Actualitate
 
Reteta compensata: meniul si programul de anul trecut, la pret redus
Revelion "de criza" in cluburile bucurestene
22 Decembrie 2008
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
3249 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
» Criza financiara a atins, se pare, si cluburile bucurestene care au coborat in acest an stacheta preturilor pentru noaptea de Revelion. Daca anul trecut un Revelion "la club" costa intre 150 lei
si 800 lei, in acest an preturile se invart intre 25 si 650 lei.

» Multe dintre cluburi merg pe reteta verificata in 2008: acelasi meniu, aceiasi invitati, dar preturi mai mici.  

» De la "rock’n roll show" pana la "bal mascat", conceptul pentru petrecerea dintre ani este diferit in functie de club.

Daca preturile s-au schimbat, oferta este totusi variata, de la meniuri sofisticate cu sushi, somon fumé sau file de anchois pana la mancaruri traditionale: drob, sarmale sau ciorba de potroace. si muzica este "asortata" la meniu: DJ din afara pentru cele mai sofisticate sau muzica lautareasca cu Taraful din Clejani sau Cornelia Catanga pentru cele cu specific local.

Misterul Revelionului de 100 de lei din Kristal
Cel mai speriat de recesiune este, se pare, Kristal Glam Club, care anul trecut venea cu cel mai ridicat pret de pe piata, 800 lei. Anul acesta, la 100 lei (pentru un bilet cumparat in avans) Kristal il aduce in noaptea de Anul Nou tot pe DJ Lee Buridge, "newyorkezul  care a luat pe sus scena clubbing internationala". Lee Buridge imparte scena de aceasta data cu Bill Patrick si Chriss. Reprezentantii clubului  se contrazic totusi asupra ofertei, bufetul suedez e inclus in acest pret, sustin responsabilii de imagine, bufetul suedez nu poate fi inclus in acest pret, spun angajatii clubului. Misterul va fi dezlegat in noaptea de Anul Nou.   
Nici Bamboo nu mai e ce a fost… De ce sa dai, ca anul trecut, 150 euro pentru un meniu sofisticat si un program artistic cu DJ Project si Tibi Scobiola Band, cand poti sa dai doar 50 euro pentru aceeasi muzica (plus Damian&Brothers si Claudia Cream) si bufet?
Dupa cum anunta, clubul de house Metropolis ramane "la inaltime". Au ridicat preturile la 90 euro fata de 75 in 2008, dar au pastrat meniul elaborat de anul trecut: icre de Manciuria, caviar, somon fumé, file anchois cu masline verzi umplute, salate de cruditati, fish fingers, ficatei frantuzesti si alte delicatese.

"Bal mascat de Revelion in Pat"

Pentru aproape acelasi pret de anul trecut, 250 lei, clubul trendy de pe Calea Victoriei, Pat, are un carlig, balul mascat. Restul sunt amanunte: meniu international, sampanie, animatoare si un super party DJ Benzol.
Muzica si meniul nu merg tot timpul in tandem. Poti sa asculti un DJ strain in timp ce mananci o sarmaluta. Urban Café din Millennium Business Center, blocul de beton si sticla de langa Biserica Armeneasca, propune o combinatie inedita, meniu traditional romanesc (drob, carnaciori, sarmale cu mamaliga, salata de muraturi, ciorba de potroace, cozonac) si o atmosfera intretinuta de un DJ. Pentru Revelionul stil "office" din cafenea trebuie sa achitati 70 euro de persoana.
Dupa ce tot anul l-a dedicat muzicii electro si house, Bellagio schimba foaia in noaptea dintre ani si ii invita la petrecere pe Inna, Mandinga, Wassabi,Viorica si Ionita din Clejani impreuna cu  Taraful din Clejani.  100 de euro, iar bufetul este cu acces nelimitat.
Pentru un Revelion in stil german, Becker Brau Live Music scoate la atac Orchestra de alamuri Becker Brau, care va interpreta melodii traditionale germane si cantece de sezon. Din partea romaneasca, formatia Asha&Christian Becker va canta coveruri din 1970 pana in prezent.  Meniul va fi o combinatie de bucatarie traditional romaneasca si bucatarie germana – 130 euro.

Cea mai ieftina si cea mai scumpa petrecere
Suburbia sparge piata cu cea mai mica oferta – 25 lei intrarea si prajituri si sampanie din partea casei sau 50 lei pentru rezervarea unui loc la masa si consumatie inclusa. Atmosfera o fac L’orcheste de roche, UFE, Tomasan si Troe.
Cel mai scump Revelion in Bucuresti pare pentru moment cel din clubul Spice, unde, pentru bufet suedez, open bar si atmosfera creata de Popas si trupa de tigani sarbi Amaro Del, trebuie sa platiti 650 lei de persoana.

