6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialGrecia: Corupţii care vor returna banii furaţi de la stat vor beneficia...

Grecia: Corupţii care vor returna banii furaţi de la stat vor beneficia de pedepse reduse

Guvernul elen pregăteşte un proiect de lege pentru recuperarea banilor de care statul a fost privat prin corupţie sau alte activităţi ilegale, astfel că cei care vor returna fondurile vor putea scăpa de închisoare sau să primească pedepse mai mici, relatează Mediafax. Proiectul urmează să fie depus în Parlamentul de la Atena săptămâna viitoare.

Autorităţile estimează că măsurile propuse de ministrul de Justiţie, Haralambos Athanasiou, vor permite recuperarea a circa 2,5 miliarde de euro.

Proiectul prevede că cei acuzaţi de evaziune fiscală, spălare de bani, declaraţii incorecte de venit sau fraudă vor beneficia de clemenţă dacă înapoiază banii furaţi.

Dacă fondurile sunt returnate integral înainte ca suspectul să ajungă în instanţă, acesta va fi condamnat la trei ani de închisoare, în loc de închisoare pe viaţă. Dacă banii sunt înapoiaţi înainte de judecarea procesului, pedeapsa va fi redusă la şapte ani, iar dacă sunt returnaţi înainte de judecarea apelului pedeapsa va fi de 10 ani.

Proiectul permite autorităţilor judiciare din Grecia să confişte şi să lichideze proprietăţile suspecţilor acuzaţi că au furat bani de la stat.

Sisteme similare au fost aplicate deja în alte state europene, precum Germania, unde din 4,5 milioane de suspecţi care au avut posibilitatea de a returna banii obţinuţi ilegal, doar 700.000 de intrat la închisoare.

În februarie anul trecut, Vassilis Papageorgopoulos, fost primar al oraşului Salonic în perioada 1999-2010, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru delapidarea, în colaborare cu alte 17 persoane, a 17,9 milioane de euro din bugetul municipal. Fostul secretar general al primăriei din Salonic, Michalis Lemousias, şi fostul trezorier Panayiotis Saxonis au primit şi ei condamnări pe viaţă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă