cadrul unui program de media euro-american intitulat Internews. In acelasi timp, continuam sa lucrez si pentru Radio Europa Libera. Ceea ce castigam imi permitea sa locuiesc in Kabul in conditii decente, ba chiar sa calatoresc periodic la Bruxelles pentru a ma ocupa, pe cat posibil, de cei doi copii pe care ii am… S-au intamplat insa foarte multe lucruri care ar fi trebuit sa ma descurajeze. In primul an, intorcandu-ma acasa prin Praga, mi s-a furat totalitatea casetelor si a materialului de turnaj. Zecile de ore de film cu care ma intorsesem din Afganistan au disparut din apartamentul din Praga in care stateam. Am trecut printr-o serioasa depresie si, multe luni dupa aceea, m-am tot intors la Praga pentru a incerca sa intru in contact cu hotii. I-am gasit pana la urma, dar din pricina unei interventii a politiei cehe, casetele si benzile s-au pierdut din nou. Asa incat am refacut tot filmul.

Pana acum festivalurile s-au temut de film
» Filmul a mai fost si la alte festivaluri in afara de cel de la Muzeul Omului din Paris? A fost initiativa dvs. sa-l puneti pe site-ul YouTube? Nu va e teama ca asta il poate face indezirabil pentru festivaluri?
Festivalurile s-au temut pana acum de acest film. Atat subiectul, cat si tratarea sunt foarte neconventionale si am intampinat multe refuzuri. Sunt insa obisnuit cu asta. Pot spune chiar ca am platit intotdeauna pentru a face filmele in care cred si ca abia de cativa ani incep sa razbat capatand o oarecare recunoastere. YouTube…
Nu cred ca asta ar fi un motiv pentru un festival sa respinga un film. Clipurile puse acolo sunt de joasa calitate, cu o rezolutie redusa. La urma-urmei, un clip pe YouTube e mai degraba un soi de reclama, un trailer. Filmul figureaza deja in competitie luna viitoare la festivalul de film documentar din Nyon, in Elvetia, unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa.

» Ati debutat in 1998 cu un film premiat la IDFA. Despre ce anume trata acesta?
Oh, am debutat mai inainte, cu o serie de scurte documentare, realizate tot independent, intre ‘92 si ‘95, despre islamul cecen sau despre muzica sufi din Pakistan. Filmul la care va referiti si care a fost premiat la Amsterdam, "Howling for God", folosea deja tehnica narativa pe care am pus-o la punct in "Cabala la Kabul". si acolo era vorba de o rivalitate, de asta data intre doi seici, doi sefi de confrerii mistice musulmane din Macedonia.
» Meseria si experienta de jurnalist v-au impins spre documentar?
Nu prea, am invatat cred mai multe din eforturile de a scrie teatru in adolescenta. si din desen si fotografie! In filme caut un joc cu imaginea si o structura narativa care se situeaza la antipodul jurnalismului. Un film documentar ar trebui sa aiba putine lucruri in comun cu un reportaj tv. Televiziunea a obisnuit insa spectatorii cu documentare didactice si superficiale – fara o solida structura narativa – fara personaje reale. Un documentar, fiind un film, trebuie sa fie in primul rand o creatie cinematografica.

Din Afganistan la calatoria lui Alexandre Dumas
» Cum e, de fapt, sa traiesti la Kabul, in Afganistan?
Este o alta planeta, oamenii traiesc acolo intr-un alt peisaj mintal si moral. Am intalnit in Afganistan o situatie similara celei pe care, cu mai bine de un deceniu inainte, o cunoscusem in Cecenia primilor ani ai independentei. In mod paradoxal, tanara generatie este foarte deschisa. Dat fiind ca au fost tinuti intr-o obscuritate totala de catre talibani, ignoranta lor desavarsita ii face sa aiba mai putine prejudecati decat tinerii din multe alte tari musulmane. Altminteri, viata la Kabul poate fi chiar o rutina plicticoasa. Un ziarist stie sa se fereasca de aventura!…

» Aveti un alt film in proiect? Despre ce e vorba?
Actualul meu proiect este un film documentar in care as dori sa folosesc un actor pentru a aplica o tehnica narativa ce tine in aparenta, dar in aparenta numai, de fictiune. Un dispozitiv similar a folosit Robert Kramer in "Route One". In cazul meu, e vorba de a reconstitui calatoria prin Rusia si Caucaz a lui Alexandre Dumas.
Dumas a petrecut aproape un an acolo, in momentul in care Rusia ducea un razboi de tip colonial pentru cucerirea Ceceniei! Comentariul lui Dumas este uluitor de actual. Vreau sa filmez situatia coloniala din Cecenia de astazi folosind ca singur comentariu textul lui Dumas.

Background
"Cabala la Kabul" e un portret al Afganistanului de dupa talibani, vazut prin prisma conflictului burlesc dintre ultimii doi evrei ramasi in Kabul, Isaac Levy si Zabulon Simantov, care au impartit sinagoga in doua, fiecare baricadandu-se in partea sa. Isaac vinde amulete si citeste de deochi femeilor sterpe ori soldatilor. Zabulon are aceiasi clienti, carora le vinde alcoolul pe care il fabrica pe ascuns. Fragmente din film pot fi vazute pe site-ul YouTube, la adresele:
» http://www.youtube.com/watch ?vsiZ4yHAddeuI
» http://www.youtube.com/watch? vsiofsvavp_1I
» http://www.youtube.com/watch? vsZZVPx-oM6bM
» http://www.youtube.com/watch? vshXjL_u9hNEQ

Desi sunt cunoscute in lumea cinematografului documentar, filmele lui Dan Alexe n-au fost niciodata difuzate in Romania. Precedentul sau film, "Howling for God" ("Urland dupa Dumnezeu"), a fost proiectat la festivalurile de la Cannes (sectiunea L’Académie du Documentaire, 2000) si Hollywood (1999).