» Daca Pegasul ar mai exista, ar trebui sa faca biciclete de oras. Clienti ar avea destui, dar si concurenta: biciclete clasice abandonate pe strazile din Amsterdam sau Haga, ridicate de primarie si aduse cu camionul de catre bucuresteni, care le transforma in cele mai trendy vehicule ale Capitalei.

Un tip slab, cu pantaloni in carouri, camasa si conversi in picioare merge prin Herastrau pe un Pegas verde cu saua lunga, ca de motocicleta. In skatepark-ul de acolo se strange in fiecare zi cate o gasca de pusti cu haine largi, casti in urechi si biciclete mici BMX, de facut scheme. Daca e cald afara, apar si fetele cochete, plimbandu-se pe biciclete elegante, de oras, preferabil roz sau portocalii. si nu o data sunt insotite de cate un biciclist pe o cursiera ultrasubtire, care pare ca se abtine cu greu sa nu sprinteze pe sosea.
Orice bucurestean vede limpede cum pe langa el au rasarit o multime de biciclete. Dar, pe langa cele de teren accidentat, potrivite orasului, se inmultesc si alte specii: cele pliabile, de bagat in lift, semicursierele rusesti scoase de la naftalina, cele care arata ca niste motociclete cu pedale sau cele vintage, cu nume dubioase. Dar cele care atrag cele mai multe priviri nu sunt bicicletele "de lux", care costa mii de lei, ci bicicletele simple si elegante, aduse pe diverse cai din Olanda. Gazelle, Sparta, Union, cu cadru rotunjit, ghidon curbat, aparatoare de fusta, portbagaj si lumini cu dinam. Facute sa fie folosite zilnic si sa reziste in ploaie si frig. Unii le-au primit de la rude sau prieteni de acolo, altii le-au adus cu ei dupa excursii, iar cativa si-au facut chiar o mica afacere.

Salvatorii de biciclete parasite
Totul incepe cu o vizita in Olanda, in care te indragostesti de oameni si, bineinteles, de biciclete. Andrei Iliescu are 24 de ani si e absolvent de ASE. Acum un an s-a dus la Amsterdam si a fost uimit ca nu exista borduri, ca oamenii arata fericiti, ca iti trebuie bicicleta ca sa "alergi" dupa fete si ca unii isi parasesc bicicletele facute de "batranii olandezi, care au imbinat calitatea cu esteticul si utilul", in favoarea celor noi, cazand prada marketingului. Asa ca si-a propus sa aduca in Bucuresti macar cateva dintre bicicletele abandonate si sa le transforme in "ceva placut ochiului si mai ales picioarelor". Sa le ofere bucurestenilor "o mica placere prin orasul lor: aceea de a fi turisti in Bucuresti".
A adus vreo 30 din toamna trecuta pana acum, le-a reconditionat si le-a vandut cu 600-800 de lei, in functie de dotari. Un chilipir, comparand cu bicicletele noi, cele bune incepand de pe la 1.200 lei. Muncea la una cam trei zile si ii ramaneau cam 100 de euro. Iar cerere e destula, judecand dupa zecile de comentarii de pe bloguri, scrise de fani indragostiti de "olandezele" lui. Dar a renuntat.

"Eu le vroiam perfecte"
"Incerc sa ma las de mult timp, dar aproape ca nu pot", spune Andrei. "Mereu gasesc cate ceva care merita facut cum trebuie – cum a fost «bita» prietenei mele – o culoare frumoasa, un model special, un prieten in nevoie de bicicleta." Mai sunt si altii care aduc biciclete de acolo si se mai lipea de ei la transporturi. Diferenta e ca ei "le vindeau aproape neschimbate. Eu le vroiam perfecte". Pe blogul lui (2lazylegs.blogspot.com) a pus multe poze cu bicicletele. In cele mai recente, stau mandre pe malul Herastraului, pe strazi si in parcuri bucurestene. In cele mai vechi, sunt ascunse intr-un morman de biciclete aruncate de-a valma prin Amsterdam.
Aceleasi poze i-au atras atentia lui Cosmin Popan, un jurnalist de 27 de ani care are un blog dedicat culturii bicicliste din Bucuresti (portocalamecanica.ro). A inceput sa vada "olandezele" pe strazile Capitalei si a scris despre asta pe blog. Apoi s-a apucat sa aduca si el, iar acum incearca sa duca mai departe ideea lui Andrei.

