Actualitate
 
Proiect. Două indicii: avantaje economice şi statut autonom pentru Transnistria
Ce târg propune UE Rusiei pentru reunificarea Moldovei
15 Octombrie 2010
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
11069 VIZUALIZARI | COMENTARII  32

UE a propus Rusiei să renunţe în viitorul apropiat la susţinerea acordată regimului separatist din Transnistria, fiind gata să garanteze aderarea la blocul european a unei Moldove reunificate. În schimb, UE a cerut discutarea noii arhitecturi de securitate în Europa propuse de Moscova, informează Nezavisimaia Gazeta. Propunerea europeană, iniţiată de Germania, vizează transformarea UE şi SUA - care în prezent au statut de observatori - în mediatori activi în cadrul negocierilor de pace. Reprezentantul permanent al UE în Republica Moldova, Kalman Mizsei, a declarat recent că Rusia ar trebui să-şi încheie operaţiunea de menţinere a păcii în Transnistria, iar formatul de negocieri existent în care Rusia şi Ucraina sunt mediatori să fie modificat pentru ca UE şi SUA să obţină acelaşi statut.

Potrivit Nezavisimaia Gazeta, care îl citează pe Alexander Rahr, director al influentului Centru de reflecţie german Berthold, specializat în relaţii internaţionale, subiectul închiderii conflictului îngheţat din Republica Moldova urmează să fie discutat la summitul ruso-germano-francez, ce va avea loc săptămâna viitoare la Deauville.
Conform viziunii UE, Transnistria ar urma să obţină o serie de avantaje economice şi un statut de autonomie în cadrul Moldovei dar şi perspectiva integrării europene alături de Chişinău. Citat de aceeaşi Nezavisimaia Gazeta, directorul Institutului Europei de la Chişinău, Viorel Cibotaru, subliniază însă că schimbarea formatului de negocieri şi transformarea misiunii de pace ruseşti din Transnistria într-o forţă civilă nu poate avea loc decât cu acordul Rusiei. Chestionat cu privire la reacţia Ucrainei în cazul concretizării unui astfel de scenariu, Serghei Tolstov, directorul Institutului de analiză politică şi cercetări internaţionale de la Kiev, a apreciat că Ucraina va acţiona ţinând cont de relaţia cu Rusia, dar şi de dorinţa de a nu afecta cooperarea cu UE.

VOTEAZA ARTICOLUL
5/5
33 voturi
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
32. rusofobia 12:44 | 18 Octombrie
andrei
 
Scris de @ andrei
Ce mai infierari ale capitalistilor domnule! Mai ca pe vremea glorioasa a Scanteii?! Ca sa folosesc un limbaj adecvat: i-ai demascat! Nu-i asa tovarase?
Ai uitat sa amintesti pe imperialistii americani verosi care sug sangele patriei scumpe! Dar acuma vine intrebarea? CARE PATRIE? Caci eu vorbesc de Romania, iar patria ta pare a fi Maica Rusia! Au aparut si alte comentarii pe siteul RL sub acelasi nume/pseudonim ...
 
Da...tot eu sunt. Nu fac apologia nimanui...ma opun sclavagismului absolut fata de americani si de ue, sunt de parere ca romania se afla si dpdv al mentalitatii, religiei si dpdv geografic mai aproape de rusia decat de sua. Ma opun criticii subiective, pe langa subiect, pline de ura gen "cizma ruseasca" care ne-a supt sangele etc. PS, Stalin nu ne-a impus nimic...noi am intors armele ...
31. rusia 08:49 | 18 Octombrie
@ andrei
 
Scris de andrei
hai sa te ajut eu sa intelegi. Intereseaza-te cat din resursele romaniei mai apartin statului roman si cat s-a vandut pe 2 bani, cu ajutorul admnistratiei corupte, "investitorilor" straini. Cum bancile si firmele straine fac o carutza de bani la noi in tara pe spinarea noastra. De ce crezi ca am intrat in ue...a fost nevoie de piata de desfacere pt granzii lor...si produsele lor. Si nu....romania nu o duce ...
 
Ce mai infierari ale capitalistilor domnule! Mai ca pe vremea glorioasa a Scanteii?! Ca sa folosesc un limbaj adecvat: i-ai demascat! Nu-i asa tovarase?
Ai uitat sa amintesti pe imperialistii americani verosi care sug sangele patriei scumpe! Dar acuma vine intrebarea? CARE PATRIE? Caci eu vorbesc de Romania, iar patria ta pare a fi Maica Rusia! Au aparut si alte comentarii pe siteul RL sub ...
30. ue 23:47 | 17 Octombrie
andrei
 
Scris de patriot
"A fost jefiut rind pe rind de catre ... si acum mai mult ca oricind de EU". Nu mai spune! Poate ne explici cum se face asta.
In ce priveste afirmatia: "Cind dupa peste 20 de ani de experiment "democratic" lucrurile in Romania merg spre mai rau in loc de mai bine, atunci poate ca este cazul sa ne reevaluam vederile si directia suspiciunilor." Chiar nu o inteleg deloc!
Sa o luam pe ...
 
hai sa te ajut eu sa intelegi. Intereseaza-te cat din resursele romaniei mai apartin statului roman si cat s-a vandut pe 2 bani, cu ajutorul admnistratiei corupte, "investitorilor" straini. Cum bancile si firmele straine fac o carutza de bani la noi in tara pe spinarea noastra. De ce crezi ca am intrat in ue...a fost nevoie de piata de desfacere pt granzii lor...si produsele lor. Si ...
29. dar mai invarsta, si mai experimentat 23:40 | 17 Octombrie
tot un patriot
 
Scris de patriot
"A fost jefiut rind pe rind de catre ... si acum mai mult ca oricind de EU". Nu mai spune! Poate ne explici cum se face asta.
In ce priveste afirmatia: "Cind dupa peste 20 de ani de experiment "democratic" lucrurile in Romania merg spre mai rau in loc de mai bine, atunci poate ca este cazul sa ne reevaluam vederile si directia suspiciunilor." Chiar nu o inteleg deloc!
Sa o luam pe ...
 
nu te supara,ce varsta ai ?
28. mai scriu unul 23:01 | 17 Octombrie
amicul urs
poate pe asta il afisati.
Atita vreme cit UE legifereaza samavolnicia facuta Serbiei prin recunoasterea Kosovo,culmea -de catre state care acum se dau de asfalt de dragul Republicii Moldova,nu au vreun drept de a decide ceva in zona conflictul transnistrean.Chiar atit de timpiti ii cred pe rusi ?Cum poti sa propui asemena timpenii cind statu quo ul e in favoarea Rusiei?
Aveam ...
PRIMELE      |   CELE MAI RECENTE   
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Piaţa imobiliară irlandeză nu reuşeşte să iasă din colaps. ... Piaţa imobiliară irlandeză nu reuşeşte să iasă din colaps. ...
Apartamentele muncitoreşti din zona Alba Iulia se vând la zeci, chiar sute de mii de euro Apartamentele muncitoreşti din zona Alba Iulia se vând la zeci, chiar sute de mii de euro
Află cât costă apartamentul tău, potrivit grilei notarilor Află cât costă apartamentul tău, potrivit grilei notarilor
blogRL
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI