Priviţi de la distanţă, europenii sunt o mulţime comodă şi nerecunoscătoare. Cocoloşiţi din leagăn până în mormânt de sistemele asistenţiale cele mai generoase din lume, ei scâncesc ca nişte copii răsfăţaţi atunci când li se cere să renunţe la câteva jucării, scrie publicaţia britanică The Economist, citată de Agerpres.

Atunci când guvernele din zona euro au redus din beneficii şi au ridicat vârsta de pensionare în urma crizei datoriei, un val de indignare s-a ridicat şi sute de proteste au avut loc.

Comentatorii americani par deosebit de amuzaţi să vadă cum europenii îşi demontează sistemele asistenţiale, exact într-un moment în care America îmbrăţişează un sistem de sănătate universal după model European. Doar cu un an în urmă, liderii europeni declarau capitalismul nereglementat terminat. 'După ce au ascultat doi ani prelegeri despre eşecul modelului capitalist american', scrie profesorul universitar Walter Russell Mead, 'mulţi americani se bucură în linişte de spectacolul europenilor eleganţi care se zvârcolesc între o nehotărâre neajutorată şi durerea generată de rănile auto-provocate ale continentului'.

Ar putea fi, totuşi, în spatele discursului posesiv al Europei cu privire la drepturi ceva mai fundamental? Motivul pentru care europenii se luptă să accepte necesitatea de a lucra mai mult şi să obţină mai puţin de la stat pare să semnaleze o inversare bruscă a avansului de decenii spre o societate din ce în ce mai civilizată: pe scurt, la sfârşitul progresului.

Poate că, totuşi, idealul de progres a fost un mit pentru mai mult timp decât europenii ar putea admite. Criza petrolului în 1973 a fost primul apel la trezire al Europei. De atunci, multe ţări au creat o iluzie de progres continuu prin întreţinerea de datorii masive pentru a-şi finanţa statele asistenţiale. Mai recent, ţările cheltuitoare din zona euro s-au ascuns în spatele credibilităţii fiscale germane şi al ratelor scăzute ale dobânzilor pentru a-şi clădi un mod de viaţă pe care nu şi-l puteau permite şi pe care criza datoriilor din Grecia l-a dezvăluit în urmă cu câteva luni.

Confruntarea cu sfârşitul progresului este parţial confruntarea cu acest mit, este de părere The Economist. În conştiinţa lor, europenii ştiu probabil că nu pot trăi la nesfârşit peste posibilităţi. Sindicatele din Grecia, Spania, Italia şi Franţa au organizat proteste şi greve - şase numai în Grecia de la începutul acestui an, însă guvernele merg mai departe cu reformele, iar protestele cele mai recente din Grecia, Spania, Italia şi Franţa nu au atras masiv mulţimile pe străzi.

A accepta că progresul este o iluzie este doar un pas. A-ţi schimba comportamentul este un alt pas. Până în prezent, o mare parte din Europa a ales să pună valorile sale înainte de creşterea economică. Este posibil să dureze un timp înainte ca europenii să ajungă la concluzia că trebuie să renunţe la idealurile lor pentru a-şi asigura creşterea economică necesară păstrării a ceea ce se mai poate din stilul lor de viaţă. Dar dacă ar fi făcut asta, progresul ar fi fostul unul real.