19.9 C
București
marți, 9 iunie 2026
AcasăSpecialFOTO Cod Portocaliu în Bucureşti. Vezi cum arată Capitala sub zăpadă

FOTO Cod Portocaliu în Bucureşti. Vezi cum arată Capitala sub zăpadă

Vârful codului portocaliu în Capitală nu va fi duminică seară, ci de luni, a declarat prefectul Mihai Atănăsoaei, precizând că există risc de îngheţ atât pe străzi, cât şi a cablurilor electrice, iar copacii îngheţaţi s-ar putea rupe, de aceea operatorii, Enel şi ISU trebuie să fie pregătiţi.

Mai mulţi copaci au căzut pe străzile din Capitală, unii dintre aceştia au avariat maşini, iar şase fire de contact ale RATB s-au rupt, blocând temporar circulaţia mijloacelor de transport în comun.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ preuniversitar din Capitală, luni şi marţi, pentru degajarea căilor de acces, nefiind alte probleme.

Capitala şi 19 judeţe din sudul şi sud-estul ţării sunt până miercuri dimineaţă sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol.

Potrivit avertizării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, până miercuri la ora 10.00 „va ninge viscolit în sudul Moldovei, Dobrogea, Muntenia şi Oltenia, viteza vântului va depăşi la rafală 70- 80 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m”.

 

Cele mai citite

AUR admite că nu are suficiente semnături pentru inițierea suspendării președintelui Nicușor Dan

Liderul AUR, George Simion, a lansat marți pe Facebook un sondaj privind suspendarea președintelui Nicușor Dan, în timp ce senatorul Petrișor Peiu a declarat...

BCR respinge acuzațiile în cazul ROBOR și contestă sancțiunile anunțate de Consiliul Concurenței

Reprezentanții instituției financiare afirmă că mecanismul ROBOR este unul transparent, reglementat și supravegheat de Banca Națională a RomânieiBanca Comercială Română a reacționat la anunțul...

Șocul a trecut! Christian Eriksen a transmis primul mesaj după momentele de panică de la Odense

Christian Eriksen a oferit prima reacție publică după ce s-a prăbușit pe teren în timpul amicalului dintre Danemarca și Ucraina, asigurându-și fanii că este...
Ultima oră
Pe aceeași temă