13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialPrimăria a început demolarea Halei Matache în toiul nopţii. Planul zonal NU...

Primăria a început demolarea Halei Matache în toiul nopţii. Planul zonal NU a fost aprobat

Autorităţile din Bucureşti au demarat luni seară operaţiunile de demolare a Halei Matache, în ciuda protestelor celor care vor să protejeze monumentul istoric, potrivit Realitatea.net.

Lucrările au început după lăsarea întunericului, chiar în ziua în care s-a dezbătut Planul Urbanistic Zonal, care stabilea demontarea halei şi mutarea ei pe un alt amplasament. Acest proiect nu a fost încă aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit HotNews.ro.

Şeful Direcţiei de Infrastructură din cadul Primăriei, Ion Dedu, a declarat că s-a obţinut autorizaţia de demontare a halei, motiv pentru care au fost demarate lucrările. Acesta a adăugat că mutarea halei se putea face şi fără ca PUZ-ul care stabileşte acest lucru să fie aprobat.

Pe de altă parte, preşedintele asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, Nicuşor Dan, spune că autorizaţia de demontare pentru strămutarea monumentului nu putea fi dată în absenţa unui PUZ aprobat. “Ca orice borfaş, se feresc de lumina zilei. Este incredibil ce se întâmplă. Era o spărtura în gard pe unde filmau televiziunile şi au venit şi au pus un camion în faţă. Noi am chemat poliţia, este o autorizaţie emisă în regim de urgenţă, dar atât avizul cât şi autorizaţia sunt ilegale şi vom face plângere penală împotriva celor care le-au semnat”, a declarat el.

Hala Matache este un monument istoric şi se află pe traseul proiectat al noii magistrale rutiere Buzeşti-Berzei. Ca urmare a dezbaterii iniţiate de specialişti şi reprezentanţi ai societăţii civile, proiectul iniţial de mutare a imobilului a fost sistat anul trecut, urmând a se găsi o soluţie urbanistică de prezervare a monumentului pe actuala poziţie. Prin urmare, monumentul a fost trecut în conservare, responsabilitatea pentru paza şi integritatea acestuia revenind Primăriei Capitalei.

Cele mai citite

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Corespondentul rus de război Semion Eremin a fost ucis într-un atac cu drone

Corespondentul rus de război Semion Eremin, care lucra pentru cotidianul rusesc Izvestia, a fost ucis vineri într-un atac cu drone ucrainene în sud-estul Ucrainei,...
Ultima oră
Pe aceeași temă