Actualitate
 
Universităţile de stat, de până la şase ori mai scumpe decât cele private
13 Iulie 2010
Studenții de la facultățile particulare plătesc taxe mai mici decât la stat
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
2314 VIZUALIZARI | COMENTARII  4

Universităţile de stat sunt mai scumpe decât cele private. Cea mai mare taxă din învăţământul de stat, pentru locurile care nu sunt subvenţionate de la buget, este de 10.000 de lei, în timp ce la facultăţile private taxele nu depăşesc 3.500 de lei, potrivit Realitatea.net.

Una dintre cele mai mari taxe de studiu pe care trebuie să o achite studenţii de la facultăţile de stat se practică la Universitatea de Vest din Timişoara. Astfel, un an de şcolarizare la specializările Interpretare muzicală sau Artele spectacolului costă 10.000 de lei. Ceva mai mică este taxa de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, care ajunge la 8.000 de lei pe an.

La Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, senatul UMF a stabilit pentru ciclul de studii universitare 2010 - 2011 o taxă anuală de 6.000 de lei pe an. Aceeaşi taxă vor trebui să plătească şi studenţii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr.T. Popa" din Iaşi, înscrişi la facultăţile de Medicină, Medicină Dentară sau Farmacie.

Absolvenţii de liceu admişi pe locurile cu taxă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca vor avea de achitat taxe de şcolarizare cuprinse între 2.000 de lei şi 5.500 de lei pe an. Tot 5.500 de lei trebui să plătească şi studenţii de la Universitatea Ovidius din Constanţa.

Studenţii de la Universitatea Politehnică din Bucureşti vor trebui să scoată din buzunar în fiecare an 4.000 de lei pentru taxa de şcolarizare. Pentru studenţii de la Universitatea Bucureşti care nu vor fi admişi pe locurile subvenţionate, taxa ajunge la 3.100 de lei pe an. De asemenea, la Academia de Studii Economice din Bucureşti, taxa de şcolarizare este de 3.000 de lei în primii doi ani de studiu, apoi scade la 2.700 de lei în ultimul an.

La Universitatea "Al.I.Cuza" din Iaşi taxele de studiu sunt cuprinse între 1.600 de lei şi 3.000 de lei pe an. Şi studenţii care se înscriu la cursurile Universităţii Ştefan cel Mare din Suceava trebui să scoată anual din buzunar până la 3.000 de lei.

Ceva mai mică este taxa anuală impusă la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Aici, studenţii au de achitat anual 2.000 de lei.

Concurenţa acerbă cu universităţile de stat a determinat instituţiile private de învăţământ să reducă semnificativ taxele de şcolarizare. Astfel, dacă în anii trecuţi învăţământul privat era mult mai costisitor decât cel de stat, astăzi raportul s-a inversat.

Una dintre cele mai mici taxe de studiu cerute la o facultate privată este cea de la Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir din Bucureşti. Aici, taxa de şcolarizare la cele nouă facultăţi din cadrul universităţii este cuprinsă între 850 de lei şi puţin peste 2.300 de lei. La Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, taxa de şcolarizare începe de la 1.080 de lei pe an la învăţământul fără frecvenţă şi ajunge la 2.530 de lei la Facultatea de Medicină.

Studenţii care aleg să se înscrie la cursurile facultăţilor din cadrul Universităţii Andrei Saguna din Constanţa vor trebui să scoată din buzunar între 1.200 de lei şi 2.500 de lei pe an. Indiferent de facultatea pentru care optează, studenţii de la Universitatea Nicolae Titulescu din Bucureşti trebuie să achite o taxă de şcolarizare de 1.600 de lei pe an.

Cu puţin mai mare este taxa la Universitatea Hyperion din Bucureşti. Aici, aceasta porneşte de la 1.800 de lei şi poate ajunge la 3.500 de lei, în funcţie de facultatea aleasă. Taxa de studiu de la Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi este de 1.900 de lei în primul an, după care creşte cu 100 de lei în următorii doi ani. Tot 1.900 de lei trebuie să plătească şi cei care sunt admişi la Universitatea Avram Iancu din Cluj Napoca.

