30.5 C
București
marți, 23 iunie 2026
AcasăSpecial„Mircea" s-a întors acasă

„Mircea” s-a întors acasă

Nava-şcoală „Mircea” a intrat ieri în Portul Militar Constanţa, după trei săptămâni în Marea Neagră şi Marea Mediterană. Deşi vremea a fost nefavorabilă, peste o sută de membri ai familiilor cadeţilor

au asistat la manevrele de acostare.

Velierul a avut pe durata voiajului un echipaj format din 156 de persoane, dintre care 39 de studenţi ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” şi 39 de elevi ai Şcolii Militare de
Maiştri Militari „Amiral Ion Murgescu”. Velierul a efectuat, începând cu 30 mai 2010, un marş internaţional ce a cuprins peste 2.000 de mile marine, cu escale în porturile Istanbul, Brindisi şi Izmir.

„Un voiaj scurt, dar eficient”, a caracterizat locotenent-comandorul Gabriel Moise, comandantul velierului, cele trei săptămâni petrecute pe mare, el adăugând că peste 600 de străini au vizitat nava-şcoală pe timpul escalelor în porturi.

 

Cele mai citite

Scumpiri cu până la 15% pe litoral după încheierea programului „Litoralul pentru Toți”

Vacanța de vară a început oficial, iar stațiunile de pe litoralul românesc încep să atragă tot mai mulți turiști.Cu toate acestea, gradul de ocupare...

Ilie Bolojan: PNL își menține propunerea pentru un guvern minoritar bazat pe un pact național

Liderul PNL și premierul interimar, Ilie Bolojan, a anunțat că Partidul Național Liberal își menține propunerea privind învestirea unui guvern minoritar, susținut de un...

Piața auto din UE: Vânzările de mașini electrice au crescut cu 43% în luna mai

Piața auto din Uniunea Europeană a înregistrat o evoluție pozitivă în luna mai, susținută în principal de cererea pentru automobile electrice și hibride.Potrivit datelor...
Ultima oră
Pe aceeași temă