Aparatura antiincendiu, camerele video şi detectoarele de fum cu care vor fi dotate spitalele din subordinea administraţiei Primăriei Municipiului Bucureşti vor costa 500.000 de euro, a declarat, vineri, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, informează Agerpres.
Aflat în vizită la Maternitatea Giuleşti pentru a verifica stadiul lucrărilor de reabilitare a secţiei de Terapie Intensivă după incendiul care a avut loc în urmă cu aproape trei săptămâni, primarul general s-a arătat mulţumit de activitatea constructorului.
”La două săptămâni de la ultima vizită, este mai mult decât mă aşteptam. Probabil, că într-o săptămână se vor încheia lucrările. Vom veni cu aparatura necesară secţiei şi vom completa cu ce mai este necesar”, a spus edilul-şef.
El a anunţat că practic secţia va deveni funcţională în aproximativ două săptămâni din acest moment.
Sorin Oprescu a mai precizat că în toate spitalele din subordinea administraţiei vor fi încadraţi pompieri pentru a preîntâmpina posibile incendii.
Un incendiu a izbucnit, pe 16 august, la Maternitatea Giuleşti, în urma unei explozii la Secţia de reanimare nou-născuţi. Cinci bebeluşi au decedat în urma exploziei, iar şase au suferit arsuri.