Preparate traditionale si animatoare in cluburile studentesti

Cluburile studentesti din Regie merg pe preparate traditionale, focuri de artificii… de interior, animatoare si bautura cu "ratia" la preturi intre 235 si 265 lei.
Club Piranha deschide cheful cu chiftelute de pui, icre, slaninuta ardeleneasca, sorici, lebar, salata de cruditati, carnati ardelenesti. La miezul notii, sampanie si focuri de artificii, urmate de "o ploaie de salata verde" cu creveti inabusiti cu unt si orez. Dupa creveti vin sarmalutele, iar in  zorii anului 2009 un mix grill stropit cu vin rosu de Tohani. Din meniu nu lipsesc tortul festiv, fructele si prajiturelele si bautura cu "ratia": aperitive la alegere si doua beri sau o carafa de jumatate de litru de vin. Pret – 265 lei.
Clubul ONX va asteapta cu "platou traditional si cu un free bar plin de bauturi savuroase… Nu platesti decat o data" – 235 lei.
Club Maxx din Regie incepe cu un platou rece Dobos (piftie de pui, cascaval, toba, sunca, lebar, file, sorici), continua cu un platou cald (filé de porc impanat cu carnati, kaizer si usturoi, carnati uscati, cartofi la cuptor, piept de pui la gratar si salata de muraturi) si apoi desert (tort, prajituri si fructe). In program: DJ, dansatoare si foc de artificii. 250 lei cu bautura de 50 lei inclusa in acest pret.
Pentru 250 lei, Club Dumars propune un meniu combinat de la gustari, tartine cu somon fumé, placinta cu ton sau foietaj cu broccoli si cas, curcan in aspic pana la sarmalute, creier pané sau rulada cu ficatei si fistic.
Clubul The Gate din Agronomie ofera la 250 lei  muzica si artificii alaturi de un meniu din care nu lipsesc somonul in paine libaneza si o fluta de sampanie la ora 24.00. Reprezentantii clubului anunta insa ca toate locurile s-au ocupat.
Clubul de fite din Complexul studentesc Tei Turabo Society Club  ne anunta ca pentru 120 de euro vom avea parte de mancare "full option", bauturi alcoolice si nonalcoolice (nelimitat) si in program: DJ Rhgino&Sylvia Lexter, DJ Ya– meel&DJ Rabinu si muzica populara cu Catanga&Trupa.

"God is a DJ"

Clubul Temple mizeaza pe atmosfera creata de DJ-ii rezidenti Julien BassTone si DJ Just Ice, pe invitatul special DJ Dark Angel din Turcia si pe valurile de bautura (whisky, vodca, bere, vin la open bar). Pretul este de 380 lei si mai include bufet cald, rece, deserturi si o  fantana de ciocolata.
Clubul Expirat a pregatit pentru 100 lei o petrecere cu bufet suedez si muzica asigurata de DJ Mihai, iar  Shadow ofera si el DJ profesionist, meniu cu bufet suedez si jocuri de lumini, toate incluse in pretul de 35 euro.
Club II Cantuccio  promite "cel mai frumos sfarsit de an", care costa 235 lei.  In oferta intra bufet suedez (rulouri de bacon cu sunca, salam italian, branzeturi, gujoane de salau), un program artistic intretinut de DJ Shark si spectacol la karaoke oferit de invitati.
Doua baruri, Opium Studio si Churchill Bar, impart acelasi slogan "open bar, bufet rece, bufet cald, artificii si multa distractie". Preturi – 250 RON, respectiv 300 lei de persoana.
The Player "hall of fame club", cum ii place sa se autodefineasca, organizeaza Revelion la 350 lei.
Coyote Café ne invita la "Rock’n roll Show" cu aceleasi trupe de anul trecut, Marfar si Coyote Chicks, bautura la liber si bufet (400 lei, acelasi pret de anul trecut), in timp ce Cafepedia ne imbie cu delicatese exotice si traditionale la 115 euro.
VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
1 vot
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
58
Frati romani,care ganditi! Fortele armate ce trag din orice pozitie,intr-uchipand USL sunt domnule ...
vom ajunge mai rau grecii si ca regimul viktor orban de la maghiari
Cel cu numele de floare puturoasa nu mai are rabdare!? Sau psdeilor le e teama ca pierd alegerile din toamna? ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

Excelența în Management

AIDA Mai 2012 - Nr 5 An II
newsletterRL
Romania libera iti trimite pe mail, in fiecare dimineata, un rezumat al celor mai importante evenimente in derulare.
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
TopRL
Actrita Grace Kelly, care a devenit Printesa Grace de Monaco atunci când s-a casatorit cu printul Rainier în 1956, este pe primul loc in topul celor mai frumoase printese din istorie, potrivit unui sondaj realizat de site-ul BeautifulPeople.com. Prinţesa Rania a Iordaniei a ieşit pe locul al doilea in sondajul online, urmată de Kate Middleton care a intrat de curând în familia regală britanică după ce...
 
CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI