Comisia Europeană dă startul înscrierilor pentru stagiul de formare în unul din departamentele sale, din prima jumătate a lui 2011, potrivit site-ului de recrutare Euroconcurs.ro. Stagiul vizează absolvenţii de facultate care vorbesc fluent limba engleză, franceză sau germană şi care nu au mai făcut un stagiu într-o altă instituţie/organism al Uniunii Europene, informează money.ro.
Stagiul de pregătire la departamentele Comisiei Europene durează cinci luni de zile, se va desfăşura în intervalul martie-iulie 2011 şi este remunerat cu circa 1.066 euro pe lună. Termenul limită pentru aplicaţii este 1 septembrie, ora 12 a Bruxelles-ului.
Printre obiectivele stagiului de formare la Bruxelles se numără cunoaşterea modului în care funcţionează departamentele Comisiei Europene, dar şi aplicarea şi aprofundarea cunoştinţelor din aria de expertiză a fiecărui absolvent.