Dispozitivul care ar monitoriza accesul în şcoli al elevilor este invenţia unui profesor de informatică de la Colegiul Goga din Miercurea Ciuc şi ar costa aproximativ 1.500-1.800 lei pe unitate şcolară, după cum a declarat Oana Badea, secretar de stat în Ministerul Educaţiei.

Sistemul constă în fotografierea elevilor la începutul fiecărui an şcolar şi tipărirea pe card PVC a unei legitimaţii care are inscripţionat pe ea un cod de bare. Pe holul şcolii se instalează o măsuţă cu un calculator, unde, la sosire, elevul se pontează scanându-şi legitimaţia. În acea clipă, pe monitorul computerului apare fotografia, numele şi clasa din care face parte elevul, precum şi ora scanării cardului.

Profesorul de serviciu compară fotografia de pe monitor cu figura elevului, „validând vizual identitatea elevului", înainte de a-i permite accesul in şcoală.

Ce fac 240 de elevi într-o pauză de 10 minute

În România sunt 922.683 de liceeni şi 1.910 licee, ceea ce înseamnă că fiecărui liceu îi revin în medie 483 de elevi. Presupunând că la fiecare liceu din România cursurile se predau în două schimburi, înseamnă o medie de 240 de elevi pe schimb. Pentru ca toţi elevii să apuce să se ponteze, e obligatoriu ca aceştia să vină la şcoală cu 30 de minute înainte de ore şi să plece de la şcoală cu 30 de minute după terminarea cursurilor.

În cazul pauzelor, situaţia se complică. Dacă toţi cei 240 de elevi doresc să părăsească incinta liceului ca să-şi ia un covrig sau un suc, înseamnă că într-un interval de 10 minute aceştia trebuie să treacă prin filtru de două ori, o dată la ieşire şi o dată la revenirea în liceu, ceea ce înseamnă că timpul de scanare a fiecărui elev este 1,25 secunde. O astfel de performanţă ar fi imposibilă dacă ţinem seama de faptul că intrarea copilului în şcoală trebuie „validată" de profesorul de serviciu.

Uşa care se deschide doar cu cardul

Sorin Silion, directorul unei companii specializate în soluţii de securitate, a comparat mai multe sisteme de „control acces" al elevilor, pentru a identifica soluţia optimă.

Uşa cu acces controlat, care e utilizată în unele companii, este neviabilă în cazul pontării elevilor, explică Sorin Silion: „Dacă ai câteva sute de elevi care intră pe uşă centrală cu control acces, din cauza traficului foarte mare, acea uşă va ceda sau yala se va defecta".

Directorul companiei de securitate spune că soluţia ideală pentru unităţile şcolare ar fi utilizarea porţilor de acces cu turnicheţi, folosită la metrou sau la clădirile de birouri. „Traficul va fi foarte mare şi atunci trebuie un sistem cu turnicheţi, care sunt foarte rezistenţi, dar şi foarte scumpi. Cei mai ieftini vin din Turcia sau China şi costă 2.000 de euro, iar cei mai buni, construiţi de producători de marcă, costă 5.000. Însă timpul de acces printr-un turnichet ca cei de la metrou este destul de lung, de 10 secunde. Adică nu pot intra decât maximum 6 elevi pe minut", spune Silion.

Expertul în soluţii de control acces explică de ce în mod real un liceu nu poate funcţiona cu o singură poartă de acces: „Din experienţa noastră în clădirile de birouri, acolo staff-ul niciodată nu se sincronizează ca nişte copii care ies toţi buluc în pauza de masă şi trebuie să se întoarcă toţi foarte repede. Într-o clădire cu 2-3.000 de angajaţi sunt cinci-şase porţi de acces, dar angajaţii nu ies la 50 de minute în pauză şi în nici un caz nu ies toţi o dată. La şcoli ar trebui mai multe porţi de acces". 

Asta înseamnă că pentru un liceu cu 480 de elevi care învaţă în două schimburi e nevoie de doi turnicheţi, care costă minimum 4.000 de euro. Sistemul de pontaj costă încă 1.500 euro, sistemul de monitorizare video al porţilor de acces alţi 600 euro, iar mentenanţa lunară, absolut necesară, dat fiind traficul foarte mare al elevilor, costă minimum 200 euro, conform lui Sorin Silion.

Pentru ca elevii să nu fraudeze sistemul, scanând şi cardurile de acces ale colegilor chiulangii, Sorin Silion propune o alternativă, care are însă o deficienţă: „E vorba de cititoarele biometrice, la care dai cu amprenta, şi atunci nu mai poate fi păcălit nimeni. În plus, sunt mai ieftine decât cititorul de carduri. Însă necazul e că utilizatorii sunt copii şi acestea se pot defecta uşor".

Cât ar costa

Dacă Ministerul Educaţiei ar opta pentru implementarea în unităţile şcolare a sistemului de pontaj considerat viabil de specialiştii consultaţi de RL, costurile ar fi considerabile. Există două scenarii.