17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialDe la Sibiu la Deva, integral pe autostradă din vară

De la Sibiu la Deva, integral pe autostradă din vară

Ministrul Transporturilor, Dan Şova, a trecut la gânduri mai bune faţă de constructorul italian Impregilo, al cărui contract pentru lotul 3 de autostradă Sibiu-Orăştie urma să fie reziliat în această săptămână. Impregilo va continua lucrările, iar lotul va fi definitivat la jumătatea lunii iulie.

 

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) nu va mai rezilia contractul semnat cu firma italiană Impregilo pentru realizarea celor 22,1 kilometri de autostradă ce reprezintă lotul 2 din sectorul Sibiu-Orăştie, a anunţat ieri ministrul Transporturilor, Dan Şova, într-o conferinţă de presă. „Până ieri/31 martie 2014 (…) şi-au dat acceptul pentru cererile formulate de CNADNR. Şi-au asumat că vor termina cei 16 kilometri din cei 22 km neafectaţi de alunecările de teren, până la 15 iulie 2014. De asemenea, şi-au asumat finalizarea lucrărilor fără costuri suplimentare aşa cum s-a dorit iniţial şi ne determinase pe noi să reziliem contractul“, a spus Şova.

Potrivit ministrului Transporturilor, până cel târziu luni, 7 aprilie, CNADNR va anunţa noul program de lucrări pentru acest lot. Va fi semnat un act adiţional cu un conţinut secret căci, argumentează Dan Şova, documentul face parte din contractul care nu este public.

„Ne aflăm acum într-o altă paradigmă, iar până vineri /4 aprilie 2014, n.r./ va fi stabilit un nou program de lucrări şi, printr-un comunicat de presă al CNADNR, cel târziu luni vom aduce la cunoştintă acel program, mai puţin actul adiţional pentru că acesta face parte din contract şi nu este public. Impregilo a înţeles să aibă o atitudine aşa cum o au şi în alte ţări din Europa sau de pe alte continente, unde au avut lucrări bune şi şi-au construit reputaţia pe care o au azi“, pretinde Dan Şova.

În urmă cu o săptămână ministrul îşi declara nemulţumirea faţă de performanţele unor constructori de autos­trăzi. În ultimele luni, mai multe firme angajate de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au solicitat majorări ale valorilor contractuale, contrar lucrările urmând să fie oprite. Este vorba de lotul 3 din tronsonul de autostradă Orăştie-Sibiu, lung de 22,1 km, construit de către firma italiană Impregilo, dar şi de primii 7 kilometri ai autostrăzii Bucureşti-Ploieşti, caz în care lucrările sunt făcute de italienii de la Impresa Pizzarotti.

Cu 20 % mai mulți bani

În primul caz al autostrăzii transilvane, italienii au solicitat suplimentar o majorare de contract egală cu 20% din valoarea iniţială a contractului cifrată la 604,7 milioane lei, fără TVA. Motivul îl reprezintă lucrări suplimentare impuse de alunecările de teren. Potrivit lui Dan Şova părţile au recurs la doi experţi independenţi, unul tehnic altul financiar, ambii dând dreptate companiei de stat. Proiectul este făcut de constructorul italian, ­ceea ce înseamnă că îşi asumă riscurile soluţiei propuse, inclusiv alunecările de teren. Proiectul însă este făcut pe o fâşie lată de 70 de metri pusă la dispoziţie de către CNADNR, fapt care trece o parte a responsabilităţii la firma de stat.

Deschiderea lotului 2 din autostrada Sibiu Orăştie face ca automobiliştii să poată circula integral pe autostradă de la Sibiu până în localitatea Deva, respectiv 114 kilometri de autostradă. Orăştie-Sibiu a fost deschisă circulaţiei în data de 20 decembrie 2013, pe distanţa dintre Orăştie, judeţul Hunedoara şi Cunţa, judeţul Alba, respectiv aproximativ 44 de kilometri, după ce anterior, în cursul aceleiaşi zile, a fost inaugurat şi lotul 4 al acesteia, între Sălişte şi Sibiu, în lungime de 16 kilometri.

Execuţia lucrărilor de pe autostrada Orăştie-Sibiu a fost împărţită în 4 loturi. Valoarea totală de construcţie a tronsonului Sibiu – Orăştie este de 716 milioane de euro.

Cele mai citite

VIDEO. Zeljko Kopic, înaintea meciului cu FC Voluntari: „Este un joc crucial pentru noi”

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, crede că partida cu FC Voluntari, din etapa a 7-a a play-out-ului, care se va disputa în această seară...

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...
Ultima oră
Pe aceeași temă