Vedeta parcarii (de biciclete)
"Am fost acum trei ani la Haga. stiam ca Olanda e bike-friendly si am avut niste interviuri cu cei care se ocupa de infrastructura. Dupa trei ani, i-am sunat din nou si am aflat cum se colecteaza la ei bicicletele: sunt parcari speciale imense, supraetajate, dar unii sunt prea comozi sa le puna acolo si le leaga de stalpi. Asa ca primaria le pune un preaviz si, daca nu-si iau bicicleta, le taie cablul si o ridica.

Daca au suspiciuni ca e furata, daca are seria zgariata, o taie in doua si folosesc bucati din ea. Altfel, daca persoana nu vine in 13 saptamani sa plateasca 50 de euro si sa-si ia bicicleta inapoi, o dau mai departe, fie catre depozite, care fac putine reparatii si le doneaza, fie imi dau mie pentru ca le-am spus: «Ar fi foarte misto ca in Bucuresti sa fie macar 1% din biciclistii pe biciclete misto care sunt la voi, in Haga!». Asa am adus pana acum 35 de biciclete. Asta e povestea lor."
Deocamdata, le tine intr-un depozit din Otopeni si nu poti sa le vezi decat pe site-ul magazinului (ciclop.eu). Peste doua saptamani, spune, o sa deschida un magazin pe la Romana si o sa dea usor tot stocul, pentru ca pasionati sunt. Dar numarul lor e limitat de strazile si trotuarele din Bucuresti. "Chiar daca se face o masa critica, atat timp cat infrastructura nu se imbunatateste n-o sa existe oameni care sa se dea in fiecare zi, oameni normali, in afara de cei care chiar vor sa faca chestia asta."

La patru ace pe bicicleta ruginita
Daca raposatul Pegas ar mai exista, ar trebui sa se gandeasca sa faca biciclete de oras. "Dar asta ar insemna ca oamenii sa fie deschisi, ca infrastructura sa existe si sa se schimbe statutul social. Sunt oameni de afaceri care au avut Pegas in copilarie si acum isi iau direct un Brompton, un Dahon sau o Electra cu 35 de milioane. Am sarit peste niste etape in cultura bicicletei", spune Cosmin. "In Olanda sunt oameni de afaceri care merg pe biciclete vechi de zece ani, ruginite, cu vopseaua cojita, si sunt naturali, zambitori si foarte chic. Aici, daca cineva scoate Pegasu’ de la naftalina e luat drept excentric."
Exista astfel de excentrici prin Bucuresti. Pe Cristi Gheorghe, un tanar pasionat de biciclete, il poti vedea in zilele ploioase mergand pe o bicicleta galbena, solida ca un tanc, ce a apartinut postei austriece. Daca e vreme buna, merge pe una dintre cursierele la care tot schimba componentele. Pe altele le colectioneaza, le vinde, le cumpara, le admira si le arata pe blog (bikeblogbucuresti.blogspot.com).
Catalin Olteanu se ocupa de fotografie si biciclete. La ultima a inceput cu un cadru albastru, de curse. Opt zile a umblat dupa componente, a lucrat 20 de ore si a investit aproape 1.000 de lei. Dar la final a iesit o bicicleta-model, "vedeta rastelului".

Mountain bike de Bucuresti?
Cosmin Popan vinde si scrie despre biciclete de oras, dar merge pe o bicicleta de teren. Recunoaste ca e ceva in neregula cu asta, cu el, cu orasul. "Dupa ce m-am plimbat prin Amsterdam, Paris sau Copenhaga si am vazut sistemele alea smechere de inchirieri, sunt din ce in ce mai convins si incerc sa conving lumea din jur ca asa ar trebui sa arate bicicletele, ca orasul nu corespunde." Dar e greu sa convingi lumea sa-si ia asa ceva intr-un oras la fel de greu de cucerit ca un munte.

Mai ales ca bucurestenii nu cumpara nici la mana a doua o bicicleta care nu e lucioasa si nu sclipeste, chiar daca inseamna ceva. Entuziasmat, cu ochelari si tricou rosu cu model cu bicicleta, Cosmin explica: "O Gazelle olandeza, facuta acum zece ani, cu niste sisteme de franare si de schimbare a vitezei fara nici un cablu, totul in tija metalica, aia e o bijuterie, chiar daca vine ruginita. La bicicleta aia am frecat cu o perie de sarma juma’ de zi pentru ca merita, e mult prea faina sa nu investesc timpul ala!".