23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialGazprom nu va mai căuta investitori din SUA și Europa

Gazprom nu va mai căuta investitori din SUA și Europa

Gazprom, cea mai mare companie din Rusia, va renunţa la campaniile de promovare în rândul investitorilor din Statele Unite şi Europa, ca urmare a crizei din Crimeea, relatează Mediafax, citând Bloomberg.

Directorii producătorului rus de gaze, cu o capitalizare de 90 de miliarde de dolari şi obligaţiuni scadente în valoare de 37 miliarde de dolari, au cerut angajaţilor departamentului de relaţii cu investitorii să caute mai mulţi eventuali acţionari în Asia şi pe alte pieţe emergente, au declarat două surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg.

La începutul lunii martie, Gazprom a organizat întâlniri cu investitorii la New York şi Londra.

Schimbarea de direcţie arată cum criza dintre Rusia şi Occident afectează relaţiile economice şi financiare. China nu a votat în Consiliul de Securitate al ONU împotriva acţiunii Rusiei de a anexa Crimeea, iar preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită la Beijing în luna mai, în timpul căreia vrea să semneze un contract pentru aprovizionarea Chinei cu gaze naturale pentru o perioadă de 30 de ani.

Investitorii americani deţin circa 10% din acţiunile Gazprom prin certificate de depozit, fiind astfel cel mai important grup de acţionari după statul rus, care are o participaţie de 50%. Fonduri de investiţii din Marea Britanie au aproximativ 5% din titluri, potrivit site-ului Gazprom, care nu prezintă date despre eventuali acţionari din Asia.

Chiar dacă echipa de relaţii cu investitorii a Gazprom va putea călători în continuare în SUA şi Europa, nu vor putea derula campanii de promovare pe aceste pieţe şi vor petrece mai mult timp lucrând în Orientul Mijlociu şi Asia, au spus sursele.

Biroul de presă al Gazprom a refuzat să comenteze.

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Grav accident auto pe DN2 – E85, în Vrancea! Opt persoane, rănite în urma coliziunii dintre un autoturism și un microbuz

Opt persoane au fost rănite, vineri, la intersecţia DJ 205 R Coteşti cu DN2 - E85, în urma coliziunii dintre un microbuz de transport...
Ultima oră
Pe aceeași temă