23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialKerry: SUA, UE şi Ucraina nu au abandonat Crimeea

Kerry: SUA, UE şi Ucraina nu au abandonat Crimeea

Statele Unite, Uniunea Europeană şi Ucraina nu au abandonat Crimeea, regiune anexată de Rusia, a declarat, joi seară, secretarul de Stat american, John Kerry, după acordul la care s-a ajuns în timpul reuniunii de la Geneva, conform Mediafax.

Statele Unite cer aplicarea imediată a acordului de la Geneva, îndemnând Rusia să se asigure că miliţiile proruse din Ucraina depun armele şi părăsesc instituţiile ocupate şi avertizând Moscova cu noi sancţiuni dacă aceste propuneri nu se vor concretiza. "Am stabilit luarea unor măsuri pentru detensionarea situaţiei, prin iniţierea unui dialog naţional", a declarat secretarul de Stat american, John Kerry, conform CNN.

Kerry a precizat că Administraţia proeuropeană de la Kiev menţine oferta de amnistiere a membrilor grupurilor proruse care părăsesc instituţiile pe care le ocupă în estul Ucrainei.

"Am stabilit principii, angajamente, cuvinte pe hârtie. Dar aşteptăm acţiuni", a spus Kerry, precizând că vor fi trimişi observatori internaţionali pentru a verifica dacă miliţiile proruse din estul Ucrainei vor depune armele.

"Dacă măsurile stabilite nu vor fi aplicate, nu vom avea altă opţiune decât impunerea unor costuri suplimentare Rusiei", a avertizat secretarul de stat american.

Reprezentanţii Ucrainei, Rusiei, UE şi Statelor Unite au ajuns la un acord pentru detensionarea situaţiei din Ucraina, în primul rând prin pentru dezarmarea "grupurilor ilegale", o referire la miliţiile proruse, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. "S-a ajuns la un acord pe etape pentru detensionarea crizei din Ucraina", a spus Lavrov, citat de AFP.

"Am stabilit dezarmarea grupurilor ilegale", a continuat şeful diplomaţiei ruse, referindu-se la miliţiile proruse din estul Ucrainei. "Rusia nu are nicio dorinţă de a trimite trupe în Ucraina", a insistat şeful diplomaţiei ruse. Lavrov a subliniat că situaţia de criză din Ucraina trebuie soluţionată cu acordul tuturor locuitorilor ţării, pledând pentru respectarea identităţii culturale şi a drepturilor tuturor regiunilor ucrainene.

La reuniunea din Elveţia au participat Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, secretarul de Stat american, John Kerry, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, şi Andrei Deşciţa, şeful diplomaţiei ucrainene.

Cele mai citite

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...
Ultima oră
Pe aceeași temă