31.4 C
București
miercuri, 29 iulie 2026
AcasăSpecialSpectator la "Hariclea Darclée"

Spectator la „Hariclea Darclée”

Pe scena Teatrului „Maria Filotti” vor urca aproape 200 de concurenţi din 27 de ţări. La eveniment sunt aşteptaţi mii de melomani.

Festivalul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” împlineşte anul acesta 15 ani de la înfiin-ţa-re, ocazie cu care va fi organizată o ediţie aniversară, mai ales că se împlinesc şi 150 de ani de la naşterea cunoscutei soprane Hariclea Darclée. Ediţia din acest an a Concursului Internaţional de Canto „Hariclea Darclée”, programată în perioada 27 iulie – 8 august, are un număr record de participanţi, respectiv 185 de concurenţi din 27 de ţări şi 5 continente. Iniţiatoarea acestei manifestări culturale, soprana Mariana Nicolesco, a declarat că anul acesta s-au înscris 81 de concurenţi din România, 28 din Republica Moldova şi alţi 76 din Italia, Spania, Germania, Austria, Franţa, Polonia, Ucraina, Rusia, Georgia, Armenia, Finlanda, Grecia, Islanda, Israel, Letonia, Norvegia, Serbia, Turcia, Ungaria, Canada, Brazilia, Statele Unite, Coreea de Sud, Australia şi China.

Creat în 1995 de soprana Mariana Nicolesco ca o competiţie naţională la început, Concursul Internaţional de Canto „Hariclea Darclée” se desfăşoară din doi în doi ani la Brăila şi se adresează tinerilor cântăreţi cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani. Deschiderea festivă şi concertul inaugural din acest an sunt programate în ziua de 27 iulie, iar în perioada 28-31 iulie se va desfăşura etapa I a concursului. În după-amiaza zilei de 31 iulie va avea loc un simpozion cu tema „Omagiul Haricleei Darclée celebrând 150 de ani de la naşterea sa”, iar în zilele de 1 şi 2 august este programată etapa a II-a a concursului. Pe 1 august publicul spectator se va bucura de un concert omagial Schumann, Chopin, Darclée, iar în zilele de 3 şi 4 august va avea loc etapa a III-a a concursului, cu orchestră şi public, urmând ca pe 6 august să aibă loc spectacolul cu opera „Don Pasquale” de Gaetano Donizetti. 

Pe 7 august va avea loc Marele Concert de pe Esplanada Dunării cu orchestră, cor şi cu laureaţii ediţiilor precedente ale Concursului Darclée, iar pe 8 august este programată Gala Laureaţilor la Teatrul „Maria Filotti” din Brăila.

Cele mai citite

Raport alarmant: 2025 a fost cel mai sângeros an pentru atacurile antisemite din ultimele trei decenii

Anul 2025 a devenit cel mai grav din ultimele peste 30 de decenii în ceea ce privește violențele antisemite la nivel mondial, potrivit celui...

Fake news despre fântânile din curți: CNA a dispus eliminarea conținutului lansat de Claudiu Târziu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a analizat, marţi, informaţiile false distribuite de europarlamentarul Claudiu Târziu privind presupuse pedepse cu închisoarea pentru săparea unei fântâni...

ANAF descoperă o nouă schemă de fraudă fiscală: prejudiciu de peste 2,1 milioane de lei și transferuri suspecte de 32 de milioane

În 2025, autoritățile au descoperit un grup de societăți, implicate într-o fraudă fiscală estimată atunci la peste 55 de milioane de leiInspectorii Direcției Generale...
Ultima oră
Pe aceeași temă