Puţin mai mare este taxa de şcolarizare de la Universitatea Titu Maiorescu din Bucureşti. Aici, taxa anuală este cuprinsă între 2.000 de lei şi 3.000 de lei. Aceeaşi taxă de şcolarizare trebui să scoată din buzunar şi studenţii de la Universitatea Petre Andrei din Iaşi.

VOTEAZA ARTICOLUL
3/5
5 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
4. spiru haret 12:11 | 15 Iulie
cccc
ce se intampla cu universitatea SPIRU HARET ? citeam pe net ca s-a autoexclus din sistem si nu mai apare intre universitatile acreditate din Romania . in hotararea judecatoreasca din 2009 apare aceasta cerere de excludere . pe de alta parte cei cu diplome de la spiru nu au fost acceptati la titularizare in 2010 . ce se intampla cu adevarat ?
3. interese 09:30 | 14 Iulie
gimnastu'
A-ti facut vre-un sondaj sa vedeti daca lucrulile stau asa cum credeti voi! Daca vrei sa faci scoala o faci oriunde! Poate ca asa gandeau si americanii si rusii, inainte de olimpiade: "Ce ba in Romania exista scoala de gimnastica???,..., ha, ha, ha, hi-hi-hi.....
2. Ce este in spatele taxelor mici... 17:02 | 13 Iulie
Profesoru ...
Simplu: ii amagesc pe cei care nu pot intra la buget (la stat) cu taxe mici, dar ulterior totul se plateste, orice adeverinta amarata, restanta etc. In realitate taxele sunt cu mult mai mari. Cat despre calitatea procesului didactic, comentariile sunt de prisos. Nu ca ar fi exceptional la stat, dar nu sufera comparatie. Cu tot respectul!
1. Normal! 16:44 | 13 Iulie
Alex
Dar fac şcoală, nu manelisme şi diplome fără acoperire! Taxele mari sunt din vina ciumei portocalii, în principal.
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
102
carlanul ,marlanul isi face de cap!!!cineva trbuie sa-l traga de maneca !!!spun asta ca sa nu injur!!!FORTA ...
Nu sunt de acord cu debarcarea Presedintelui Basescu. Nu sunt de acord cu restauratia neocomunista in ...
Da, REFERENDUM PENTRU INFIINTAREA DE TABERE PENTRU RROMI, doar 250.000 de initiatori si garantat vor vota ...
Wolf Markus

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

banner_imopedia_300x250.gif

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe

ULTIMUL NUMĂR

AIDA Mai 2012 - Nr 5 An II
RecomandareTeatru
ELLING
Autor: Dramatizare de Axel Hellstenius în colaborare cu Petter Naess după romanul „Fraţi de sânge“ de Ingvar Ambjornsen Regia: Vlad Massaci Cu: Cu: Marius Florea Vizante, Sandu Pop, Mihaela Măcelaru, Șerban Georgevici.
Teatrul de Comedie
Duminica, 23 Ianuarie: ora 19.00
OPINIILE CITITORILOR
10
.. de la buget ? facand abstractie de abuziva plata de la buget al numai unora (!!!) care si-au pus la bataie banii intr-un fond de investitii, eu l-as cita si pe vacaroiu pentru dezinformarea cetatenilor, carora li...
panaramele noastre de judecatori ?.ce mafiot de calibru a mai fost condamnat de 22 de ani incoace ?
in caz va sov va fi condamnat, putin probabil de cand cu usl, unde se mai duce geoana sa se destinda, cum a facut dupa spusele lui sov, de unde se poate deduce legaturile stranse intre politicieni si criminali, excroci, de ci...
cursvalutar
1 EUR
4.4646
-0.0016
-0.0358
1 USD
3.5492
-0.0046
-0.1296
1 GBP
5.5585
-0.0180
-0.3238
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI