0.1 C
București
vineri, 23 ianuarie 2026
AcasăSpecialEuropa devine principalul obiectiv pentru Al Qaeda

Europa devine principalul obiectiv pentru Al Qaeda

Potrivit televiziunii britanice Sky News, serviciile secrete occidentale au dejucat un plan, pregătit în Pakistan, privind comiterea de atentate teroriste contra Marii Britanii, Franţei şi Germaniei.

Surse ale serviciilor secrete au precizat că este vorba de „cel mai serios plan de atacuri majore planificate de Al Qaeda în ultimii ani”, pus la punct de liderii reţelei teroriste refugiaţi în regiunile tribale din Pakistan. Membrii reţelei aflaţi în Pakistan care au elaborat planul se află sub supraveghere de ceva vreme, existând informaţii privind „o operaţiune a Al Qaeda cu sprijin din partea talibanilor” vizând Europa. Operaţiunea era în stadiu avansat, dar nu iminent, iar atacurile simultane urmau să fie săvârşite la Londra şi în mari oraşe din Franţa şi Germania. Potrivit surselor citate de Sky News, atacurile erau programate după modelul celor din Bombay, din noiembrie 2008, când un comando de islamişti au atacat simultan mai multe obiective în capitala economică a Indiei, făcând 163 de victime.

Televiziunea americană ABC  a citat declaraţiile unui înalt responsabil american potrivit căruia, în afara celor trei state europene, şi Statele Unite figurau ca ţintă potenţială a islamiştilor. Surse din poliţiile şi serviciile secrete americane şi europene au explicat că informaţiile se bazează pe date furnizate în timpul interogatoriilor unui cetăţean german suspectat de terorism. Arestat pe când încerca să intre în Europa, el se află în prezent la baza americană Bagram din Afganistan. Divulgarea planurilor teroriste intervine în timp ce Franţa a avertizat oficial populaţia contra riscului unor atentate iminente. Secretarul american pentru Securitate internă, Janet Napolitano, declara în Senat miercurea trecută că ţările occidentale sunt ameninţate de o „creştere a activităţii” grupărilor extremiste islamiste, comploturile fiind din ce în ce mai greu de dejucat. La rândul său, şeful serviciilor americane antiterorism, Michael Leiter, estima într-o declaraţie scrisă că „Europa este principalul obiect al atenţiei Al Qaeda”.

De la descoperirea acestui proiect, armata americană a ajutat aliaţii europeni să caute în Pakistan organizatorii acestui val de atentate. Wall Street Journal, citând „responsabili şi foşti responsabili” americani, relata că în ultima lună CIA  a intensificat atacurile cu drone contra insurgenţilor din zonele tribale pakistaneze, în încercarea de a dejuca atentatele contra Europei. Responsabili militari pakistanezi au anunţat că în urmă cu câteva zile, în urma unui atac cu drone, a fost ucis şeful operaţional al reţelei Al Qaeda în Pakistan şi Afganistan, un anume Cheikh Fateh al-Masri.
Regiunea, bastionul talibanilor aliaţi ai Al Qaeda şi principalul sanctuar al reţelei  lui Osama bin Laden, este apreciată ca „cea mai periculoasă din lume”. Aici, teroriştii reţelei antrenează viitori kamikaze, din care o parte pot fi „destinaţi” Europei şi SUA. Districtul tribal Waziristanul de Nord, fieful redutabilei Mişcări a talibanilor din Pakistan, autoare a peste 400 de atentate, este considerat de serviciile occidentale de spionaj inima acestei nebuloase ce grupează talibani pakistanezi, talibani afgani şi Al Qaeda şi din acest motiv aici au fost concentrate  aproape toate atacurile dronelor americane din ultima lună. Armata pakistaneză a lansat numeroase ofensive în ultimii ani în zonele tribale, dar toate s-au oprit la graniţa Waziristanului de Nord, experţii fiind de acord că aducerea tancurilor şi a pieselor de artilerie grea în aceste zone muntoase este cvasiimposibilă.   

Cele mai citite

FCSB învinsă de Dinamo Zagreb cu scorul de 4-1(2-1) în penultima etapă a fazei grupei Europa League

FCSB a fost învinsă de echipa croată Dinamo Zagreb, cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Stadionul Maksimir din Zagreb, în etapa a...

Chișinău: Reunirea României și a Republicii Moldova sub Coroana Română, garant al reconstrucției Ucrainei

Republica Moldova, România şi Ucraina vor pune bazele unei camere comune de comerţ. Va fi o platformă economică, care va consolida cooperarea economică între...
Ultima oră
Pe aceeași temă