Poziționarea central-europeană, între Rusia și Franța, a făcut Germania vulnerabilă, de-a lungul istoriei, la un atac simultan al celor două puteri. Asta a determinat Germania să încerce trei „lovituri preventive", scrie Stratfor. În 1871, 1914 și 1939. Doar în primul caz, războiul franco-prusac, strategia a avut succes.
După al doilea război mondial, câștigătorii au înțeles nevoile Germaniei și i-au croit o haină nici prea strâmtă, dar nici prea largă. Comanda militară s-a mutat la NATO, comanda economică s-a mutat la UE, însă piețele s-au deschis pentru surplusul tehnologic al Germaniei.

Capcana banilor ieftini

Înființarea zonei euro trebuia să închidă cercul și să tempereze tendințele de apreciere a mărcii în favoarea nevoii de credite ieftine a statelor mai sărace sau mai risipitoare, în special din așa-numitul „Club Med": Grecia, Portugalia, Spania și Italia.
Țările supertehnologizate, de talia Germaniei, au nevoie de dobânzi mari pentru a atrage investiții, dar pot suporta și o apreciere a monedei. În vârful lanțului trofic al economiei poți rămâne competitiv chiar și cu prețuri mai mari.
În schimb, țările cu o productivitate redusă au nevoie de credit ieftin pentru a compensa calitatea slabă prin volume mari. Un timp, lucrurile au funcționat bine. Până când, în doar zece ani de euro, statele s-au înecat în creditul ieftin și s-au transformat din „Club-Med" în „PIGS".

Germania răstoarnă masa

În aceiași zece ani, germanii au muncit în tăcere pentru a acoperi găurile altora. Au câștigat în productivitate încă 25% peste media Club-Med. Acum este vremea scadenței.
Primul semnal l-a dat ministrul german al Finanțelor, Wolfgang Schauble, care a spus că, dacă nu-și echilibrează finanțele publice, Grecia ar trebui exclusă din zona euro. Legal, asta nu se poate, dar mesajul este unul mai degrabă politic: Germania își anunță partenerii europeni că de-acum ea va face regulile.
Mesajul a fost confrmat ieri
chiar de cancelarul german, Angela Merkel, care a spus că dacă nu există reguli de expulzare din zona euro ele trebuie create. „O manifestare a unei solidarități rapide nu este un răspuns potrivit. Problemele trebuie atacate de la rădăcină", a afirmat Merkel, citată de AFP.

Franța întoarce armele

Oricum, se pare că cine trebuia să înțeleagă a înțeles. Partenerul principal al Germaniei în construcția europeană, Franța, a dat de înțeles că, la acest punct, interesele se despart.
Ministrul francez al Economiei, Christine Lagarde, i-a solicitat Germaniei să stimu¬leze cererea internă, deoarece excedentul comercial mare amenință competitivitatea altor economii din zona euro, potrivit publicației Financial Times, preluată de Reuters. „Categoric, Germania a făcut o treabă foarte bună în ultimii zece ani pentru îmbunătățirea competitivității, punând presiuni foarte mari pe costurile cu mâna de lucru. Însă nu sunt sigură că este un model sustenabil pe termen lung şi pentru întregul grup. Avem, cu siguranță, nevoie de o convergență mai bună", a afirmat Lagarde.
Franța şi Germania, cele mai mari economii din zona euro, au fost principalii factori de susținere a monedei unice, iar afirmațiile ministrului Lagarde subliniază atitudinile diferite ale acestor țări în legătură cu modul de gestionare a turbulențelor din Grecia şi a altor probleme din zona euro, comentează FT.
Replica Angelei Merkel la somația franceză a fost scurtă și tranșantă, scrie Wall Street Journal: „Germania nu va renunța la forța exporturilor sale".

"Categoric, Germania a făcut o treabă foarte bună în ultimii zece ani pentru îmbunătățirea competitivității. Însă nu sunt sigură că este un model sustenabil pe termen lung şi pentru întregul grup."

Christine Lagarde,
ministrul Economiei din Franța