„Minerii erau ca într-o grămadă de rugby"

Dar iată cam cum arătau cele considerate nedemne de a fi expuse în spaţiul public de către funcţionarii Primăriei: „Apoi a sosit duba. Ne-au încărcat de-a valma, studenţi, oameni de pe stradă, ţigani. Ne-au dus, am aflat mai târziu, la o unitate de poliţie, la Măgurele. Ne-au aşezat într-un hangar, bărbaţii de o parte, femeile de alta. Nu ne-au dat apă, n-am mers la toaletă. Ne ameninţau cu venirea minerilor". Sau: „Tot în Piaţă ne-am întâlnit cu o grămadă de buni prieteni pe care nu-i văzusem până atunci cu anii. Prinşi de viaţa de zi cu zi, ştiam pur şi simplu unii despre alţii că existam, că-i în regulă. Acum ne întâlneam în Piaţă. Ea devenise punctul nodal al existenţei zilnice pentru o mulţime de oameni...". Sau: „Nu-mi mai aduc aminte decât că era întuneric, stăteam cu nasul în praf şi tremuram. Toate simţurile erau anes­teziate. Trăiam doar pentru că auzeam. Auzeam strigătele minerilor, înjurăturile, ţipetele de durere ale celor bătuţi, o portavoce care cerea o salvare pentru Marian Munteanu" şi „Din gura de metrou a ieşit un tânăr care cred că se ducea la lucru. Era cinci dimineaţa. Au sărit pe el. Bâtele se ridicau şi coboarau. Minerii erau ca într-o grămadă de rugby. Când s-au retras, tânărul, desfigurat şi fără suflare, avea o cămaşă în întregime roşie de sânge. Mi-a venit să vomit. Unul dintre mineri a luat corpul fără vlagă al acelui bărbat şi l-a îndesat cu capul într-un coş de gunoi".

Administraţia Străzilor nu răspunde

Contactată telefonic, Monica Gheorghe, purtător de cuvânt al Administraţiei Străzilor Bucureşti, ne-a cerut să facem o solicitare în scris, urmând să ni se dea un răspuns „cât de curând posibil". Până la ora închiderii ediţiei nu am primit nici un răspuns. 

Textele incriminate erau mărturii ale unor victime ale minerilor, dar au fost considerate de cei de la Administraţia Străzilor Bucureşti incitări la violenţă.