6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialIulia Timoşenko s-a întâlnit cu separatiştii de la Lugansk pentru a ajunge...

Iulia Timoşenko s-a întâlnit cu separatiştii de la Lugansk pentru a ajunge la un compromis – presă

Liderul partidului Batkivşcina, Iulia Timoşenko, care candidează la alegerile prezidenţiale din Ucraina, s-a întâlnit joi cu separatiştii de la Lugansk (est), care ocupă sediul local al Serviciului de Securitate (SBU), a anunţat agenţia ucraineană UNIAN, citată de Mediafax.

Potrivit unui comunicat publicat de serviciul de presă al Batkivşcina, negocierile Iuliei Timoşenko cu separatiştii au durat trei ore, timp în care fostul premier ucrainean a încercat "să găsească un compromis şi să-i convingă pe separatişti să părăsească sediul SBU din Lugansk.

"Negocierile au fost tensionate, însă părţile au ajuns la un anumit acord" care include propunerile lui Timoşenko, anunţă Batkivşcina, fără a preciza detaliile acestui acord.

"Timoşenko şi-a exprimat speranţa că sediul SBU va fi eliberat în curând", adaugă formaţiunea, menţionând că Iulia Timoşenko a revenit deja la Kiev.

Insurgenţii proruşi care ocupă sediul local al serviciului de securitate (SBU) au numit, luni, un "guvernator popular". De asemenea, ei au anunţat organizarea unui referendum la 11 mai în vederea unei decizii privind independenţa regiunii, urmată de o eventuală alipire la Rusia.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă