24.4 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăSpecialGalerie FOTO: Euro Maidan - cum arată cel mai fierbinte oraş de...

Galerie FOTO: Euro Maidan – cum arată cel mai fierbinte oraş de pe harta Europei

Kievul, cu al său Euro Maidan, dar şi celelalte mari oraşe ale Ucrainei sunt, de mai multe săptămâni, scena unor ample proteste faţă de decizia regimului condus de Victor Ianukovici de a refuza semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană.

Tensiunea a crescut după 22 ianuarie, când forţele de ordine au început operaţiuni dure de reprimare a manifestaţiilor, iar mai mulţi protestatari au fost ucişi de gloanţele trase de trupele trimise de guvern împotriva demonstranţilor.

În imagini puteţi vedea cum arată, în acest moment, o capitală europeană ai cărei lideri au întors spatele civilizaţiei europene: baricade, lupte de stradă, ministere şi clădiri publice ocupate de manifestanţi, protestatari cu echipament de război – căşti şi măşti de gaze. Dar şi solidaritatea protestatarilor, cerinţele şi sloganurile lor, susţinerea din partea clerului.

Daţi click pe imaginile din galerie pentru a le vedea la rezoluţia maximă.

Fotografiile sunt realizate de Corneliu Cazacu, un fotograf român din Germania. Mai multe dintre lucrările sale găsiţi la adresa: www.photoimagomundi.us.

Cele mai citite

Se încheie o epocă la naționala Franței! Zidane este pregătit să preia „Les Bleus”

Didier Deschamps este foarte aproape de despărțirea de naționala Franței, iar Zinedine Zidane este favorit să devină noul selecționer al vicecampioanei mondiale.Didier Deschamps se...

Spania e la un pas de o dublă performanță istorică! Două recorduri pot cădea în finala Campionatului Mondial

Spania poate intra definitiv în istoria fotbalului mondial dacă va câștiga finala Campionatului Mondial.Calificată în ultimul act al Campionatului Mondial după victoria cu 2-0...

Probleme la sistemul e-Terra: serviciile digitale ale ANCPI rămân indisponibile până la sfârșitul săptămânii

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că infrastructura informatică a instituției a fost afectată de un incident tehnic de amploareAplicația de...
Ultima oră
Pe aceeași temă