din nou in judecata in dosarul "Matusa Tamara", pentru dare de mita, deoarece presedintele Consiliul National al PSD a cerut judecatorilor un termen sa-si angajeze avocat.
Adrian Nastase nu s-a prezentat nici la acel termen la instanta suprema.
Adrian Nastase a fost trimis din nou in judecata, pe 21 octombrie, in dosarul "Matusa Tamara", pentru dare de mita, alaturi de fostul sau consilier, Ristea Priboi si fostul presedinte al ONPCSB, Ioan Melinescu.
Potrivit DNA, Ioan Melinescu, presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si
Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB) intre anii 2001-2004, este acuzat de sustragere sau distrugere de inscrisuri, luare de mita si divulgare de informatii. Ristea Priboi, consilier al fostului prim-ministru Nastase Adrian, fost deputat in perioada 2000-2004, a fost trimis in judecata pentru infractiunile de complicitate la luare de mita si complicitate la dare de mita.
In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut ca, in cursul lunii noiembrie 2000, Ioan Melinescu, in calitate de membru al Plenului Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, i-a contactat, cu sprijinul persoanei denuntatoare, pe Priboi si Nastase, carora le-a comunicat ca, in cadrul institutiei in care isi desfasura activitatea, se afla in lucru, cu propunere de informare a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, o lucrare avand ca obiect depunerea in numerar a unei sume de 400.000 USD, intr-un cont bancar avand-o ca titular pe Daniela Nastase.
Cu aceasta ocazie, Melinescu i-a promis lui Nastase Adrian, spun procurorii, ca va bloca lucrarea pana dupa alegerile din decembrie 2000, sugerand ca acest dosar trebuie sa dispara. Nastase s-a declarat de acord cu propunerea respectiva, aratand ca urmareste aceasta finalitate, sustine DNA.
Ca urmare a acestei intelegeri, dupa numirea sa, la data de 28 decembrie 2000, in functia de prim-ministru al Guvernului Romaniei, Nastase a determinat, in prima sedinta de guvern, emiterea H.G. nr.1399/30.12.2000, pe care a si semnat-o in calitate de prim-ministru. Prin respectiva hotarare a fost numit in functia de presedinte al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor Melinescu, fiind revocat fostul presedinte Adrian Cucu, precum si unul dintre membrii Plenului (care se ocupa de coordonarea verificarilor legate de provenienta si circumstantele depunerii sumei de 400.000 USD in contul Danielei Nastase), potrivit procurorilor.
Ca urmare a numirii in aceasta functie, abuzand de prerogativele ce-i erau conferite, precum si de lipsa unor reglementari stricte cu privire la circuitul lucrarilor in cadrul Oficiului, Melinescu a sustras lucrarea nr. S3439/1999 (care o viza pe Daniela Nastase), si a inmanat-o, in prezenta denuntatorului, lui Ristea Priboi, consilier al primului ministru, cu scopul de a-i fi remisa acestuia din urma.
La data de 18 ianuarie 2006, Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat organele de urmarire penala cu privire la disparitia lucrarii nr.S3439/1999.
DNA precizeaza ca Melinescu si Nastase au fost initial trimisi in judecata la data de 31 mai 2007, in sarcina acestora retinandu-se aceleasi infractiuni. La data de 14 aprilie 2008, prin decizie definitiva, Inalta Curte de Casatie si Justitie a dispus restituirea la Directia Nationala Anticoruptie a cauzei pentru refacerea urmaririi penale, intrucat s-a apreciat ca Nastase beneficiaza de imunitatea conferita de calitatea de fost prim ministru. Restituirea s-a facut in baza unei decizii a Curtii Constitutionale, ulterioara trimiterii in judecata, care a admis o exceptie de neconstitutionalitate invocata de Nastase intr-un dosar separat.
Potrivit interpretarii date de Curtea Constitutionala unor prevederi din Legea raspunderii ministeriale, procedura speciala de urmarire penala aplicabila ministrilor in functie trebuie extinsa si la nivelul fostilor ministri pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei lor.
Prin urmare, la data de 31 iulie 2008, procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a solicitat Camerei Deputatilor declansarea procedurilor pentru formularea cererii de urmarire penala fata de Nastase Adrian, in dosarul sus mentionat.
La data de 4 martie 2009, Camera Deputatilor a adoptat Hotararea nr.8 conform careia cere urmarirea penala a domnului Adrian Nastase, fost prim-ministru, pentru faptele care fac obiectul dosarului mentionat.
Nastase a fost trimis in judecata prima oara, in acest dosar, de procurorii anticoruptie, in data 31 mai 2007. Anchetatorii aratau atunci ca, din probatoriul administrat, a rezultat ca verificarile cu privire la provenienta sumei de 400.000 de dolari ajunsa in contul Danei Nastase au stabilit ca veniturile nu justificau suma depusa. Circumstantele depunerii sumei de 400.000 de dolari de catre o alta persoana, in contul Danei Nastase si justificarea provenientei acestor bani si a scopului platii au ridicat semne de intrebare cu privire la legalitatea tranzactiei.
Conform unui contract de vanzare-cumparare anexat de catre depunator reiesea ca suma de 400.000 de dolari, depusa in numerar, provenea din vanzarea unor bijuterii, tablouri, papirusuri si a altor bunuri de valoare de catre matusa Danei Nastase, Tamara Cernasov, care avea imputernicire in contul personal al Danielei Nastase deschis la Bank Austria Creditanstalt, a mai aratat acuzarea.
Potrivit contractului respectiv, 11 tablouri semnate de pictori ca Tonitza, Baba, Rousseau, Iser, Popescu, Bancila, Baraschi, Vermont, trei manuscrise englezesti pe pergament din perioada 1784-1827, vase Doum Nancy si Lalique, obiecte valoroase de mobilier si 30 piese bijuterii aur totalizand circa 600 grame s-ar fi aflat in apartamentul de bloc al Tamarei Cernasov, in varsta de 91 de ani, care locuia singura. Potrivit DNA, dovezi certe ca aceste bunuri s-au aflat in posesia si proprietatea vanzatoarei nu exista insa, intrucat aceasta nu a prezentat notarului public niciun document care sa ateste dobandirea bunurilor respective, ci numai o declaratie de buna credinta. Oficiul National de Prevenire si Combatere a Spalarii Banilor a sesizat, la data de 18 ianuarie 2006, organele de urmarire penala cu privire la disparitia lucrarii nr.S3439/1999.