18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialFR Box: Decizia AIBA este abuzivă şi ilegală

FR Box: Decizia AIBA este abuzivă şi ilegală

Federaţia Română de Box a emis un comunicat, semnat de secretarul general, Niculae Constantinescu, prin care afirmă că o eventuală decizie a AIBA de excludere a FR Box este abuzivă şi ilegală şi că va fi sesizat TAS pentru interzicerea punerii în aplicare a hotărârii forului internaţional, potrivit Mediafax.

“Din punctul de vedere al Federaţiei Române de Box o eventuală decizie a AIBA de excludere a FR Box este abuzivă şi ilegală. Dacă totuşi acest lucru se va întâmpla, FR Box va sesiza TAS pentru interzicerea punerii în aplicare a acestei decizii până la soluţionarea litigiului cu AIBA de la CAS, cu termen în 21 septembrie 2011. Suntem optimişti că sportivii şi antrenorii români vor participa la competiţiile internaţionale organizate de AIBA, inclusiv JO Londra 2012”, se anunţă în comunicatul FR Box semnat de secretarul general Niculae Constantinescu.

Preşedintele FR Box, Rudel Obreja, se află de mai mult timp în conflict cu conducerea AIBA, care îi cere demisia din funcţia de preşedinte al FR Box. AIBA a notificat, la 9 august, FR Box că va fi dezafiliată dacă Obreja nu renunţă la funcţia sa până la 31 august.

Luni, preşedintele COSR, Octavian Morariu, alături de Francisc Vaştag, Leonard Doroftei şi alţi foşti sau actuali oficiali ai FR de Box, i-au trimis preşedintelui AIBA, Ching-Kuo Wu, o scrisoare în care îi solicită acestuia să amâne dezafilierea FR Box, dacă Rudel Obreja va renunţa la funcţie până la 1 septembrie. “În cazul în care domnul Rudel Obreja va decide să renunţe în totalitate la funcţie până la data de 1 septembrie 2011, vă solicităm să nu excludeţi Federaţia Română de Box din cadrul AIBA până la data de 28 octombrie 2011, când noile alegeri vor fi organizate, astfel încât sportivii să-şi poată continua participarea la competiţiile internaşionale, permiţându-le celor mai buni dintre ei să se califice şi să participe la Jocurile Olimpice de la Londra de anul viitor”, se arată în scrisoarea trimisă, luni, preşedintelui AIBA.

Tot luni, preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, nu a fost lăsat să intre în sediul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, unde şeful COSR, Octavian Morariu, a susţinut o conferinţă de presă legată de situaţia din acest sport. Morariu a explicat că invită pe cine doreşte el la conferinţele pe care le organizează. Obreja i-a reproşat, săptămâna trecută, preşedintelui COSR, Octavian Morariu, că a luat partea AIBA în loc să apere interesele FR de Box.

Cele mai citite

Nicu Ștefănuță: „În sfârșit, directiva privind violența împotriva femeilor a fost adoptată”

În ultima sesiune plenară din legislatura actuală, Parlamentului European a votat primul act legislativ al UE privind violența împotriva femeilor și violența domestică, care...

Ministrul Finanţelor, despre e-Transport: “E creat pentru lupta împotriva fraudei în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri”

Sistemul național e-Transport reprezintă o inițiativă de vârf în arsenalul de instrumente al luptei împotriva fraudelor și evaziunii fiscale în sectorul transporturilor rutiere de...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă