Actualitate
 
Nisip radioactiv pe litoralul bulgăresc
3 Septembrie 2010
Foto:www.amatours.ro
 E-MAIL      PRINT      RSS             MĂRIME TEXT
1843 VIZUALIZARI | COMENTARII  0
Nisipul din golful Vromos de pe litoralul bulgăresc al Mării Negre este radioactiv, au avertizat joi experţii din cadrul ministerelor Mediului şi Sănătăţii, citaţi de Mediafax.

 

Nivelul de radiaţii este de două ori mai mare decât valoarea normală pentru sudul litoralului, dar pericolul nu este în aer, ci mai degrabă în nisip, care conţine uraniu şi radiu. Aceste elemente provin de la o mină închisă situată în apropiere, care a depozitat importante cantităţi de deşeuri radioactive în acest golf în perioada 1954-1977.

Experţii susţin că apa mării nu este radioactivă, dar expunerea timp de câteva zile pe plajă poate fi periculoasă.

Creşterea nivelului de radiaţii în zonă în ultimii trei ani este atribuită unor deşeuri care nu au fost ridicate în totalitate.

Guvernatorul regiunii Burgas, Konstantin Grebenarov, susţine că semnele de avertizare, amplasate în Vromos, au fost înlăturate de proprietarii locali, dar vor fi montate din nou.

La începutul lui august, Grebenarov a emis un ordin prin care interzicea folosirea plajei situate între oraşele Burgas şi Sozopol, în apropiere de oraşul Cernomoreţ, după ce s-a consultat cu experţi din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei pentru Mediu.

VOTEAZA ARTICOLUL
4/5
4 voturi
Nume: * 
E-mail:
Titlu: * 
Comentariu: * 
Campurile marcate cu * sunt obligatorii!
Comentariile dumneavoastră necesită aprobarea unui moderator.
Mesajele ce conţin expresii licenţioase, atacuri la persoană, instigă la ură, rasism, xenofobie sau homofobie, ori aduc atingere altor persoane vor fi editate sau şterse.
Comentariile trebuie să facă referire la subiectul articolului.
 
intrebareazilei
133
iMMvHO xxxxwoemqxsc, [url=http://dlakznicfahh.com/]dlakznicfahh[/url], ...
sRdi5E cfumjmjcxlrt, [url=http://jqbzmayesuke.com/]jqbzmayesuke[/url], ...
Ma Talhari comunisti, securisti, masoni si voi toti din aceiasi gasca!! Voi nu aveti ruisine nici scrupule! ...

ANUNTURILE TALE DE MICA PUBLICITATE LA UN CLICK DISTANTA

  imobiliare.jpg   general.jpg

CELE MAI
VOTATE
CITITE
RECOMANDATE
ULTIMELE STIRI
Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro Preţuri de guerrillă, la TNI: preţurile vilelor pornesc de la 17.000 euro
În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică În Kiev, segmentul rezidenţial este dominat de câteva companii tolerate de clasa politică
Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară Cea mai bogată ofertă a locuinţe a anului, la TNI, ediţia de primăvară
blogRL
Aţi văzut acest minor ?
16 Mai 2012  |  12:27  |  Chiruţă şi Răchită
Maidanezii de 173 de ani ai Bucureştiului
15 Mai 2012  |  13:24  |  Dan Gheorghe
Noua guvernare USL a adormit în trecut la volan
3 Mai 2012  |  18:35  |  Chiruţă şi Răchită
Să facem totu'!
1 Mai 2012  |  16:55  |  Dan Gheorghe
Catedralele din suflet
16 Aprilie 2012  |  18:58  |  Dan Gheorghe
 
 
 
 
IN PAGINILE Romania Libera
 
Medien Holding Casamea Hiparion Publishers Tipografia UnitedPrint RUN DATA SOLUTIONS RUN DATA SOLUTIONS Casamea Modista ExpoCasamea
RUN DATA SOLUTIONS SATI