20.7 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialMarina americană trimite distrugătorul USS Donald Cook în Marea Neagră

Marina americană trimite distrugătorul USS Donald Cook în Marea Neagră

Marina americană trimite distrugătorul USS Donald Cook, cu baza la Rota (Spania), în Marea Neagră, ca să-și confirme angajamentul în regiune, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului, citat de NBC, conform Mediafax.

Colonelul Steve Warren a confirmat miercuri că nava se va îndrepta către Marea Neagră, în zilele următoare, pentru a susţine Ucraina şi aliaţii din regiune în contextul crizei ucrainene.

US Navy trimite distrugătorul dotat cu rachete ghidate în Marea Neagră "în următoarea săptămână", a anunţat anterior un oficial de rang înalt în domeniul Apărării.

Distrugătorul USS Donald Cook urmează să participe la exerciţii, pe cale să fie programate, cu aliaţi din regiune şi să ancoreze în porturi aliate de la Marea Neagră.

Potrivit postului american, nu există informaţii cu privire la data când distrugătorul va ajunge în zonă şi nici cu privire la durata şederii.

Anterior, distrugătorul USS Truxton a efectuat manevre împreună cu nave din România şi Bulgaria, în contextul crizei ucrainene.

Misiunea USS Truxtun urmează să fie prelungită, potrivit presei bulgare, ceea ce va conduce la prezenţa a două distrugătoare ameriane în Marea Neagră.

Statele membre NATO au anunţat săptămâna aceasta consolidarea securităţii la frontierele de est ale Alianţei Nord-Atlantice şi măsuri suplimentare de consolidare a apărării Poloniei şi statelor baltice.

Cele mai citite

Probleme pentru Rishi Sunak. Mai mulți parlamentari conservatori britanici sunt gata să demisioneze

Premierul britanic Rishi Sunak suferă din cauza plecării în masă a legislatorilor, numărul demisiilor depășind nivelul pe care l-a suferit Partidul Conservator înainte de...

Anunț despre starea de sănătate a lui Robert Fico. Cum se simte premierul Slovaciei

Starea de sănătate a premierului slovac Robert Fico este în uşoară ameliorare, a anunţat vineri spitalul unde este internat premierul, transmite AFP, care este...

Nicolae Ciucă, despre valorile partidului PNL: “Nu s-a schimbat nimic”

La lansarea candidaţilor liberali din judeţul Argeş, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat vineri că, deși valorile tradiţionale ale partidului au rămas neschimbate, contextul...
Ultima oră
Pe aceeași temă